vineri, 19 septembrie 2014

Azi a fost o zi memorabilă, așa că am decis să imortalizez această stare pe blog.

Am plecat acum 4 luni și.. 10 zile din România în Belgia. Am plecat în sensul că am emigrat. Ca să fiu cu Teo și ca să dau curs unor vise la care aproape renunțasem în ultima vreme... sau poate numai unul - să îmi iau lumea în cap, să mă pierd..

Așa că am îngrămădit cât am putut în 3 valize, am lăsat familie, cei câțiva prieteni și primul job care chiar îmi plăcea și ...

Una este să vizitezi o țară ca turist și cu totul altceva să începi o nouă viață. De când am plecat am visat urât în fiecare noapte și dacă aud pe cineva că se perpelește de dor sau din dragoste sau că vrea cai verzi exact ca pe pereți.. o să am numai comentarii cinice ;)

N-am să menționez aici problemele sau ce îmi lipsește sau de ce.. pentru că nu cred că voi vrea să îmi aduc aminte.

Cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat însă în ultima vreme este faptul că am început să frecventez un curs de limba olandeză. În clasa mea sunt oameni de peste tot și sunt atât de diferiți și de cum credeam că pot fi.. este foarte fascinant. Solanche este din Mozambic, unde am aflat că se vorbește portugheză și care a pregătit „prăjituri” cu pește.. Tomek - un călugăr polonez „transferat” proaspăt la o mânăstire din Anvers pentru că aici sunt prea puțini să mai aibă grijă de ei și de locașuri. Nathacha a reușit să fugă din Venezuela cu 1000 de dolari la unchii ei în Belgia și părinții în Ecuador după ce media de 50 de oameni uciși pe săptămână în orașul ei a fost depășită. Iacint, ungur, extrem de sufletist care cumpără tarte în mod spontan de câte ori e ziua cuiva..  Încercam să îi povestesc Delei, care este din Ghana, despre rivalitatea noastră cu ungurii și îmi spunea că nu are cum să o egaleze pe a lor cu nigerieni :)) Apoi, Lucas.. un italian cu haine văruite pe el cum spunea bunică-mea, care fie ai impresia că se alintă ca un motan sau să vrea să te ia la palme. Apoi, Nicolas care vorbește cel mai frumos olandeză.. nu vorbește inteligibil, dar ce contează atâta timp cât este cu accent frantuzesc?! Cem .. un turc care cere cele mai multe explicații :)) Grupul de fete din Spania, America de Sud și Mexic.. Cei mai faini oameni .. sunt atât de plăcuți și simpatici și veseli.. Lizbeth (Mexic) poartă mereu cu ea o sticluță de chili.. cumpără sandwichuri picante, le desface tacticos și mai întinde un strat fin. Toți de la masă fac o pauză, cad în uimire și Sandra, buna ei prietenă din Columbia, spune că este și un dezinfectant pentru mâncare în cazul în care bucătarul nu s-a spălat bine pe mâini... Mariam din Iran, Victoria din Ucraina, Lukas din Germania...

Una peste alta, cred că oamenii pot fi mai încântători decât locurile pentru că sunt și locuri și povești în desfășurare :)

duminică, 16 februarie 2014

N-am mai scris demult.. Nu știu dacă există o explicație.. dar simt că nu sunt eu dacă nu încerc să fac asta.. este teribil când descoperi că ceea ce credeai că trebuie să faci, cum trebuie să fie viața ta.. de fapt nu este pentru tine. Poate concluzia după o perioadă atât de lungă de tăcere este că.. trebuie să încetez să îmi privesc viața ca pe ceva asupra a ceea ce pot deține controlul și că pot face ce vreau cu ea. nu pot învârti nici măcar câteva lucruri în jurul meu.. eu de asemenea nu prea mă pot învârtii.. 

Am încercat în ultima vreme să fac ce trebuie, cum trebuie, să fiu în rând... „Carpe diem” devenise ceva de una singură.. Ile și An s-au prins în plasele lor de siguranță cu nodurile bine strânse.. și poate trebuia să am și eu una la fel.. De fapt.. sunt pânze de păianjen și noi niște musculițe captive și deshidratate care la atingere au zgomot de hârtie.. Doar eu sunt o muscă. An ar protesta vehement că ea nu poate fi decât o buburuză, iar Ile libelulă..  :) Mi-a fost teamă că poate nu dețin nimic valoros... experiență de viață, orice poate fi cuantificabil sau relevant pentru cei din jurul meu. Aproape că simțeam un soi de agitație pe suprafața plăcii de întins părul .. nu mai avea să fie singură, apoi creșterea interesul nesincer al oamenilor din jurul meu cu care nu am avut de fapt niciodată experiențe autentice...  Eu să devin din ce în ce mai ursuză..

Și cum altfel să plonjezi mai bine în lumea rațională decât cu cineva de mână ? E atât de straniu uneori totul... Lumea cu reguli și principii poate deveni atât de sufocantă ... Și mi-e din ce în ce mai dor de nebunia și iresposabilitatea mea.. chiar dacă trăită doar de una singură..