sâmbătă, 11 iulie 2009

Cochilia golgotei personale


Cea mai mare provocare carei trebuie sa raspunzi atunci cand incerci sa intretii un blog personal este aceea de a creea o conexiune, un plan logic intre faptele pe care incerci sa le consemnezi.

Timpul trece prea repede pentru orice, am avut insa senzatia ca sta un pic in loc cand priveam populatia impresionanta de melci iesita in strada dupa ploaie. Probabil ca aluneca mai usor cu tot bagajul atunci ploua, poate multi dintre ei asa se cunosc... poate ca si pentru ei, cele mai mari bucurii stau in cele mai mari suferinte pentru ca numai cele din urma mai sunt in stare sa te scoata in afara ta..

Azi, doua lucruri nu mi se par in regula. In primul rand, oamenii care cu varsta nu devin mai intelepti sau mai toleranti. In al doilea rand, am descoperit care este cea mai mare problema a mea si in legatura cu care nu se poate face nimic.. Este vorba despre faptul ca ajung sa traiesc imprejurarile sau sa imi insusesc defectele pentru care nu imi plac sau dispretuiesc anumiti oameni. Poate este doar un accident, poate sunt singurele categorii cu care pot opera sau poate doar vreau sa imi placa tot, ca sa pot fii... linistita. Dar in fond, cine isi doreste linestea?!

Ma opresc aici, ratand sa leg in vreun fel melcii care acum probabil se rostogolesc odata cu caldura in spatele gardurilor vii, si golgota mea - aceea ca ceea ce nu imi place devine parte din mine mai mult decat orice. Sau poate titlul mai poate acum (dez)lega ceva... :)

Un comentariu:

Ena spunea...

If you become addicted to looking back,
half your life will be spent in distraction,
and the other half in regret.

You can live better than that!