vineri, 30 noiembrie 2007

Capcana timpului

Eram pregatita sa va spun ca am descoperit cheia succesului. De fapt nu o cheie, ci doua. Una pentru yala de sus, una pentru broasca de jos. Ce urmeaza sa va spun acum nu este ca in cartile ,,cum sa gandesti pozitiv sau genial..” asa cum citeam acum mai bine de 5 ani in publicatiile Editurii Teora... clar si-au facut efectul... advers :) Va rog sa aveti rabdare.

Cheia nr. 1: Sfanta LISTA. Trebuie facute o multitudine de listute. Este interzisa abaterea de la lista sau daca ramane timp liber nelistat nu trebuie folosit pentru a contrazice principiile activitatilor din lista;

Cheia nr. 2: Puterea de a spune ,,nu", de a nu ne lasa inlantuit de altii si de dorintele lor. Timpul si dorintele tale sunt singurele care conteaza...

Problema cu cheile astea este ca ajungi sa simti fericirea tocmai atunci cand nu rotesti de ele. Cheile le avem mereu, problema e cu usile... Succesul sau fericirea, pentru mine e totuna, chiar stau in spatele unei astfel de usi ? Nu exista shortcut-uri ? Poate fericirea sta in spatele unui geam spart sau pe scara de incendiu...

In filme, in piese de teatru, in carti... drumul spre fericire sau spre nefericire e mai scurt. In cateva ore maxim stii precis ce s-a ales de papura cugetatoare. Vietile noastre se misca in reluare. Dumnezeu probabil are dificultati sa vada atatea filme simultan si ne-a pus pe 0.1Xspeed. Ma intreb daca la sfarsit macar El a inteles ceva...

Draga zeu, D-zeu sau spiridus-elf spectator responsabil cu existenta mea,

Sa stii ca sunt nemultumita. Nu, nu e vorba de fizic sau de stomacul meu care a inceput sa faca ifose cand e vorba de maioneza... Nu imi place ce am in cap... mintea asta a mea imi joaca feste. Nu e de incredere. In fiecare zi produce altceva. Si numai contradictii si uneori ma incurca cumplit. Doar nu e haute couture... Si caracterul asta e chiar al meu sau numai ce vor sa vada ceilalti in mine ? Si timpul ? Nu-i asa ca te amuzi copios pentru ca mereu il descoperim prea tarziu ? Sau nu asta trebuia descoperit... Ce trebuie sa descopar ? N-ai idee sau nu vrei sa spui ?

Of... Pa!

joi, 22 noiembrie 2007

Pana si pistele pentru biciclisti au sens strict de circulatie


Nu mai vreau reguli. Sunt prea multe reguli. Traim de-a dreptul regularizat. Incercam sa conservam ceva ce nu se poate conserva. Ordinea, pe noi, simturile. Toate trec si nu putem pastra nimic pentru ca timpul trece luand tot cu el. Vreau sa vad dincolo de mine si sa nu mai stam de-a curmezisul timpului..

Despre cum ma faci sa ma simt...


Tu stralucesti puternic. Atat de puternic ca imi desfaci toate umbrele si le ingramadesti intr-un colt. Si mi-e teama ca nu stiu sa te gust, mi-e teama ca am sa te devorez pur si simplu...

marți, 20 noiembrie 2007

Intoarcerea perpetua

Uneori cred ca traim mai multe vieti in aceeasi viata pentru ca sunt atatea zile in care trebuie sa luam totul de la capat.

Alteori am impresia ca traim o singura viata, foarte scurta insa de mai multe ori. E ca o bucla, dar nu un cerc. Este ca linia de metrou Pantelimon-Eroilor-Dristor. Sunt scenele aceluiasi scenariu insa dispuse mereu haotic.

Aseara am descoperit ca a mea prietena Catalina s-a mutat in acelasi bloc in care statea Bu. Acest fapt in Bucuresti e de domeniul twilight zone, nu-i asa ?

duminică, 18 noiembrie 2007

Raluca sau despre zilele vii si de pomina

de multe ori imi spun ,,de ce naiba stau eu sa scriu cand am atatea lucruri de citit ?" logica e asta: citesti si apoi scrii daca mai e ceva de scris...

Pe Raluca am cunoscut-o in vidul timpului petrecut in vacante in Oltenia. Ea e total altfel. Nici un om nu mi s-a parut mai ,,altfel". Citeste fix ce eu nu citesc, face fix ce eu nu as face, discutiile noastre sunt ca fuga cu ochii inchisi si cu toate aceastea simtim atat de la fel... Cu ani in urma cand ne scriam scrisori ea mai mult desena. Acum este in ultimul an la Arte insa a cazut irecuperabil din vizual in patima cuvintelor pentru ca ea chiar scrie o carte... prin urmare, cuvintele sunt numitorul nostru comun.

Raluca este altfel pentru ca a inteles teoria relativitatii uitandu-se la Superman si gandeste ca prietenii adevarati sunt cei care nu au nevoie de tine. Izbavitor, nu-i asa ?

Crazy Loop

Laitmotivul multor discutii din ultima vreme este singuratatea. Nu ca pacoste ci ca alegere deliberata indelung si in sfarsit fericita. Mai toti se decid sa fie singuri, si eu spun asta adesea... O astfel de alegere nu denota decat faptul ca o luam cu toti in freza in mod repetat de ceva vreme... acum insa nu spun nimic nou. Una peste alta, iata marturia acestui fapt la scara larga si elaborata cultural, intrupata in cantecul lui Dan Balan (fost membru O-zone). Recomand pozitia in oglinda cu ceva in mana drept microfon pentru ca veti dansa... :)




Crazy Loop (Mm-ma-ma)

Mm-ma-ma mara
Mm-ma-ma-ma
Mm-ma-Mm mara
Mm-ma-Mm
Ma-ma-a.

Mm-ma-ma mara
Mm-ma-ma-ma-ma
Ma-ma-ma.

Taking pictures with honeys
Spending all mo-mo-money
If you want it so badly
Then why don't you say so, lady.

You'll be hurt if you'll kiss me
You gotta gotta believe me
But if you want it so badly
Then why don't you say so, lady.

And If you'd wanna take it back
You don't wanna take it back
You don't wanna take it back, my love
Don't you wanna love?
Babe, you don't wanna take it back
Don't wanna take it back
Back, back, back.

They call me Crazy Loooop
Gotta gotta be crazy loooop
Gotta get a life
Oh, mom, I've tried

Gotta gotta be lonely-lon-lon-lon.

joi, 15 noiembrie 2007

Despre cum viata bate intotdeauna filmul...

As fi vrut sa dorm, insa cum m-am hotarat sa-mi fac cartofi copti ca la Pizza Hut, e mai mult decat necesar sa raman treaza si sa pazesc aragazul.

Sunt fana Sex and the City. Uneori imi plac atat de mult lumile din filme sau carti ca as vrea sa imi fac bagajele si sa ma mut acolo. Macar cu sufletul. De tot. Am descoperit insa de cateva zile ca viata mea seamana mult cu serialul de care va vorbeam cel putin intr-o privinta. Interactiunile mele cu persoanele de sex opus sunt de domeniul secventelor scurte si rupte din absurd iar discutiile cu prietenele mele pe seama lor, de domeniul episoadelor lungi si halucinante. Cred ca fetele pot sa spuna si ele acelasi lucru. Din pacate insa, episoadele te fac sa te simti bine numai pe timpul in care ruleaza si uite asa se dezvolta o dependenta ca numai in seara aceasta am vorbit mai bine de 2 ore la telefon.

Este in aceste seriale comice americane o ilaritate generala. Se rade de la un capat la altul, totul e sublim - viata mai ales. Atunci insa cand ajungi sa experimentezi viata in stilul acela, hedonistic cu orice pret mai precis, descoperi cu stupoare ca nu prea mai e de ras, iar daca reusesti totusi sa razi... rasul acela e unul dramatic. Este rasul de seara de dupa o zi urata in care alegi totusi sa te desprinzi de tot si sa te gandesti ca altceva mai bun nu ai ce sa faci.. decat sa razi. Dar asta nu rezolva problemele. Si aici nu e neaparat vorba de relatii...

Deci... cartofii mei nu seamana deloc cu cei de la Pizza Hut.. shit..

luni, 12 noiembrie 2007

Curtea Veche

In primul rand de ce i se spune Curtea Veche - pentru ca a existat Curtea Noua construita la inceputul secolului XIX pe Dealul Spirii de catre Ipsilanti, insa aceasta constructie din pacate a ars.

In fata palatului de la Curtea Veche este o statuie a lui Vlad Tepes si in fata statuii troneaza mai nou un sir de bancute albe pe care scrie cu rosu SULTAN. Banuiesc ca fac obiectul unei donatii, insa am stat lung si m-am gandit ce poate sa insemne...: (1) ca sultanii au stat la picioarele lui Tepes, (2) ca traim o alta epoca europeana in care simbolurile se contopesc sau macar pot sa stea pacifist si fericit-economic unul langa altul sau (3) ca pur si simplu si in secolul XXI tot mai suntem cotropiti de otomani de data asta cu bancute. Bancutele au fost asezate smechereste, cum ar spune un coleg de-al meu.. daca te asezi pe ele stai practic cu spatele la Tepes si admiri cladirile cu bulina rosie gata sa isi dea sufletul la primul cutremur. Un fel de ,,priviti cum Romania se prabuseste, uitand de ceea ce conteaza"... Acum fiecare intelege ce vrea, fiecare cu preconceptiile lui si asta mai ales in lipsa de explicatie narata pe obiectele de mobilier urban.

Intrarea in muzeu este gratuita pentru studentii de la arhitectura; pentru cei de la constructii - nu, nu. Ma intreb cat timp va mai dura pana cand Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti cu tot cu asociatia ei studenteasca vor deveni constiente de proprile lor branduri si vor invata sa si le administreze in favoarea studentilor...

Dar mai bine sa va povestesc despre ce poate sa vada studentul la constructii in Curtea Veche pentru pretul de 1 leu. Cladirea, atat cat a mai ramas din ea, este in proces de restaurare. La subsol la capatul traveelor se afla cadre metalice ca expresie a reabilitarii. Cadrul urmeaza linia arhitecturala si e cat se poate de vizibil cu tot cu toate lucrarile executate la zidarie.

La capitotul ,,asa nu" se poate observa pe una din laturi o centura din beton armat turnata sa sustina cupola din zidarie. Din pacate, atunci cand s-a decofrat probabil, betonul a fost smuls de pe armaturi lasandu-le vizibile si expuse.

Trecand insa peste digresiunile tehnice, ce m-a impresionat cel mai mult a fost poporul de pietre funerare, cruci de piatra si chiar placi comemorative ce consacrau personalitati ale regimului de inainte de '89. Istoria nu este despre trecut si nu este obiectiva. Istoria este despre azi, este selectiva si este despre cum alegem sa ne raportam la noi insine.

duminică, 4 noiembrie 2007

Despre fetele aceleasi monede sau omul fara vise


Sunt oameni care ii intalnesti o singura data in viata dar te zguduie puternic. Acum doua zile am avut ocazia sa ascult un prieten de-al bunicului meu in varsta de peste 70 ani care a lucrat cativa zeci de ani in mina, are 7 copii si multi nepoti si stranepoti. Povestea cu voce ragusita si cu lacrimi in ochii despre cat de mult si de greu a muncit toata viata sa si cu toate acestea simte ca nu a castigat respectul nimanui. Poate nici respectul de sine. Cu ce si-a gresit ?

In perioada comunista oamenii au muncit mult arestati intre granitele tarii dar poate cel mai dureros... au fost inchisi in celula de cativa metrii patrati la care fusese redusa fiinta lor. Li s-a spus simplu ca erau generatia de sacrificiu. Individul era o singura piesa dintr-un angrenaj imens. Au invatat sa arda etape, sa nu viseze si sa nu creada decat in teama. Acum insa traim in capitalism. Din punctul de vedere al individului este oare vreo diferenta ? Toate visele, dorintele, nevoile lui au fost si ele confiscate. Nu poti sa nu iti faci prieteni si sa nu te distrezi cu ei, nu poti sa nu te indragostesti, nu poti sa experimentezi diferite forme de arta sau de cultura fara sa nu satisfaci un plan de markenting. Originalitatea sau refuzul de a te adapta se transforma invariabil intr-o tema comerciala. In ambele cazuri - capitalism si socialism - nu mai stii exact ce vroiai tu cu adevarat si cine esti. Inainte nu puteai visa, acum visezi vise care nu mai sunt ale tale.

Un fost coleg imi spunea ca iubirea aceea atat de des invocata, si datatoare de atata emulatie nu prea exista... La Rochefoucauld citat de A. Paleologul intr-o carte despre care planuiesc sa va povestesc, spunea ca putini oameni s-ar mai indragosti daca nu s-ar mai vorbi asa mult despre dragoste si ca mare dragoste nu este un fenomen natural ci unul cultural..

Natura omului ramane dupa secole de istorie cea mai teribila arma impotriva sa.