marți, 7 septembrie 2010

Mi-e dor de tine

Nu mai cred că în control şi raţiune.. sunt pulverizată de atâtea senzaţii în fiecare zi, iar efortul de a medita asupra lor, de a le înţelege, de a le dejuca sau de a le uita.. nu reprezintă decât efectul lor maxim.. totala lor luare în stăpânire. Viaţa nu este decât o convulsie la care nici un corp nu rezistă.

Mi-e teama că sunt prea tristă, deşi râd copios uneori, dar de la o vreme mai mult de una singură...

Când mă bucur, totul culminează cu gânduri despre cum este de fapt să iubeşti, despre cum dragostea este în sine singura formă de viaţă, fie ea fericită sau nu, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă.
Alteori, gândurile sunt mai simple şi mai precise - iubirea este tot o senzaţie de atracţie pe o perioadă mai lungă sau basmic permanentizată ... este inversul unui solenoid - câmpul magnetic al celuilalt care provoacă în tine electricitate.. - şi uneori ţi-e teamă că eşti prea aproape, că ai să arzi fără să mai poţi fii stins, că ai să cazi cu cea mai mare greutate şi ai să striveşti totul, că, fără reţineri, tot binele dar şi tot răul din tine vor ieşi la iveală.