marți, 28 august 2007

de ce nu e bine sa fii sincer

Nu sunt o persoana de incredere. Nu de putine ori mi s-a reprosat ca sunt prea sincera, prea deschisa.. o gura sparta, ce mai... Inca mai cred insa ca a fi sinceri este cea mai buna cale catre o varianta mai buna a sinelui si o viata mai plina de semnificatii. Fara adevar nu poate exista toleranta. Si fara a crede in puterea lui inseamna sa nu crezi in puterea oamenilor de a evolua.

Multi ne straduim sa pastram niste aparente ocolind si neexprimand anumite lucruri. ,,Tainele" dar si retinerile noastre le proiectam apoi asupra altora facand si mai dificila comunicarea. Si timpul nostru moare.

Adevarul insa este bun sa il cauti, sa il haituiesti, nu sa il exprimi. Odata exprimat ceilalati isi pierd interesul pentru el. E asemenea senzatiei pe care o avea Levin atunci cand Arkadici impusca sitarul si el nu...

duminică, 26 august 2007

Ce detinem de fapt ?

Viata nu are sens. E doar o manifestare a absurdului si lucrurile care nu au scop sau nu se inscriu in plan sunt de fapt pretioase. Averea mea presupune cuburile de bazalt si soparlele negre cu pete aurii care cad pe umbrele.

vineri, 24 august 2007

Moama...

I-am luat azi de la Gara de Nord pe Miha si Cristi.. proaspat casatoriti de 5 zile. Alunecam noi usor cu metroul cand apare un domn cu un soi de karaoke pe carut si se apuca sa cante ceva cu ,,Amore, amore". Dupa 2 statii tot la noi in vagon era. Miha povestea mai mult despre ce a fost naspa cu nunta asta si eu ma straduiam sa imi pastrez entuziasmul.

La un moment dat, Cristi sare de langa noi, pune cateva bancnote ce 1 ron in petul ciopartit al cantaretului. Dupa ce ii spune cateva cuvinte la ureche, incepe sa rasune in tot vagonul: ,, De la Cristi pentru Mihaela cu multa dragoste" Cristi deja topaia fericit catre Mihaela si ajuns langa ea, incep sa se sarute de zor. Eu eram uluita. Dupa 5 secunde nu stiam cum sa imi bag mai bine nasul in albumul lor involanat de la nunta.

Am indraznit sa trag totusi cu ochiul la ceilalti din vagon. Spre si mai mare mea uluire nu erau consternati sau oripilati.. asa cum par bucurestenii cand vad gesturi pline de enfaza care nu sunt ale lor. Toti zambeau si omul cu karaoke sunt sigura ca a strans o suma record.

Episodul 4 - si am umblat azi pana am facut febra musculara

Mr. Lila Pants era azi demential... Se uita fix, fara sa clipeasca la mine cand vorbea. In consecinta nu am retinut mare lucru din spunea. Momentul apoteotic a fost atins cand s-a intors cu spatele si sprijinandu-se de un raft imi arata ce exercitii trebuie sa fac pentru recuperare. De azi imi plac oamenii care stau cu spatele.. poti sa ii observi nestingherit.. Za Doc, cum zice Ana, este cel putin azi pentru mine the sexiest man alive...

Sigur are prietena. Nu stiu cat succes a avut serialul Entorsa, dar sa speram ca nu va mai exista un sezon.

joi, 23 august 2007

Ce am stabilit eu cu Ana


Am purtat o conversatie lunga pe mess si am decretat urmatoarele:
Noi suferim dupa ,,nenumitii" pentru ca avem complexe si nu suntem suficient de independente. Ca atare trebuie sa devenim independente. Simbolul independentei noastre l-am decretat un Mercedes CLS visiniu. Fiecare o sa isi ia unul. Ea dupa ce isi ia statie totala, eu dupa ce imi fac business - inca nu stiu care. O sa fim prea cool.

E prea sanatos sa ne erijam un stil viata manelist - traim ca ,,sa moara dusmanii" de ciuda. Vero spunea ca nu vrea sa innebuneasca intr-o lume de nebuni. Eu zic ca oricum innebunim fie ca ne aruncam, fie ca stam pe margine.

Pe margine innebunim ca nu putem respira decat aerul sterp, insingurat si rarefiat al spiritului critic. Aruncati in valtoare nu mai putem respira spiritul critic si ne intoxicam cu alte gaze. Oamenii sunt niste extraterestii si pentru Pamantul asta si pentru mintea lor.

p.s. Ma gandeam ca ar fi super daca pana atunci va aparea oferta Mercedes cu oja asortata. Mi se para o crima ca pe volan sa apara degete in capatul carora sa nu rezoneze aceeasi culoare..

miercuri, 22 august 2007

Tori Amos - Siren

Nu am gasit un videoclip dar am gasit un montaj cu lucrari de arta mexicane. Nu stiu cine imprumuta mai mult din puterea de sugestie a celuilat - cantecul sau lucrarile de arta...




And you know you're gonna lie to you
In your own way
And you know you're gonna lie to you
In your own way

And I lie some other day
You do
And you say girl
Know too well
Know the chill
Know she breaks
My siren
Know teenage flesh
Know the chill
Know she breaks
My siren

Never was one for a prissy girl
Coquette call in for an ambulance
Reach high, doesn't mean she's holy
Just means she's got a cellular handy
Almost brave, almost pregnant
Almost in love
Vanilla
Vanilla

And you know you're gonna lie to you
In your own way
And you know you're gonna lie to you
In your own way

And you don't need the light on
To guide you through the southern lands
Go said go, yes

Know too well
Know the chill
Know she breaks
My siren
Know teenage flesh
Know the chill
Know she breaks
My siren

Never was one for a prissy girl
Coquette call in for an ambulance
Reach high, doesn't mean she's holy
Just means she's got a cellular handy
Almost brave, almost pregnant
Almost in love
Vanilla...

Brb - Harry Potter style

De mai bine de 2 zile lipsesc de pe blog pentru faptul ca m-am uitat la colectia Harry Potter... fiecare film de mai multe ori, multe secvente de si mai multe ori... Totul e mai plin de sens cand le vezi pe toate odata. Apoi am citit forumuri, fan-siteuri, wikipedia... timp de 2 nopti pana la 3 dimineata.

Daca la examenul de Beton care va urma in mai putin de 10 zile imi pica ceva de Stuplefy sau vraja de pietrificare - iau 10!

Cursul de Beton la Facultatea de Constructii e un fel Defention Against Dark Arts Course de la Hogwarts. Niciodata nu e suficiennt ce si cat inveti. Proiectele, itemuri simple si didactice cum le caracterizeaza profesorii, reusesc totusi sa atinga aproape 100 de pagini de calcule si 10 mp de planse. E ca si cum tainele betonului raman in mare parte nerevelate. Se studiaza aproape in fiecare semestru si mai mereu este vorba de alt profesor care preda - sunt mai multe tipuri de beton si mai multe tipuri de cladiri si fiecare profesor are o anumita competenta.

Nu pot insa sa nu il amintesc pe Ziby, profesorul nostru de seminar, cel mai apropiat studentilor si de la care cred ca am invatat cel mai mult - un fel de Remus Lupin iluminant din catedra de Beton Intunecat.

sâmbătă, 18 august 2007

M-am enervat

,,O femeie liberă este exact opusul unei femei uşoare." - Simone de Beauvoir


Eu am o problema cu tinuta obligatorie in Biserici si mai ales cu acoperirea capului atunci cand intrii. Si mai scandaloase mi se par femeile mai nou aparute in peisajul Bucurestilui care se imbraca ca niste semi-maicute, nu poti sa le privesti in ochii si citesc in metrou carti religioase. Genul de femei care au totusi tupeu sa iti reproseze cat se poate de rautacios in fata Bisericii cu privirea cat se poate de ridicata si tonul cat se poate de pronuntat ca TU nu esti imbracata cum trebuie si cum indraznesti sa intrii asa?! Unele lacase de cult au chiar afisate masuri obligatorii si daca nu te incadrezi, pur si simplu esti gonit cat se poate de brutal.

Lacasele de cult s-au transformat in niste localuri exclusiviste in care se intra cu greu. Nici vorba de toleranta, vocatie sau spirit pentru ajutorul aproapelui. Chiar se spune dispretuitor ca nu exista credinta in afara Bisericii.

Si cu toate acestea nu demult niste maicute cumparau cadou de ziua de nastere pentru Maica lor Stareta - o lenjerie intima rosie satinata cu dantela... Se pare ca adevaratul spirit feminin supravietuieste si in conditii vitreje. De ce sa il negam? !

Desi traim in secolul XXI, nu este simplu sa fii femeie, sunt o multime de handicapuri create de prejudecati pe care mai ales noi, femeile, le intretinem. Este greu sa spui ceea ce gandesti, ce simti si sa faci ce vrei fara a fi arata cu degetul.

Cred ca este timpul ca fiecare femeie sa inteleaga ca este in primul rand un om, atat ea cat si suratele ei. Si ca a fi femeie nu e un mister si viata ei nu este un sir de lung de abtineri si suplicii. Toate calitatile si alegerile ei trebuie sa tina de inteligenta, nu de impunere.

Asa cum semnala Simone de Beauvoir in Al doilea sex, faptul ca noi trebuie sa fim cat mai misterioase (cat mai acoperite atat la trup cat si la suflet) este doar o scuza pentru barbati pentru a nu catadicsi in a ne cunoaste si a ne intelege. Si in a ne privi ca pe niste parteneri egali. Ne straduim sa parem misterioase fara a ne dezvolta fondul. Si fondul il putem dezvolta doar expunandu-l si confruntandu-l.

La nunta la Moni

Ei sunt Moni si Cata. Foarte draguti, nu-i asa?

Aici se vad mai bine:)

Cei mai frumosi pantofi ever...

Mami-urile noastre


Moni si scufitele (Moi, Moni, Oana)


A se observa tipul cu camasa si cravata roz din spatele Monicai. A fost sigurul tip neinsotit. Noi mai eram alte 7-8 tipe singure. Initial mie si Catalinei ni s-a parut dragut. Apoi dupa ceva discutii am convenit ca nu e chiar asa. Moni mi-a spus insa acum ca are un frate geaman, tot politist si ca ,,acum e destul pentru amandoua":)) In alta ordine de idei, imi pare rau ca nu am si poze cu mascatii care ma rog, au venit demascati... Mai bine de atat nu se putea, nu-i asa? In fine, de ajuns cu frivolitatile pentru ziua de azi...;))


A, si o poza in care imi place cum arat:D

vineri, 17 august 2007

Episodul 3 - Ghips reloaded

Azi, asteptand in fata cabinetului de ortopedie de la Spitalul Sf. Pantelimon m-am reintalnit cu cavalerul de la Taxi 2000. Se pare ca dupa ce m-a dus pe mine in brate pana in fata casei s-a dus sa se dea cu ATV-ul si si-a rupt si el o mana... Noroc ca ma luase pe mine mai devreme din fata de la Urgente-Ortopedie, ca asa a stiut unde sa vina...

Ca sa recapitulam: eu in seara cand am facut entorsa, am vazut pe cineva cu asa ceva cu 30 minute inainte; apoi taximetristul m-a vazut pe mine cu ghipsul si a avut si el nevoie de unul mai tarziu. E clar ca se ia ! Oamenii cu entorse nu ar trebui lasati sa umble asa liberi pe strada... Incerc sa glumesc acum, facand ceea ce spun psihosociologii, o greseala de atribuire. Si din pacate multi dintre noi numai asa isi mai manifesta creativitatea sau mai degraba prejudecatiile. But let's not go there now.

17 august trebuia sa fie cea mai fericita zi. Urma sa imi scot ghipsul si nu stiam ce sa fac mai intai... cu cine sa ies mai intai si unde sa merg mai intai. Probleme ca nu am suficieti bani sa merg la nunta Mihaelei maine in creierii muntilor si apoi sa stau cat vrea sufletul meu in Vama sau de unde sa imprumut mai repede un sac de dormit - toate raman in stand by..

Intalnirea mea cu Mr. Lila Pants nu a decurs bine azi... Mi-a spus ca trebuie sa mai stau o saptamana, ca sunt niste ligamente rupte, ca tot este umflat. Cand mi-a spus am crezut ca glumeste, am inceput sa rad ... Si eu ziceam ca nu se poate... Probabil plecam pe propria raspundere daca nu era Zuzi cu mine.. aka, my sister...

Mr. Lila Pants azi parea trist... asa mi s-a parut. Sper sa nu fii citit blogul meu. Zuzi a observat si ea ca are ochii frumosi.. daca il mai vad o data, cred ca o sa incep sa dezvolt emotii... Sper totusi ca vinerea viitoare sa il vad pentru ultima oara, nu conteaza cat de dragut este !

In fata blocului apoi se vedeau pomii atat de verzi din Parcul Morarilor.. mai aveam un pic si plangeam. Ma pastram cuminte si decenta de dragul lui Bogdan, Zuzi's boyfriend.. s-a sculat cu noaptea in cap ca sa vina sa ma duca, m-a dus in brate sau cu caruciorul si a reusit si sa isi propteasca masina in gardul din fata parcarii.

Acum mi-am revenit. Am purtat o discutie lunga cu mama lui Bogdan, asistenta la Urgente-ortopedie la Ramnicu-Valcea si mi-a bagat mintile in cap, ce mai...

Urmeaza o sedinta de terapie prin telefon cu Mihaela. Ne confruntam cu eterna problema a nuntilor din ziua de azi. Se pare ca s-a certat cu parintii ei fix cu 2 zile inainte de nunta pentru ca vrea si DJ, nu numai lautari..

joi, 16 august 2007

Natasha Bedingfield-Soulmate



Incompatible, it don't matter though
'cos someone's bound to hear my cry
Speak out if you do
you're not easy to find

Is it possible Mr. Loveable
is already in my life?
right in front of me
or maybe you're in disguise

Who doesn't long for someone to hold
who knows how to love you without being told
somebody tell me why I'm on my own
if there's a soulmate for everyone

Here we are again, circles never end
how do I find the perfect fit
there's enough for everyone
but I'm still waiting in line

Who doesn't long for someone to hold
who knows how to love you without being told
somebody tell me why I'm on my own
if there's a soulmate for everyone

If there's a soulmate for everyone

Most relationships seem so transitory
They're all good but not the permanent one

Who doesn't long for someone to hold
who knows how to love you without being told
somebody tell me why I'm on my own
if there's a soulmate for everyone

Who doesn't long for someone to hold
who knows how to love you without being told
somebody tell me why I'm on my own
if there's a soulmate for everyone
If there's a soulmate for everyone

Petre Barbu, redactor-sef adjunct revista Capital

Tocmai am terminat de citit o colectie de articole publicate de Petre Barbu in revista Capital. La prima vedere articolele par autodinamitante pentru revista. Nu e bine ca exista targuri de carte unde se depasesc recordurile de vanzari, nu e bine ca exista agentii de publicitate puse in slujba politicienilor, nu e bine ca Romania se straduieste sa isi faca brand sau ca ziaristii se straduiesc sa incropeasca ,,stiri senzationale". Toate acestea de dragul maririi ,,capitalului".

Se pare totusi ca puterea de a genera cunoastere, responsabilitatea si onorabilitatea businissului raman vitale. Altfel, afacerea cade in derizoriu si nu te conduce nici pe tine, nici pe clienti ,,pana in varful piramidei".

www.capital.ro

Sochi

Sochi era din Miercurea-Ciuc si era cu un an mai mare decat noi. Dupa inca un an cand reusise sa se transfere de la Utilaj Tehnologic la Departament, a renuntat de tot la ideea cu constructiile si face acum studii culturale europene la Cluj. Cu ea am fost prima oara la un party in camin si la KFC. Ajungem in camera cu party si vine un tip si spune.. ,,Avem vodka, vodka si vodka. Ce vrei? Nu poti sa refuzi." N-am zis nimic si in mai putin de 15 secunde detineam propriul meu PET de Scandic. Am plecat rapid. Mult mai tarziu noaptea vine Sochi, cumplit de ametita si fiindu-i foarte rau. Celelalte colege de camere, obsedate de curatenie, se tineau cu ligheanul din dotare dupa ea ca nu care cumva sa se zburleasca Sochi pe covor.

In alta seara a venit la fel de ametita si nu reusea sa se suie in patul ei suprapus. Cum avea doar sacul de dormit direct peste saltea, si-a tras sacul jos si s-a culcat. La ora 4 dimineata ne-am trezit in fum si ea alergand in flacari afara. Vorbea si se misca in somn si ii luase foc sacul de la resou...
Apoi mai tarziu, insusi resoul a zburat efectiv pe fereasta. D-soara Directoare l-a observat fix cand il bagam inapoi in camera dupa o sesiune nevinovata de cartofi prajiti. Mi-a spus sa il arunc eu personal. Am incremenit, crezand ca ce aud e doar un vis. A vazut ca nu ma conformez si a cerut subalternului sau sa il arunce. Dupa inca un imperativ, eu personal, profund hipnotizata am deschis geamul si omul nostru a aruncat resoul...

Au si resourile pacatele lor.. le stiti... in camin in loc de sigurante erau puse cuie. Si de multe ori se lua atat de des curentul, ca un student, probabil gamer inrait, si-a aruncat si el monitorul pe geam impreuna cu cateva suluri de hartie ingenica... asa, pentru efect artistic....

Cu Sochi am fost si la primul party de Hallowen. A fost cred ca prima oara cand am fost in Fire. Atunci ne-am machiat cu ruj rosu pe la ochii. Acum nu mai inteleg cum am reusit sa umblam asa pe strada...

Mi-e dor de tine, Sochi..

miercuri, 15 august 2007

De ce se perpetueaza specia umana

Nu demult citeam despre ce spusese Socrate referitor la fericire - cel care stie ce este bine va face ce este bine.

Cu alte cuvinte, daca faci ceva contrar principiilor , a ceea ce este bine, nu ai cum sa fii fericit. Cand am citit acestea, mi s-a parut ca am aflat cel mai pretios lucru din toata existenta mea de pana acum.

Au trecut aproape 2500 ani de atunci. Oamenii l-au luat in serios pentru atat de multe lucruri pe Socrate. Civilizatia occidentala pana la faptul ca se acorda mai multa atentie pregatirii realiste in scoli ii sunt acum imputate.

Cu alte cuvinte, fericirea noastra este conditionata de cunoastere. Principiile inseamna valori. Si fiecaruia dintre noi ii este circumscrisa cel putin o valoare - unii traiesc ca sa faca bani, altii ca sa vada lucruri frumoase, pentru altii cel mai important este ca lucrurile sa fie drepte, pentru altii morale. Acum stau si ma gandesc daca mai face cineva lucruri morale pe lumea asta... mi-e greu sa gasesc un exemplu.

Mi-e teama ca ajungi sa fii fericit abia atunci cand actul tau corespunde tuturor valorilor si cum abia ne reveinim dupa dezbinarea lor... mi se pare imposibil... Ma intreb daca ne ajunge o viata de om pentru a face macar un lucru care sa corespunda tuturor exigentelor ? Singura chestie simpla care imi vine in minte e sa te apuci sa faci un copil. Doar pe el mai poti sa il faci sa fie destept, frumos, sa creada in Dumnezeu, sa faca bani, sa fie drept s.a.m.d. Si cand el va obtine toate acestea cel putin mai mult decat tine, poti sa fii fericit.

Parintii mei nu cred ca au descoperit smecheria asta - m-au lasat de-a dreptul de capul meu sau pur si simplu nu se mai inteleg cu mine... ce e ciudat ca atunci cand ma gandesc la ei, chiar ma simt fericita.

luni, 13 august 2007

Prietenele mele...

Ena, Ile, Laura G., Ana, Carmen.. am pomenit de ele, sau mi-au lasat cuvinte frumoase pe blog. Ele si alte pritene care inca nu le numesc sunt de-a dreptul formidabile. Ma simt norocoasa ca le cunosc si fiecare dintre ele simt ca mi-au oferit mai mult decat mi-as fi dorit sau m-as fi asteptat de la cineva - multa caldura si multa energie. De multe ori simti ca e .. Game Over si ele ma trimit inapoi. Dar cel mai mult cred ca trebuie sa le multumesc pentru intelegere si rabdare.. de multe ori sunt cel putin... teribila.

Ma intrebam ce ne uneste si ce ne facem sa interactionam atat de puternic ? Uneori ma tem ca liantul de baza al relatiilor noastre sunt de fapt tipul de interactiuni cu sexul opus. Cu toate ca sunt lipsite de profunzime discutiile de acest gen, sunt fara-ndoiala cele mai amuzante si efervescente.

Tipul nr. 1 de discutie - Un nou orizont
Se cunoaste un nou tip. Exista 2 posibilitati. Prima - tipul este prea marfa si tu ca o prietena grijulie te interesezi de ce si care ii sunt totusi defectele... si sa le scoti in evidenta, ca na... barbatii sunt periculosi prin definitie - una-doua iti zmulg inima si fug cu ea de nu il mai prinzi din urma nici daca ai avut norocul sa castigi cursa cu Fernando Alonso...
A doua posibilitate - tipul nu a dat-o pe prietena ta pe spate. Se cam plictiseste totusi, parca vrea totusi sa se intample ceva si sa simta ca isi traieste viata. Tu din nou ca o prietena grijulie ii faci tipului galerie. Oricum, prietena ta trebuie sa treaca peste o poveste trista - intotdeauna exista o poveste trista de care trebuie sa uite. Si oricum, tipi ahtiati dupa prietenele tale, par ok. Asta le trebuie pritenelor tale - cineva care sa le venereze si care in sfarist sunt pregatiti sa le aprecieze, nu ca altii....

Tipul nr.2 de discutie - Already gone steady
De fapt nu mai este o discutie.. Tu doar iti faci griji ca nu mai dai de ea. Ea a disparut subit cu el la munte sau la mare sau ca sa faca cununia civila. Nu mai mergem la cumparaturi, la suc sau la film... esti anuntata ca esti totusi invitata la nunta. Alteori faci parte din grupul pentru pregatirea evenimentului. Ce pantofi, ce cercei, ce rochie de mireasa... Totul ca lui sa ii cada fata cand o vede... Apoi prietena se intoarce si dupa ce ati discutat detalii de ordin tehnic - de genul am facut scuba diving, am zburat cu parasuta - si dupa ce v-ati coplesit cu cateva pahare de martini, vin sau pur si simplu coplesite de emotia reintalnirii, finalizam prin a da premii.. In mare exista 2 categorii de premii - ,,premiul intai cu coronita" sau premiul ,,mmmmmh". Ultimul dintre ele pecetluieste soarta nefericita a individului... A, si mai exista si categotria trista a motanului incaltat sau ,,a ramas cu sosetele in picioare"...

Tipul nr. 3 de discutie - Tu nu ma vrei, dar eu totusi te vreau...
Ti-a cazut cu troc... Poti sa juri ca el este barbatul pe care tu il asteptai si cel care te face complet fericita, care te va salva de banal. Exista totusi o mare problema - el nu crede la fel. Vrea sa experimenteze, nu mai faci parte din lista lui de prioritati...etc. Cea mai cronica varianta este atunci cand el te cauta sa iti povesteasca cum a cunoscut altele si tot ce a facut cu ele... cadru cu cadru... de parca ai fi tu blogul lui.
Aceste discutii sunt cele mai lungi.. la inceput ai o parere clara si obiectiva. Stii ce trebuie sa faca prietena ta si ce trebuie sa faci si tu. Sa ii prezinti adevarul absolut pe care ea nu are cum sa il vada si sa o desprinzi de aceasta nenorocire care s-a abatut asupra sufletului ei. Dar el tot revine in discutie si capitulezi ajungand sa tremuri pana si tu cand suna telefonul ei...



Marketing personal sau cum m-am apucat din nou de licenta

Draga Ile, imi pare rau ca te-am corupt cu muzica si noptile prin cluburi, cu poeziile citite pe terase, cu discutii interminabile despre ,,celalata specie", ,,masculul" sau mai nou, ,,nenumitul". Azi am impresia ca e formidabil sa fii inginer. Ca asta e raspunsul tuturor intrebarilor si problemelor mele. E o meserie onorabila, nu mori de foame si iti pastreaza creierul sanatos.

In clasa a 12a cand incepusem sa iau mediatii, am descoperit proprietatile miraculoase ale matematicii. Ecuatiile sunt mai simple ca oamenii. Ecuatiile sau probleme tehnice rezolvate dau cele mai mari satisfactii. De fapt ecuatiile au solutii, oamenii nu. Oamenii sufera in timpurile noastre de maladia marketingului personal. Trebuie sa fii coerent, sa ai un mesaj, sa te ajustezi nevoilor celorlati sau sa le creezi una. Si desi teoria brandului ar trebui sa ne rezolve pe toti, sa ne fac fericiti, nu e asa.

Mi se pare ca ne confruntam de fapt o dilema de genul ,,ce a fost mai intai - oul sau gaina?"Cine trebuie sa satisfaca mai intai nevoile celuilalt ca totul sa fie bine ? Si faptul ca tu ma apreciezi acum intr-adevar facandu-ti pe plac, ma face 100% ,,fericit" si ma face sa ma simt implinit ?

Ceilalti de fapt nici nu vor sa auda solutiile tale. In fond avem cu toti aceeleasi probleme ce tin de sufletul nostru. Si pentru ele cred ca se gasesc solutii mai greu decat pentru cancer. Ce le poti spune tu si ei nu stiu...? In fond nu faci decat sa inmultesti sirul neintrerupt de intrebari. Si ei vor ca tu doar sa ii faci sa uite. Sa ii amuzi. Si eventual sa fii de succes. Sa nu cazi in capcana in care au cazut si ei. Ei vor doar sa isi vada suferinta si problemele dispretuite si luate in gluma.

E clar... nu trebuie sa fii numai un brand, trebuie sa fii un entertainer...

Cum eu simt ca am esuat cu raspunsul pentru intrebari, talent artistic nu am, desi asta cred ca mi-as fi dorit cel mai mult... ar fi mai bine sa incetez cu arsul gazului de pomana si sa fac si eu bine lumii. Sa ma fac inginer odata... Nu vreau sa las oamenii sa moara sub daramaturi:)

sâmbătă, 11 august 2007

Episodul 2 - Spitalul

A doua de dimineata. Glezna mea incepea sa catepe dimensiuni si culori ciudate, plus ca durerea se intetise. Intru pe mess. O alta Carm, colega de liceu si studenta la medicina imi povesteste ca trebuie sa merg la spital.. da, da, sectia de ortopedie de la Sf. Pantelimon e foarte buna; du-te! Intru in antecamera de la urgenta cu groaza... Doamne, cat nu imi place. Medicii de la noi si sistemul cu totul... they all suck!

Ma asez si astept sa se ia cineva de mine. Nici o sansa. Mai vin 2 persoane si merg si spun care este problema lor. Am observat ca indiferent ce discutie incerci sa porti cu un doctor, nu poti sa nu ai sentimentul ridicolului. Cineva trebuie sa zambeasca, cineva trebuie sa spuna ceva nepotrivit, cineva trebuie sa se simta fastacit. Fac o radiogarfie dupa ce am dat cu subsemnatul ca nu sunt insarcinata si revin jos. Ma lamuresc cine este medicul de garda.. inalt, tanar, rezident, care sa fataia sprinten in toate directiile parca numai asa sa ne faca in ciuda ca el poate si noi, exploratori de balti si sosele cu scutere nu mai eram in stare.

Avea un anume tic cred... peretii opusi ai incaperii aveau 2 oglinzi. Se posta cu spatele la cei care asteptau pe scaune, isi punea mainile in sold ridicandu-si camasa si de sub pantalonii lui lila ieseau marginile slipului. Parca vedeam un videoclip cu 50 Cent si fara-ndoiala.. lila devenise culoarea mea preferata. In oglinda se vedeau probabil fetele noastre vopsite cu incantare..

Intr-un sfarsit, indraznesc sa ma duc la el...
- De ce nu mi-ai spus ca ai o problema? credeam ca astepti pe cineva.
- Pai, stiti, credeam ca aveti treaba ( nu te chema nimeni, plus ca pe usa continuau sa intre oameni cu probleme parca mai grave ) .
In fine, se uita si imi spune ca imi trebuie atela. In timp ce precipitatul de sulf se intarea pe piciorul meu, vine si imi aduce o reteta cu recomandari si programare. Cum incep sa ma ridic, incepe sa critice:
- Ti-am zis sa nu pui picorul in pamant! In gandul meu... fuck off, asta mi-e reflexul.
- Are cine sa te duca acasa?
- Nu.. toti sunt la servici, spun eu cu un aerului omului abandonat in fata naturii dezlantuite.

Sora mea, Laura de peste parc la fel, Artur e si el le servici, ar putea sa plece, dar e prea departe, e cu duba si oricum si imi spune ca de ce nu il sun pe Mihnea. Oficial sunt in depresie. Trebuia sa fie vorba despre Mihnea ca suferinta mea sa aiba sens si profunzime. Ma sprijin de o targa pe hol si incerc sa mai sun prieteni. Mr. Lila Pants mai trece pe langa mine:
- Ce faci, chiar pleci? Nu vezi ca ploua torential?! Si ti-am zis sa stai cu piciorul in sus.. de 3 ori!
Ok, deci eram si enervanta.. E clar ca a visat doar, nu imi aduceam aminte... scrisese in reteta dar oricum, eu abia acasa , o zi mai tarziu cu DEX-ul in fata, aveam sa aflu ce inseamna pozitie procliva...

Taximetristii de la Taxi 2000 sunt cavaleri. Bietul baiat m-a dus in brate pana in fata usii. Desi stau la parter si nu trebuia sa urc decat 2 trepte... asta a fost de-a dreptul imposibil mai ales cand nu sunt dublate de mana curenta. Experinta aceasta este pentru mine mai sugestiva decat 1000 de expuneri la spoturile pentru persoanele cu handicap. E bine sa nu uitam de problemele celorlalti cand noi insine am scapat de ele, nu?

Episodul 1 - Caderea

Aproape ora 20 si ploua torential. Nu imi vine sa cred. Ce bine! dar parca prea se intrece cu gluma. Astept in fata la Mac-ul de la Uniriii pe Carmen R. Cand incep sa imi spun ca mai bine ma duceam acasa, din analele metroului iese Carm sprintena si mai entuziasta ca oricand facand uz de un obiect magic numit umbrela.

Carm ma anunta ca trebuie sa mergem la bancomat sa scoatem bani. Traversam intersectia cea mai periculoasa din Bucuresti dupa parerea mea... degeaba e Palatul Patriarhiei in apropiere, soferii ating dementa diabolica maxima acolo si fiecare trebuie sa se teama pentru viata lui.

Ma ingramadesc sub umbrela cu Carm in fata unei icoane de pe altarul sistemului bancar. In 2 secunde imi aduc aminte cum am descoperit acum cativa ani cu o colega de facultate ca in sfarsit avem ceva in comun. Aparent eram singurele care ne curentam cand inchinam tastele izbavitorului de burse si abonamente decontate. Apoi am descoprit si al doilea lucru pe care il aveam in comun... amandurora ne intra apa in ghete. Se pare insa ca bancomatele BRD sunt legate la pamant, nu ascetice ca cele BANCPOST din Tei pentru ca prietena mea cu picioarele deja ude in sandale nu se plangea de nimic.

Ne continuam drumul catre statia de tramvai. Umbrela devenea un obiect malefic - impiedica lumina din ce in ce mai putina sa ne ajunga la ochii si noi tot eram depasite si lasam in urma un domn foarte vesel, imbracat sumar, cu o punga de plastic in cap si cu o fesa elastica asezata fatidic pe glezna stanga.

Drumul cu tramvaiul pana la Piata Traian a fost dominat de discutii din seria ,,asta este". De la Traian la Sf. Stefan, trotuarele s-au dovedit a fi prea inguste si pe langa asta si populate cu masini. Oricum asta nu a impiedicat celelalte masini aflate in miscare sa isi manifeste talentul artistic pe pantalonii nostrii uni. Oricum incepusem sa ne simtim si mai bine.

Imi plac ratele. Intr-un an tata a cumparat 80 micute si am convietuit cu ele 2 saptamani in bucatarie. Au supravietuit miraculos 77 dintre ele. Cel putin atatea au reusit sa iasa pe usa apartamentului nostru din Slobozia. Cate au ajuns la bunica mea in Otenia dupa o zi intreaga de mers cu trenul.. nu mai stiu. Cert este ca imi plac la nebunie. Eu cu Miha obisnuiam sa caram cu ligheanul cate 10 in cada din baie ca sa le invatam sa inoate. Stiau deja. Inotul pentru rate e default. Sper sa ma rencarnez intr-o rata. Sau am fost deja candva.. nu mai stiu. Si este foarte posibil ca prietena mea, Carm sa faca sau sa fii facut parte din stolul meu.

Lipaiam in continuare pe o straduta ingusta. Dupa spusele unui cetatean trebuia sa facem prima la dreapta si urma sa descoperim cu incantare strada Burghelea. Dupa cateva minute bune de mers, sesizez ca o casa alba de pe partea dreapta se pierde in perspectiva lasand loc unei stradute. Gata! Asta trebuie sa fie.. Oricum nu mai toleram tirania umbrelei si dau sa cobor de pe bordura. Nu am auzit decat ,,Vio, ce faci..?" Tronam pe jumatate intr-o balta cu tot cu continutul ranitei mele. Si nu reuseam sa ma desprind... repetam obsesiv.. fuck, fuck si Carm ma tragea anemic de mana.. Vio, ridica-te.. doar n-o sa ramai in balta... Nu puteam sa ma ridic, asta era clar. Cum nu aveam ce sa facem, incepem sa radem. Toata veselia a fost intrerupta brusc de un tanar care trece si intreaba: ,,plangeti?" Nu mai aveam cum sa ne detasam. Aveam acum o mare problema - chiar daca izbuteam sa ma ridic, cu apa siroind din pantaloni si geanta nu puteam sa intram in ceainarie. Ceainaria ramansese intr-o alta dimensiune. Of.

http://www.greentea.ro

vineri, 10 august 2007

De ce mi-am facut blog

In Bucuresti inca mai domnesc balti peste gropi nebanuite. Am avut neinspiratia sa calc intr-una dintre ele gonind cu Carmen R. prin ploaie in cautarea unei ceainarii si iata-ma cu primul si sper, ultimul ghips din existena mea. Sunt intr-o stare de arest medical la domiciliu pentru 10 zile. A fost o vreme in care imi placea sa scriu si credeam ca pot sa fac bine acest lucru. Incerc acum sa scriu cu speranta ca imi voi recapata minima iscusinta pe care o aveam candva. Este si o forma de protest si (!) defulare pentru toate criticile primite pana acum: prea vorbesc din carti, prea nu am o parere buna despre mine, gandesc prea mult, filozofez prea mult... in fine.. nu am pareri bune despre nimic sau cel putin nu rezonez cu ale celorlalti. Planuiesc sa mi le expun aici vehement si daca mi se par pretioase am sa le reiau oportun cu calm si diafan si fara sa provoc uluire in discutiile cu prietenii mei pretentiosi si numai intru folosul lor.
Sper ca aici sa fiu eu si sa fiu mandra de asta.