Mulţumesc că aţi revenit pe această pagină şi pentru toate comentariile - sunt mereu bucuroasă să le primesc.
Tot acum câteva săptămâni am citit un articol cu ştirea că în Italia, o româncă, prostituată se pare, a fost înjunghiată de mai multe ori şi lăsată să agonizeze pe marginea drumului. Înainte de a chema pe cineva să o ajute, şi-a sunat iubitul din România de 10 (!) ori, care nu i-a răspuns. Este oarecum trist că o astfel de ştire a fost politizată şi transformată într-un titlu de glorie pentru organizaţia PD-L din Italia care s-a ocupat de transferul trupului în România (prea scump fără eforturile lor economice), DAR probabil că altfel nu am fi aflat pe cine a sunat, de câte ori şi dacă i-a răspuns, şi acestea sunt foarte importante pentru ce aş vrea să spun mai departe.
Aşadar, nu mai contează şirul lung de săruturi sau mângâieri risipite - ele nu te pot obliga în sufletul tău la nimic; probabil că funcţionează numai invers.
Această concluzie pentru mine are importanţă vitală şi nu exagerez. M-am trezit visându-mi viaţa până la capăt de atâtea ori după cele mai neînsemnate gesturi. Am irosit atâta timp încercând să fac lucrurile să meargă forţată de ele. Ştiam că nu este bine, dar îmi lipseau argumentele pentru a gândi şi mai apoi simţi altfel pentru că infatuarea sau iubirea sunt în cea mai mare parte alimentate intelectual...
Mi-e teamă că există mai degrabă iubire în muzică, sms-uri, ştiri, cărţi, filme, poze sau bloguri decât în gândurile curente. Poate că este atât de puţină încât trebuie punctată de fiecare dată când sclipeşte firav. Iubirea are mereu nevoie de un suport şi se retrage oricum mai apoi din el. Noi probabil că suntem numai handicapul, infirmitatea ei:)