joi, 25 septembrie 2008

Pentru cei care nu ma cunosc

Visez la umbrele sub forma de sabii incandescente care sa te incalzeasca atunci cand mergi prin ploaie. Cu toate ca afara e frig si poate in sfarsit, proaspat, eu miros ca si cum as fi ars friptura pentru ca am stat aproximativ doua ore in Mac..

Ma trezesc uneori intrebandu-ma ce cred cei care ma plac si cei care nu ma plac despre mine. Apoi ma surprind ca nici eu nu stiu ce sa cred despre mine... Nu imi recunosc pielea uneori, porii ei. M-am familiarizat azi cu unghiile mele ceva mai bine pentru ca le-am vopsit in negru. Si uneori ma surprinde teribil imaginea din oglinda. Suntem mai dregraba ce suntem sau ce ne visam?

Dumnezeule, nici macar despre mine nu stiu mare lucru...

luni, 22 septembrie 2008

In sfarsit, azi..

Uitasem cum e sa imi placa atat de mult viata incat sa nu mai conteze cat dorm sau daca dorm...
sau cum e ca totul sa mi se para simplu.

Deci, credeti-ma:)) totul o sa fie bine... :)

duminică, 21 septembrie 2008

Admiterea mea si Inchizitia

Cred ca am facut cel mai de poveste gest din toata viata mea si am dat la master la filozofie. Pentru ca am inceput sa iau in serios aceasta poveste de cand citisem transcrierea unei conferinte a lui Gabriel Liiceanu pentru studentii de la arhitectura despre cartea Fiinta si timp a lui Heidegger, m-am hotarat ca eseul meu pentru admitere sa fie despre postmodernism.

Postmodernismul este despre ceea ce traim si ni se intampla azi si poate deveni o tema de cercetare foarte personala. Acum lumea nu se mai subintinde unui singur sistem, legitimeaza un fapt precum si contrariul ei, nu dispune de o ordine si, mai mult, uneori am sentimentul ca traiesc toata istoria terminata si condesata intr-un singur moment. Pura stare de spirit postmodernista...

Dupa 4 carti (!) pe tema postmodernismului si cateva eseuri aveam deja impresia ca am o teorie foarte personala si originala asupra fenomenului si ardeam de nerabdare sa o prezint comisiei. In dimineata examinarii era timpul sa devin realista... Bibliografia mea era de 3 ori mai mica decat bibliografia pe care intentionam sa o citesc de acum incolo si urma sa port o discutie cu un academician... Dupa o oarecare introducere, cu vocea clinetului din reclama mezelurilor Matache macelarul care vrea muschi tiganesc pentru ,,de dimineata" incep sa povestesc viziunea mea.

Pentru mine viata omenirii se imparte in 3 perioade. Prima cea a vietii dominata si orientata de credinta (pana la Iluminism), apoi cea dominata de ratiune (pana la sfarsitul modernismului) si acum cea dominata de estetica. Sub auspiciile capitalismului fiecare forma de dominare a avut accidentele ei nefericite. Credinta a provocat crime prin instrumentul Inchizitiei, ratiunea prin doua razboaie mondiale si bomba atomica plus nefericirea de a trai rational si cred ca acum in plina epoca a vizualului se intampla alte accidente nefericite - fotomodele care mor de inanitie, persoane obeze carora li se refuza emigrarea in anunite state, studii care arata ca exista salarii mai mari si cariere fulminanate pentru cei mai frumosi etc.

Nu am apucat decat sa povestesc despre Inchizitie pentru ca am fost inrerupta fiind asigurata ca este vorba despre o prejudecata. In Spania chiar a existat un fenomen de persecutare a denuntatorilor Inchizitie.. un soi de anti-anti-Inchizitie... Apoi, nu stiu prin ce insiruire a discursului, profii au inceput sa imi povesteasca despre Revolutii... Eu ascultam socata, fara sa inteleg nimic bineinteles... Intr-un final se uita la mine, zambesc a rade.. probabil bucurosi ca au avut ocazia de a se auzi vorbind, vorba profei mele de fizica din liceu atunci cand il apostrofa pe directorul nostru filozof ...

In fine, am intrat. Am observat ca atunci cand e vorba de disciplinele umaniste, notele sunt absolut astronomice. E greu de apreciat obiectiv cumva ce spui si cred ca se recompenseaza stradania cu care incerci sa iti pastrezi emotiile si sensibilitatea. In fond, marele pariu este sa ramanem umani, fara sa fi fost asa vreodata pe bune.


joi, 18 septembrie 2008

Viata in lipsa mea

eu nu traiesc pentru mine, desi as vrea atat demult... am ajuns in punctul in care nu mai pot sa fac nimic sa schimb aceasta lamentabila situatie. clar eu traiesc pentru altii si ei stiu prea bine asta. benefic este ca ei sa aiba impresia ca tu traiesti numai pentru tine si sa te convinga sa traiesti pentru ei. de aceea sunt lame, looser, fraiera...

si sunt oameni pentru care nu traiesc dar pentru care as vrea atat de mult sa traiesc.. sa fiu eu plantuta care le elibereaza oxigenul... si pentru ca nu am acces la existentele lor, in sufletul lor, ma trezesc ca vreau sa fiu o musca, o fiinta invizibila sau sa le citesc gandurile... in fine, sa dezvolt superputeri si sa paticip la existenta lor in fiecare moment. acum cateva seri mi s-a oferit ocazia sa particip la viata cuiva, sa mi se ,,releveze" toate secretele.. fara ca eu sa insemn nimic... sau mai bine spus fara ca sa mai insemn nimic - ,,nici macar o secunda". I still got my wish. ce amar e uneori sa ti se indeplineasca dorintele...

si nu mai vreau sa fiu propria mea natura.. adica nu pot sa nu fiu un om rau... probabil ca asa sunt salvata..

Nietzsche a avut prima criza de nebunie cand a asistat la bataia si agonia unui cal in plina strada... si are cel mai sumbru sistem de explicare a omului si a lumii din cate am apucat sa citesc pana acum. pentru el nu exista cunoastere obiectiva, doar sisteme de persuasiune. cu alte cuvinte faptul ca cineva vrea sa te convinga ca 2 cu 2 fac 4 este dovada faptului ca vrea sa isi exercite vointa de putere asupra ta. 2 plus 2 in realitate fac oricat. asadar, probabil ca tot progresul istoriei este cea mai avansata forma de sclavie... de aceea eu nu simt ca traiesc pentru mine, ci pentru altii... clar nu trebuia sa merg la scoala...