Cred că ce simțim este cea mai puternică formă de inteligență... o formă pe care nu o putem înțelege niciodată până la capăt și nici controla. Acest lucru este unori salvarea noastră.. alteori prilej de pierzanie..
Eu ... acum.. aș vrea să nu mai fiu nevoită să păzesc cuptorul, să fiu în duș și să simt că pot desprinde cumva.. fără să doară tot ce este rupt în mine. Și nu înțeleg cum am ajuns aici. Nu mai înțeleg ce este cu mine și cu ceilalți.... dar poate este suficient să simt și să nu mai încerc să torc în cuvinte și, implicit, să mă detașez. Uneori, nu mai este nimic clar când încerci să folosești cuvinte pentru a înțelege... dar ce alte variante ar mai fi...?