duminică, 16 februarie 2014

N-am mai scris demult.. Nu știu dacă există o explicație.. dar simt că nu sunt eu dacă nu încerc să fac asta.. este teribil când descoperi că ceea ce credeai că trebuie să faci, cum trebuie să fie viața ta.. de fapt nu este pentru tine. Poate concluzia după o perioadă atât de lungă de tăcere este că.. trebuie să încetez să îmi privesc viața ca pe ceva asupra a ceea ce pot deține controlul și că pot face ce vreau cu ea. nu pot învârti nici măcar câteva lucruri în jurul meu.. eu de asemenea nu prea mă pot învârtii.. 

Am încercat în ultima vreme să fac ce trebuie, cum trebuie, să fiu în rând... „Carpe diem” devenise ceva de una singură.. Ile și An s-au prins în plasele lor de siguranță cu nodurile bine strânse.. și poate trebuia să am și eu una la fel.. De fapt.. sunt pânze de păianjen și noi niște musculițe captive și deshidratate care la atingere au zgomot de hârtie.. Doar eu sunt o muscă. An ar protesta vehement că ea nu poate fi decât o buburuză, iar Ile libelulă..  :) Mi-a fost teamă că poate nu dețin nimic valoros... experiență de viață, orice poate fi cuantificabil sau relevant pentru cei din jurul meu. Aproape că simțeam un soi de agitație pe suprafața plăcii de întins părul .. nu mai avea să fie singură, apoi creșterea interesul nesincer al oamenilor din jurul meu cu care nu am avut de fapt niciodată experiențe autentice...  Eu să devin din ce în ce mai ursuză..

Și cum altfel să plonjezi mai bine în lumea rațională decât cu cineva de mână ? E atât de straniu uneori totul... Lumea cu reguli și principii poate deveni atât de sufocantă ... Și mi-e din ce în ce mai dor de nebunia și iresposabilitatea mea.. chiar dacă trăită doar de una singură..