miercuri, 20 octombrie 2010

A fi sau a nu fi


Aş vrea să îmi pot smulge muşchii şi desprinde coastele şi apoi să le strivesc pe toate bine pe un tocător cu ciocanul de şniţele până când toate grijile şi încordarea s-ar risipi inclusiv din trecut.
Aş desface apoi vertebră cu vertebră, le-aş scutura de măduvă chiar şi pe o mochetă aspră şi le-aş lăsa să se învăluie cu aerul sticlos.. şi aş avea un nou mine.. moale, fin şi strălucitor.
Dar nu pot fi numai mâini şi minte decât atunci când scriu şi, de asemenea, nu mă pot scutura mai bine de mine însămi altfel...

Pe de altă parte, în timp descopăr cu cea mai mare uimire cât de multe lucruri nu contează.. câte griji, tensiuni sau principii se sting în mine şi încetează oricum să mai existe.

E ca şi cum existenţa mea e în ciuda a tot ce a spus Descartes.. el se putea îndoi de orice, nu putea spune despre nimic că există cu adevărat, nu putea tăgaui însă că se îndoieşte şi prin aceasta îşi garanta existenţa. Mie îmi este clar că orice altceva există ... fantasticul este real, realul este fantastic.. toate sunt, numai mie nu îmi este clar că sunt pentru că celelalte lucruri dispar în minte fără să vreau.

Poate că acesta este de fapt problema.. nu vreau suficient.. si aici uneori intră şi că nu vreau suficient să nu vreau anumite lucruri.. Acum, nici după Nietzsche nu exist :)) prin urmare, pare foarte firesc să mă opresc aici:)