marți, 7 august 2012


Sunt îmbucătățită între oamenii care nu îi merit și cei în preajma cărora aș vrea să pot să nu mai zădărnicesc.. Principiul III al dinamicii nu este valabil în mecanica sufletelor.. Indiferent de partea care sunt, acțiunii îi corespunde inacțiunea - spaima că nu mi-am dat și eu sufletul sau un vârtej care îmi țintuiește un gol din cap până în stomac pe care nimeni altcineva și nimic nu îl poate înfunda.

Și nu mai știu nimic, deși totul pare banal.. Poate că este criza unei realități.. nu reușesc să mă pun de acord asupra ce reprezintă ea de fapt.. Realitatea este sufletul meu sau celelalte din miezul cărora totuși nu pot vedea ? Cum ar fi să fiu o mașină foarte inteligentă și să văd prin ceilalți fără să văd mai întâi prin mine ? Cum ar fi să văd fără ca umbra mea grea să nu acopere? În ordinea logică a lucrurilor o să ajung în curând să îmi doresc să am un bol de cristal funcțional :))

A sosit Miha cu o felie intoxicantă de tort de ciocolată de la Starbucks.. pentru care sunt sigură că a fost tăiat un arbore de cacao :)) Mă opresc așadar aici în a pune întrebări futile cum ar fi „există fericire?”, „în ce condiții?”... „nu cumva numai prin contrast?”.. „se justifică suferința sau ca totul să fie atât de complicat?”...

Update 08.08: cred că este imposibil să văd altfel decât prin mine.. argumentul de azi.. lasagna nu miroase numai a lasagna.. are și miros de struguri și, deși este doar ceva galben-roșu într-un recipient metalic, eu am în minte mult verde, cer înnorat și culorile unor bucăți mici gresie..