vineri, 18 septembrie 2009

Cu teamă despre fără ruperea cărnii de pe oase

În sfârşit o zi în care totul poate să mai aştepte... deşi viaţa capătă accente din ce în ce mai grave şi lucrurile sunt din ce în ce mai clare...

Nu mai sunt îndrăgostită şi mi-e teamă că nu am să mai pot scrie aici de fapt.. Efectul narcotic al atracţiei dispare de îndată ce închid portiera sau telefonul. Probabil că iubirea este cel mai mare lux pe care nu ştiu dacă am să mi-l pot permite vreodată. Sau nu este de fapt decât o idee suspendată vizibilă din ce în ce mai greu printre atâtea copii mai mult sau mai puţin fidele.

Mi-e dor de starea de îndrăgostire pentru că mi-e teamă că nu am să mai pot dispune de dăruirea ei care te contaminează cu totul, care să te deschide atât de mult lumii încât să te dizolve. Fără dăruire nu mai îmi rămâne decât să mimez bunul simţ. Îmi rămâne viaţă în limitele bunului simţ...

Ce voiam să spun de fapt - am revenit la domeniul vechi pentru blog pentru că am înţeles că cel nou creea dificultăţi celor care mă urmăreau. :) Alesesem iniţial să public numele complet pentru a mă obliga să scriu în aşa manieră încât să nu spun totuşi enormităţi şi să regret. Pe de altă parte simţeam că mă eliberez printr-un recurs la o aşa transparenţă. Mai apoi, numele meu de familie a devenit atât de redundant (nu spune nimic nou şi nici ceea ce scriu nu spune nimic despre el), încât m-am gândit că este un surplus ce se cade a fi eliminat...