Nu imi place sa fac diferentieri intre femei si barbati. Mereu cred ca apucaturile de genul acesta sunt o falsa problema si ca de fapt suntem toti oameni. Asta conteaza. Omul din noi e numitorul nostru comun. Puterile sunt diferite. Atat.
Azi insa mi se pare ca intr-o anumita privinta nu numai ca suntem diferiti ci ca suntem fundamental pe dos. Anume - maniera in care ne indragostim. Noi incepem sa ii iubim atunci cand sunt bolnavi, cand au probleme, cand au slabiciuni, cand isi pierd firea.. Noi fetele suntem macabre, avem un gust pentru cadavre... sau poate pur si simplu suferim de complexul ca Mesia nu a fost femeie si trebuie si noi sa ne inviem dar mai ales pe ei...
Ei - dimpotriva...
Realitatea cu totul este pe dos fata de poveste azi... fetele trebuie sa poarte armuri, sa lupte, sa salveze... Am sa ma opresc aici pentru ca articolul va deveni prea personal altfel si nu vreau. Stiu ca poate multora dintre voi tocmai asta nu va place... prea scurt, prea cifrat. Insa, cred in puterea inzecita a ideilor fara exemple. Este de o mie de ori mai bine cand gasesti tu singur exemplul... si de fapt, numai asa ideea capata adevarata valoare.