sâmbătă, 11 august 2007

Episodul 2 - Spitalul

A doua de dimineata. Glezna mea incepea sa catepe dimensiuni si culori ciudate, plus ca durerea se intetise. Intru pe mess. O alta Carm, colega de liceu si studenta la medicina imi povesteste ca trebuie sa merg la spital.. da, da, sectia de ortopedie de la Sf. Pantelimon e foarte buna; du-te! Intru in antecamera de la urgenta cu groaza... Doamne, cat nu imi place. Medicii de la noi si sistemul cu totul... they all suck!

Ma asez si astept sa se ia cineva de mine. Nici o sansa. Mai vin 2 persoane si merg si spun care este problema lor. Am observat ca indiferent ce discutie incerci sa porti cu un doctor, nu poti sa nu ai sentimentul ridicolului. Cineva trebuie sa zambeasca, cineva trebuie sa spuna ceva nepotrivit, cineva trebuie sa se simta fastacit. Fac o radiogarfie dupa ce am dat cu subsemnatul ca nu sunt insarcinata si revin jos. Ma lamuresc cine este medicul de garda.. inalt, tanar, rezident, care sa fataia sprinten in toate directiile parca numai asa sa ne faca in ciuda ca el poate si noi, exploratori de balti si sosele cu scutere nu mai eram in stare.

Avea un anume tic cred... peretii opusi ai incaperii aveau 2 oglinzi. Se posta cu spatele la cei care asteptau pe scaune, isi punea mainile in sold ridicandu-si camasa si de sub pantalonii lui lila ieseau marginile slipului. Parca vedeam un videoclip cu 50 Cent si fara-ndoiala.. lila devenise culoarea mea preferata. In oglinda se vedeau probabil fetele noastre vopsite cu incantare..

Intr-un sfarsit, indraznesc sa ma duc la el...
- De ce nu mi-ai spus ca ai o problema? credeam ca astepti pe cineva.
- Pai, stiti, credeam ca aveti treaba ( nu te chema nimeni, plus ca pe usa continuau sa intre oameni cu probleme parca mai grave ) .
In fine, se uita si imi spune ca imi trebuie atela. In timp ce precipitatul de sulf se intarea pe piciorul meu, vine si imi aduce o reteta cu recomandari si programare. Cum incep sa ma ridic, incepe sa critice:
- Ti-am zis sa nu pui picorul in pamant! In gandul meu... fuck off, asta mi-e reflexul.
- Are cine sa te duca acasa?
- Nu.. toti sunt la servici, spun eu cu un aerului omului abandonat in fata naturii dezlantuite.

Sora mea, Laura de peste parc la fel, Artur e si el le servici, ar putea sa plece, dar e prea departe, e cu duba si oricum si imi spune ca de ce nu il sun pe Mihnea. Oficial sunt in depresie. Trebuia sa fie vorba despre Mihnea ca suferinta mea sa aiba sens si profunzime. Ma sprijin de o targa pe hol si incerc sa mai sun prieteni. Mr. Lila Pants mai trece pe langa mine:
- Ce faci, chiar pleci? Nu vezi ca ploua torential?! Si ti-am zis sa stai cu piciorul in sus.. de 3 ori!
Ok, deci eram si enervanta.. E clar ca a visat doar, nu imi aduceam aminte... scrisese in reteta dar oricum, eu abia acasa , o zi mai tarziu cu DEX-ul in fata, aveam sa aflu ce inseamna pozitie procliva...

Taximetristii de la Taxi 2000 sunt cavaleri. Bietul baiat m-a dus in brate pana in fata usii. Desi stau la parter si nu trebuia sa urc decat 2 trepte... asta a fost de-a dreptul imposibil mai ales cand nu sunt dublate de mana curenta. Experinta aceasta este pentru mine mai sugestiva decat 1000 de expuneri la spoturile pentru persoanele cu handicap. E bine sa nu uitam de problemele celorlalti cand noi insine am scapat de ele, nu?

2 comentarii:

Anonim spunea...

Esti super tare Vio!

Anonim spunea...

Laura G