duminică, 7 iulie 2013

Despre o alță respirație


Am revăzut puțin mai devreme Kingdom of Heaven (Regatul cerului) și ... m-a făcut să mă gândesc la faptul că poate.. de cele mai multe ori.. dușmanul suntem noi înșine. Prin ceea ce gândim.

Poate că nu este nevoie să visăm la o viață fără moarte... la superputeri.. Gândirea este superputerea noastră.. și ea ne transfromă în supereroi pozitivi sau negativi de la o zi la alta sau de mai multe ori în timpul aceleeași zile.

Și această superputere.. este de cele mai multe ori prea mult pentru că nu știm ce să facem cu ea.. pentru că nu descoperim cum și ce să gândim decât prea târziu. Studiul ei este indisolubil legat de practică și ai putea crede că poate fi complet nefolositor... În consecință, alegem să trăim în zodia unor oameni care .. nu mai ai cum să știi dacă gândesc bine sau prost pentru ceilalți și pentru tine..

În spiritul filmului numit mai sus, sper să reușim să avem mai multă grijă de sufletele noastre .. :)

joi, 28 februarie 2013


Cred că ce simțim este cea mai puternică formă de inteligență... o formă pe care nu o putem înțelege niciodată până la capăt și nici controla. Acest lucru este unori salvarea noastră.. alteori prilej de pierzanie.. 

Eu ... acum.. aș vrea să nu mai fiu nevoită să păzesc cuptorul, să fiu în duș și să simt că pot desprinde cumva.. fără să doară tot ce este rupt în mine. Și nu înțeleg cum am ajuns aici. Nu mai înțeleg ce este cu mine și cu ceilalți.... dar poate este suficient să simt și să nu mai încerc să torc în cuvinte și, implicit, să mă detașez. Uneori, nu mai este nimic clar când încerci să folosești cuvinte pentru a înțelege... dar ce alte variante ar mai fi...?

sâmbătă, 9 februarie 2013

Despre oameni ca lentile


Ce faci când ți se îndeplinesc dorințele? Mi s-au împlinit suficient de multe până acum încât să știu că nu au numai un gust dulce... La sfârșitul fiecărei dorințe există riscul să descoperi că instrumentai realitatea numai cu ajutorul imaginației ... ca atunci când iei de pe foc o oală cu mâinile goale... Graba, foamea, pofta, neatenția te împing să descoperi că pielea și posibilitățile îți sunt strâmte și că nu prea poți lăsa o amprentă asupra realității, ci mai degrabă ea asupra ta..

Și mai dificil este să reîncepi să îți dorești altceva.. pentru că .. în fapt.. cu fiecare dorință devii altă persoană și pentru asta trebuie să te rupi în bucăți și să te așezi apoi în altă formă.

Dintre toate formele de sfâșiere, să te îndrăgostești rămâne cea mai suportabilă.. sfâșierea se transformă într-o producție de confetti în multe culori, plutești.. și speri să sfârșești pe buzele sau încheieturile celuilalt... 

Și dincolo de toate acestea, putem funcționa altfel ? Așa ... fără dorințe ? Fără să vrem ? Dintr-odată „fac ce vreau” nu mai reprezintă expresia vreunei libertăți, ci o înlănțuire strânsă. 

Lumea oamenilor rămâne una singuratică în care toate celelalte lumi sunt doar proiecții.. și poate că .. dacă nu am reușit să crap acum un pic ecranul, este posibil să-l fii aburit bine... :)) noapte bună.. :)