duminică, 30 decembrie 2007

2008 sa va fie debordant :)

A mai trecut un an si poate fara sa il simt. Nu stiu cat a fost fericit dar simt ca a fost un an in care am mai facut un pas catre mine.

Ile spune ca fericirea nu e o stare care poate fi descrisa sau care poate fi afirmata. Este doar o stare de negare; pentru ca NU simti restul esti fericit - nu simti somnul, durerile de cap, grijile sunt pseudo catre inexistente... Deci omul este la baza o expresie a fericirii. Trebuie doar sa nu ne mai incatusam singuri.

Vreau sa multumesc tuturor care m-au citit sau ma citesc. Mare parte din cele 70 articole sunt rezultatul energiei transmise de voi.

Acum va las ... ma duc sa imi competez listuta cu pentru ce trebuie sa fac la anul cu itemuri gen nu mai mananc de la KFC, nu mai beau vin mai mult de un pahar samd.

marți, 18 decembrie 2007

Block-Bach sau despre cum nu vrem totusi sa ne izolam


Block-Bach este un spectacol de dans care se joaca la Teatru Odeon. Cred ca s-au scris multe despre acest spectacol. Prima oara am citit in Evenimentul zilei o cronica scrisa foarte entuziast de Bucurenci. Trebuia vazut.

Nu imi plac adjectivele pentru ca in fond nu exprima nimic. In general, cand nu stii ce sa spui, trantesti un epitet pentru a masca vacuumul din mintea ta. Acum insa e altfel. Block-Back este un spectacol foarte bun si foarte emotionant. Atat de hipnotizant ca intreaga ora de spectacol pare un interval de cateva minute. Discutam dupa spectacol cu Carm ca biletul ar trebui sa vina cu un dictionar de intrepretare a miscarilor. Desi arta presupune co-participare, tema spectacolului este atat de surprinzator-actuala ca esti preocupat sa vezi doar ce crampeie din existenta ta urbana au fost stilizate si imortalizate acolo.

Civilizatia pastreaza in continuare codurile, implicit pasiunea pentru ele si interesul pentru consumul de arta la fel ca pentru consumul de iaurt sau de talk-show-uri.

In alta ordine de idei, Carm remarca faptul ca i-ar fi placut ca CRBL sa fi fost mai mult folosit in economia spectacolului. Si mie :) Iata inca un argument pentru faptul ca dincolo de interesul pentru a intelege lumea cu ce este si ce a fost, nu putem sa nu ne lasam dominati de dorinta de a ne aseza si noi in ordinea firescului, a artei, a lumii. Mai presus de orice vrem sa fim intelesi si apoi sa intelegem (ceva mai mult si mai elocvent despre cum comunica artele in timp, click aici).

Sau poate ca viata urbana presupune dobandirea reflexului de a apasa nebun pedala timpului - traim incercand sa ajungem viitorul consumand prezentul si lasandu-l in urma sub forma de trecut..

Cat despre imagini cu impact puternic din spectacol, nu pot sa nu ingramadesc aici cateva cuvinte despre expresiva Coca Bloos care se lasa purtata pe scena de geanta ca si cum toate grijile noastre ar sta numai acolo ... sau despre dansul prelung sarutandu-se in timp ce urcau si coboarau scarile al celor doi protagonisti (Razvan Mazilu si Monica Petrica). Da.. iubirea te urca si te coboara si probabil ca ar trebui sa insemne doar un sarut de la un capat la altul. Cum ar fi o viata de om numai sarutandu-te ? Nu cred ca ar fi rea :)

duminică, 16 decembrie 2007

Despre cum uit ce e imporatant fara sa fi stiut vreodata


Azi a fost o zi fericita cu bani. Asta se intampla cam o data pe saptamana. Saptamana trecuta am cumparat cateva carti si azi probabil urma sa fac la fel pentru ca stabilisem cu Catalina sa mergem prin Carturesti. Ca sa imi pun singura piedica pentru ca oricum cumpar carti mai repede decat citesc, m-am hotarat sa ma duc sa imi cumpar inainte cateva piese de lenjerie intima:P Dupa probat pana au inchis magazinul, am plecat aproape leftera si mai fericita.

In Carturesti o multime de carti... Catalina s-a lipit rapid de cateva exemplare si faceam ravase mintale cu ce trebuie neaparat sa luam data viitoare... La subsol am descoperit o antologie de la Editura Trei cu 17, pare-mi-se, povestiri erotice romanesti. Am sarit repede la cea scrisa de Dan Sociu - ultima mea descoperire in materie de poezie. Nu pot sa o rezum, de-abia am indraznit sa ii citesc Catalinei cateva pasaje... Dupa ce ne-am mai amuzat asupra catorva titluri si pasaje cum ar fi ,,think globally, fuck locally" sau ,,dirigintele", vroiam foarte mult sa o cumpar.. Inca 40 ron si ajungeam sa stau 2-3 zile acasa mancand zacusca si compot. Nu, nu... In fond e genul de carte pe care o citesti numai in baie... nu poti lasa lumea sa te vada ca citesti astfel de exemplare sau cel putin nu ii lasi sa te vada mustacind...

Si apoi ce efect am sa obtin...?! Am sa umblu ca o musculita beata ca saptamana trecuta dupa ce am dezbatut cu fetele aspecte legate de orgasme si prezervative.. Tocmai cand citisem si eu intr-o cartea de seama ca pentru adevaratul intelectual orice text citit sau fenomen de cultura trebuie sa insemne un spor de constiinta. Constiinta mea.... eu si constiinta mea nu ne vizitam prea des si nu cred ca pot sa o sporesc inca... e prea dificil pentru ca nu vrei sa iti aduci aminte ca viata e prea scurta, ca probabil s-a dus 25-50% din ea si pana acum tu ai facut totul anapoda, prost si fara tine...

Catalina, tacticoasa, mi-a oferit dupa 10 minute un premiu de consolare... ciocolata belgiana. Yummy... si in fond stimuleaza aceeasi zona a creierului ;)

Bleeding Love - Leona Lewis

Azi nu ma mai amagesc si nu ma mai evit. Sunt o persoana rea si in aparenta si in esenta....




Closed off from love
I didn't need the pain
Once or twice was enough
And it was all in vain
Time starts to pass
Before you know it you're frozen

But something happened
For the very first time with you
My heart melts into the ground
Found something true
And everyone's looking round
Thinking I'm going crazy

But I don't care what they say
I'm in love with you
They try to pull me away
But they don't know the truth
My heart's crippled by the vein
That I keep on closing
You cut me open and I

Keep bleeding
Keep, keep bleeding love
I keep bleeding
I keep, keep bleeding love
Keep bleeding
Keep, keep bleeding love
You cut me open

Trying hard not to hear
But they talk so loud
Their piercing sounds fill my ears
Try to fill me with doubt
Yet I know that the goal
Is to keep me from falling

But nothing's greater
Than the rush that comes with your embrace
And in this world of loneliness
I see your face
Yet everyone around me
Thinks that I'm going crazy, maybe, maybe

But I don't care what they say
I'm in love with you
They try to pull me away
But they don't know the truth
My heart's crippled by the vein
That I keep on closing
You cut me open and I

Keep bleeding
Keep, keep bleeding love
I keep bleeding
I keep, keep bleeding love
Keep bleeding
Keep, keep bleeding love
You cut me open

And it's draining all of me
Oh they find it hard to believe
I'll be wearing these scars
For everyone to see

But I don't care what they say
I'm in love with you
They try to pull me away
But they don't know the truth
My heart's crippled by the vein
That I keep on closing
You cut me open and I

Keep bleeding
Keep, keep bleeding love
I keep bleeding
I keep, keep bleeding love
Keep bleeding
Keep, keep bleeding love
You cut me open and I

Keep bleeding
Keep, keep bleeding love
I keep bleeding
I keep, keep bleeding love
Keep bleeding
Keep, keep bleeding love
You cut me open and I
Keep bleeding
Keep, keep bleeding love

vineri, 14 decembrie 2007

Living nightmare

De ce exista relatii cu probleme ?

Pentru ca relatiile nu se pot intemeia decat pe sinceritate si in contradictie cu non-relatiile de complezenta... Duse la extrem, in timp, non-relatiile ajung sa exprime comfortul si linistea absoluta, pe cand relatiile veterane nelinistea : ,,nu iti sta bine imbracat(a) asa", ,,nu am incredere in tine ca nu o sa faci nimic" s.a.m.d. Si toate aceastea pentru ca suferim de ,,patima inductiei" si credem ca putem putem stii ce e mai bine pentru celalalt doar pentru ca ,,il cunoastem"...


miercuri, 12 decembrie 2007

Buze lux

Rasfoind azi revista Eva-magazin, am vazut o reclama la un ruj cu miez de pulbere de aur de 24 karate ! Muoamaaa... Ma intreb daca barbatii care saruta buze astfel incondeiate au vreo parere referitoare la acest aspect..

Oricum, noi, fetele disciplinate consumeristic, asteptam cu nerabdare glossul cu diamante pe bune si fardurile pe baza de probe de sol de pe Pluto..

David Bisbal - Quien me iba a decir

Ce ne place cel mai mult la barbati ? Cred ca talentul:) Pentru orice. Dus la extrem cu multa inversunare.

Si pentru a exemplifica precis, iata un exemplar cu un talent iesit din comun... cum ar spune Ile, e demential..:) Numai pentru cum pronunta sa zicem ,,que la gente viene y va."...

Uneori stau si ma gandesc ce a fost mai intai.... adica... muzica a degenerat in cuvinte sau invers ?



De tus labios, de tu tibio cuerpo,
de tus noches, de tu fuego y de tu piel,
de tu amor él era el dueño.

Tus caricias, todos tus secretos,
el tesoro ajeno de tu dulce miel,
lo que nunca imaginé.

Quién me iba a decir,
que serías la lluvia y yo la tempestad.
Quién me iba a decir
que tenías la cura de mi enfermedad.
Quién me iba a decir
que serías la sangre de mi corazón.
Quién me iba a decir
que tenías la paz que tanto me faltó.

Por eso qué más da,
que la gente viene y va.
Dime, qué mas da
si tu vientre es mi verdad.
Por eso, qué más da
que este mundo esté al revés.
Dime, qué mas da
si me besas otra vez.

Tú, la inalcanzable, la imposible,
la mujer que yo esperaba un día tener,
la razón de mis deseos.

Tú la deseable, la impasible,
ángel prisionero de quien no te ve,
la que yo siempre soñé

Quién me iba a decir,
que serías la lluvia y yo la tempestad.
Quién me iba a decir,
que tenías la cura de mi enfermedad.
Quién me iba a decir,
que serías la sangre de mi corazón.
Quién me iba a decir,
que tenías la paz que tanto me faltó.

Por eso, qué más da,
que la gente viene y va.
Dime, qué mas da,
si tu vientre es mi verdad.
Por eso, qué más da
que este mundo esté al revés.
Dime, qué más da,
si me besas otra vez.

Sólo me basta la verdad
de mi calor en tu humedad
cayendo por tu cuerpo… oh.
Eres mi billete al más allá,
de donde no quiero regresar
si muere el universo...
qué mas da.

(Quién me iba a decir)
(Quién me iba a decir)

Quién me iba a decir,
que serías la lluvia y yo la tempestad.
Quién me iba a decir,
que tenías la cura de mi enfermedad.
Quién me iba a decir,
que serías la sangre de mi corazón.
Quién me iba a decir,
que tenías la paz que tanto me faltó.

Por eso qué más da,
si la gente viene, viene y va
dime, qué más da
qué mas da, qué mas da,
por eso qué más da,
que este mundo esté al revés,
dime, qué mas da
si me besas otra vez.

¡Quién me iba a decir!

luni, 10 decembrie 2007

Nu tu...

Desi suntem aparent sanatosi, suferim de memorie.

Si nu vreau sa ma vindec uitand ca tu esti tu si sa incep sa cred ca tu esti eu.

Si nu vreau ca tu sa crezi altfel dar la fel ca mine.

Nu vreau sa devii o posesie a mintii sau a mainilor mele pentru ca apoi imi va fi mai greu ca acum pentru ca nu te am.

Si mi-e trist si toata ceata condenseaza pe mine in stropi mici ca si cum as aduce cu mine aerul rece.. Sau poate ca de fapt masor in garde de temperatura -37 Celsiusi...

duminică, 9 decembrie 2007

Despre tirania feedbackului

In teoria comunicarii, feedbackul este o etapa in evolutia intelegerii comunicarii. Din linie dreapta comunicarea devine cerc.

Pana acum s-a vorbit despre binefacatoarea functie de adecvare a discursului pe care o are feedbackul. Eu as vrea acum sa punctez acum functia nesuferita de motivare pe care o are feedback-ul. Practic ajungi sa mai transmiti mesaje abia dupa ce primesti feedback. Si daca nu primesti nimic inapoi ce faci ? Explodezi ca o gigantica rosie ? Sau doar ramai asa blestemat si absorbant ca o gaura neagra ?

Se poate altfel intampla sa dezvolti o dependenta de feedback sau mai bine spus o dependenta de celalalt. Si fara el care sa te incadreze e posibil sa ramana din tine doar amiba... Si amibele nu vorbesc - ultima oara cand am verificat asa era. Asadar, risti sa ramai fara identitate pe o perioada nedefinita fara probabil macar sa fii vorbit cu cine trebuia.

Si totusi feedbackul trebuie sa existe din ratiuni economice sau pentru ca pur si simplu nu avem tot timpul din lume.

Cel mai bine este sa nu ai limite, altfel esti limitat - experimentati, va rog !

Am obosit sa aud comentarii ale unor oameni despre alti oameni cum ca ceilalti ar fi prosti. Nu cred ca exista diferente majore intre ce detinem fiecare intre urechi sau sub coaste ( in cazul in care procesam cu creierul in forma de inima). Si toate acestea sunt astfel pentru ca traim cam in acelasi spatiu, ni se intampla cam aceleasi lucruri...

Diferenta intre cei aparent inteligenti si cei care nu stiu ca sunt si ei asa estre rutina exprimarii. A parea inteligent tine de experienta si de constientizarea faptului ca pentru ceea ce esti si pentru ceea ce vrei sa exprimi, numai tu esti cel care fixeaza limitele, nu ceilalti.

A exprima nu este un proces in doua etape - intai gandesti si apoi spui/scrii/atingi. Nu asa. Pe masura ce exprimi lucruri de-a dreptul surprinzatoare ies la suprafata si nu stiu daca e ceva pe lumea asta care poate provoca mai multa placere.

Acum nu am spus un adevar nebanuit; multi au aflat demult asta (vezi culturile occidentale). Adevarata provocare insa vine din a reinvata sa si asculti totodata, in permanenta, si nu ca o a doua etapa...
update a 2a zi:
Trecand prin Piata Revolutiei am vazut ca de obicei monumentul pe care scrie ,,Glorie martirilor nostri" si in urmatoarea secunda ma gandeam ca de fapt ar trebui sa scrie ,,Glorie prostilor nostri" si am stat asa socata si ma uitam la mine de ce cinism voluptos sunt in stare... oare asa de puternica a fost campania de confiscare a Revolutiei din '89 ca pana si eu am fost sadita cu ideile ei ?

versinuea 2.0 este mai slaba decat versiunea 1.0 din mintea mea

De ce le place oamenilor sa calatoreasca. Nu e vorba de destinatie, drumul este cel mai important. El este mereu magic. Si este asa pentru ca atunci cand calatoresti ai ocazia sa meditezi, sa fii tu cu gandurile tale si ele sa treaca prin fata ochiilor mintii tale asa cum ceilalti oameni sau masini curg pe langa tine.

Imi doresc sa scriu aici mai ales cand ma misc dintr-un loc in altul. Am atatea idei ca v-as plictisi, dar cand ajung in fata monitorului parca nu numai corpul dar si mintea mea iau o pauza.

sâmbătă, 8 decembrie 2007

Doar esenta

Sa ai prieteni e un lucru bun. OARE ? Cum ar fi sa nu ai nevoie de prieteni ? Sa vrei sa spui ceva sau sa faci ceva anume si o persoana care trece pe langa tine sa fie instantaneu disponibila sau sa rasara asa de nicaieri. Mereu alta persoana si mereu exact cea care trebuie. Celalalt sa nu iti dea dreptate dar nici sa te contrazica; sa te asculte si sa spuna ceva care sa te faca sa respiri sub greutatea propriilor tale idei. Fara obligatii si fara sa imi mai vezi apoi vreodata...

Cum ar fi sa poti sa saruti tipul care sta pe scaunul de vis-a-vis in metrou si in timpul acesta inelele pretensionate cu latimea de 1 metru ale tunelului sa se desfaca si sa dispareti undeva dupa ele... ?

vineri, 7 decembrie 2007

Flux

Profesorului de literatura din liceu ii eram intr-adevar recunoscatoare pentru ca simteam ca imi pusese in mana cutitul si furculita pentru literatura. Nu mai ,,mancam' cu mana si simteam ca datorita lui sunt capabila sa inteleg orice text si sa nu ma tem de el. Ei asta era valabil pana in zilele acestea in care ma incapatanez sa citesc Sabato si Paleologu. Nu e vorba numai de referirile la alte teme sau texte din spatiul culturii din care nu pot sa musc... e pana vorba si de vocabular... lectura unor asemenea texte se transforma intr-o lectura asidua a dictionarului explicativ. Clar nici cu mana nu sunt capabila sa mananc. Nu am ce cauta nici in Excalibur - restaurantul si probabil nici macar in textele acelor timpuri... cu ce sa tot incep ?

Pot sa va spun insa cu certitudine dupa 4,5 ani de facultate de comunicare ca NU exista comunicare. Nu exista deschidere. Daca aveti impresia ca va inteleg sau ca ma intelegeti este doar... o impresie. Si toate teoriile despre cum sa comunicam mai bine sunt doar barbarisme, amputari ale sinelui. Nici macar nu o sa ne punem de acord. Vom colectiona stari frustrante din ce in ce mai puternice amagindu-ne ca ne intelegem. Pe naiba ! Omul cu tot ceea ce tine sa spuna este o entitate compacta si singulara. Este intangibil.

vineri, 30 noiembrie 2007

Capcana timpului

Eram pregatita sa va spun ca am descoperit cheia succesului. De fapt nu o cheie, ci doua. Una pentru yala de sus, una pentru broasca de jos. Ce urmeaza sa va spun acum nu este ca in cartile ,,cum sa gandesti pozitiv sau genial..” asa cum citeam acum mai bine de 5 ani in publicatiile Editurii Teora... clar si-au facut efectul... advers :) Va rog sa aveti rabdare.

Cheia nr. 1: Sfanta LISTA. Trebuie facute o multitudine de listute. Este interzisa abaterea de la lista sau daca ramane timp liber nelistat nu trebuie folosit pentru a contrazice principiile activitatilor din lista;

Cheia nr. 2: Puterea de a spune ,,nu", de a nu ne lasa inlantuit de altii si de dorintele lor. Timpul si dorintele tale sunt singurele care conteaza...

Problema cu cheile astea este ca ajungi sa simti fericirea tocmai atunci cand nu rotesti de ele. Cheile le avem mereu, problema e cu usile... Succesul sau fericirea, pentru mine e totuna, chiar stau in spatele unei astfel de usi ? Nu exista shortcut-uri ? Poate fericirea sta in spatele unui geam spart sau pe scara de incendiu...

In filme, in piese de teatru, in carti... drumul spre fericire sau spre nefericire e mai scurt. In cateva ore maxim stii precis ce s-a ales de papura cugetatoare. Vietile noastre se misca in reluare. Dumnezeu probabil are dificultati sa vada atatea filme simultan si ne-a pus pe 0.1Xspeed. Ma intreb daca la sfarsit macar El a inteles ceva...

Draga zeu, D-zeu sau spiridus-elf spectator responsabil cu existenta mea,

Sa stii ca sunt nemultumita. Nu, nu e vorba de fizic sau de stomacul meu care a inceput sa faca ifose cand e vorba de maioneza... Nu imi place ce am in cap... mintea asta a mea imi joaca feste. Nu e de incredere. In fiecare zi produce altceva. Si numai contradictii si uneori ma incurca cumplit. Doar nu e haute couture... Si caracterul asta e chiar al meu sau numai ce vor sa vada ceilalti in mine ? Si timpul ? Nu-i asa ca te amuzi copios pentru ca mereu il descoperim prea tarziu ? Sau nu asta trebuia descoperit... Ce trebuie sa descopar ? N-ai idee sau nu vrei sa spui ?

Of... Pa!

joi, 22 noiembrie 2007

Pana si pistele pentru biciclisti au sens strict de circulatie


Nu mai vreau reguli. Sunt prea multe reguli. Traim de-a dreptul regularizat. Incercam sa conservam ceva ce nu se poate conserva. Ordinea, pe noi, simturile. Toate trec si nu putem pastra nimic pentru ca timpul trece luand tot cu el. Vreau sa vad dincolo de mine si sa nu mai stam de-a curmezisul timpului..

Despre cum ma faci sa ma simt...


Tu stralucesti puternic. Atat de puternic ca imi desfaci toate umbrele si le ingramadesti intr-un colt. Si mi-e teama ca nu stiu sa te gust, mi-e teama ca am sa te devorez pur si simplu...

marți, 20 noiembrie 2007

Intoarcerea perpetua

Uneori cred ca traim mai multe vieti in aceeasi viata pentru ca sunt atatea zile in care trebuie sa luam totul de la capat.

Alteori am impresia ca traim o singura viata, foarte scurta insa de mai multe ori. E ca o bucla, dar nu un cerc. Este ca linia de metrou Pantelimon-Eroilor-Dristor. Sunt scenele aceluiasi scenariu insa dispuse mereu haotic.

Aseara am descoperit ca a mea prietena Catalina s-a mutat in acelasi bloc in care statea Bu. Acest fapt in Bucuresti e de domeniul twilight zone, nu-i asa ?

duminică, 18 noiembrie 2007

Raluca sau despre zilele vii si de pomina

de multe ori imi spun ,,de ce naiba stau eu sa scriu cand am atatea lucruri de citit ?" logica e asta: citesti si apoi scrii daca mai e ceva de scris...

Pe Raluca am cunoscut-o in vidul timpului petrecut in vacante in Oltenia. Ea e total altfel. Nici un om nu mi s-a parut mai ,,altfel". Citeste fix ce eu nu citesc, face fix ce eu nu as face, discutiile noastre sunt ca fuga cu ochii inchisi si cu toate aceastea simtim atat de la fel... Cu ani in urma cand ne scriam scrisori ea mai mult desena. Acum este in ultimul an la Arte insa a cazut irecuperabil din vizual in patima cuvintelor pentru ca ea chiar scrie o carte... prin urmare, cuvintele sunt numitorul nostru comun.

Raluca este altfel pentru ca a inteles teoria relativitatii uitandu-se la Superman si gandeste ca prietenii adevarati sunt cei care nu au nevoie de tine. Izbavitor, nu-i asa ?

Crazy Loop

Laitmotivul multor discutii din ultima vreme este singuratatea. Nu ca pacoste ci ca alegere deliberata indelung si in sfarsit fericita. Mai toti se decid sa fie singuri, si eu spun asta adesea... O astfel de alegere nu denota decat faptul ca o luam cu toti in freza in mod repetat de ceva vreme... acum insa nu spun nimic nou. Una peste alta, iata marturia acestui fapt la scara larga si elaborata cultural, intrupata in cantecul lui Dan Balan (fost membru O-zone). Recomand pozitia in oglinda cu ceva in mana drept microfon pentru ca veti dansa... :)




Crazy Loop (Mm-ma-ma)

Mm-ma-ma mara
Mm-ma-ma-ma
Mm-ma-Mm mara
Mm-ma-Mm
Ma-ma-a.

Mm-ma-ma mara
Mm-ma-ma-ma-ma
Ma-ma-ma.

Taking pictures with honeys
Spending all mo-mo-money
If you want it so badly
Then why don't you say so, lady.

You'll be hurt if you'll kiss me
You gotta gotta believe me
But if you want it so badly
Then why don't you say so, lady.

And If you'd wanna take it back
You don't wanna take it back
You don't wanna take it back, my love
Don't you wanna love?
Babe, you don't wanna take it back
Don't wanna take it back
Back, back, back.

They call me Crazy Loooop
Gotta gotta be crazy loooop
Gotta get a life
Oh, mom, I've tried

Gotta gotta be lonely-lon-lon-lon.

joi, 15 noiembrie 2007

Despre cum viata bate intotdeauna filmul...

As fi vrut sa dorm, insa cum m-am hotarat sa-mi fac cartofi copti ca la Pizza Hut, e mai mult decat necesar sa raman treaza si sa pazesc aragazul.

Sunt fana Sex and the City. Uneori imi plac atat de mult lumile din filme sau carti ca as vrea sa imi fac bagajele si sa ma mut acolo. Macar cu sufletul. De tot. Am descoperit insa de cateva zile ca viata mea seamana mult cu serialul de care va vorbeam cel putin intr-o privinta. Interactiunile mele cu persoanele de sex opus sunt de domeniul secventelor scurte si rupte din absurd iar discutiile cu prietenele mele pe seama lor, de domeniul episoadelor lungi si halucinante. Cred ca fetele pot sa spuna si ele acelasi lucru. Din pacate insa, episoadele te fac sa te simti bine numai pe timpul in care ruleaza si uite asa se dezvolta o dependenta ca numai in seara aceasta am vorbit mai bine de 2 ore la telefon.

Este in aceste seriale comice americane o ilaritate generala. Se rade de la un capat la altul, totul e sublim - viata mai ales. Atunci insa cand ajungi sa experimentezi viata in stilul acela, hedonistic cu orice pret mai precis, descoperi cu stupoare ca nu prea mai e de ras, iar daca reusesti totusi sa razi... rasul acela e unul dramatic. Este rasul de seara de dupa o zi urata in care alegi totusi sa te desprinzi de tot si sa te gandesti ca altceva mai bun nu ai ce sa faci.. decat sa razi. Dar asta nu rezolva problemele. Si aici nu e neaparat vorba de relatii...

Deci... cartofii mei nu seamana deloc cu cei de la Pizza Hut.. shit..

luni, 12 noiembrie 2007

Curtea Veche

In primul rand de ce i se spune Curtea Veche - pentru ca a existat Curtea Noua construita la inceputul secolului XIX pe Dealul Spirii de catre Ipsilanti, insa aceasta constructie din pacate a ars.

In fata palatului de la Curtea Veche este o statuie a lui Vlad Tepes si in fata statuii troneaza mai nou un sir de bancute albe pe care scrie cu rosu SULTAN. Banuiesc ca fac obiectul unei donatii, insa am stat lung si m-am gandit ce poate sa insemne...: (1) ca sultanii au stat la picioarele lui Tepes, (2) ca traim o alta epoca europeana in care simbolurile se contopesc sau macar pot sa stea pacifist si fericit-economic unul langa altul sau (3) ca pur si simplu si in secolul XXI tot mai suntem cotropiti de otomani de data asta cu bancute. Bancutele au fost asezate smechereste, cum ar spune un coleg de-al meu.. daca te asezi pe ele stai practic cu spatele la Tepes si admiri cladirile cu bulina rosie gata sa isi dea sufletul la primul cutremur. Un fel de ,,priviti cum Romania se prabuseste, uitand de ceea ce conteaza"... Acum fiecare intelege ce vrea, fiecare cu preconceptiile lui si asta mai ales in lipsa de explicatie narata pe obiectele de mobilier urban.

Intrarea in muzeu este gratuita pentru studentii de la arhitectura; pentru cei de la constructii - nu, nu. Ma intreb cat timp va mai dura pana cand Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti cu tot cu asociatia ei studenteasca vor deveni constiente de proprile lor branduri si vor invata sa si le administreze in favoarea studentilor...

Dar mai bine sa va povestesc despre ce poate sa vada studentul la constructii in Curtea Veche pentru pretul de 1 leu. Cladirea, atat cat a mai ramas din ea, este in proces de restaurare. La subsol la capatul traveelor se afla cadre metalice ca expresie a reabilitarii. Cadrul urmeaza linia arhitecturala si e cat se poate de vizibil cu tot cu toate lucrarile executate la zidarie.

La capitotul ,,asa nu" se poate observa pe una din laturi o centura din beton armat turnata sa sustina cupola din zidarie. Din pacate, atunci cand s-a decofrat probabil, betonul a fost smuls de pe armaturi lasandu-le vizibile si expuse.

Trecand insa peste digresiunile tehnice, ce m-a impresionat cel mai mult a fost poporul de pietre funerare, cruci de piatra si chiar placi comemorative ce consacrau personalitati ale regimului de inainte de '89. Istoria nu este despre trecut si nu este obiectiva. Istoria este despre azi, este selectiva si este despre cum alegem sa ne raportam la noi insine.

duminică, 4 noiembrie 2007

Despre fetele aceleasi monede sau omul fara vise


Sunt oameni care ii intalnesti o singura data in viata dar te zguduie puternic. Acum doua zile am avut ocazia sa ascult un prieten de-al bunicului meu in varsta de peste 70 ani care a lucrat cativa zeci de ani in mina, are 7 copii si multi nepoti si stranepoti. Povestea cu voce ragusita si cu lacrimi in ochii despre cat de mult si de greu a muncit toata viata sa si cu toate acestea simte ca nu a castigat respectul nimanui. Poate nici respectul de sine. Cu ce si-a gresit ?

In perioada comunista oamenii au muncit mult arestati intre granitele tarii dar poate cel mai dureros... au fost inchisi in celula de cativa metrii patrati la care fusese redusa fiinta lor. Li s-a spus simplu ca erau generatia de sacrificiu. Individul era o singura piesa dintr-un angrenaj imens. Au invatat sa arda etape, sa nu viseze si sa nu creada decat in teama. Acum insa traim in capitalism. Din punctul de vedere al individului este oare vreo diferenta ? Toate visele, dorintele, nevoile lui au fost si ele confiscate. Nu poti sa nu iti faci prieteni si sa nu te distrezi cu ei, nu poti sa nu te indragostesti, nu poti sa experimentezi diferite forme de arta sau de cultura fara sa nu satisfaci un plan de markenting. Originalitatea sau refuzul de a te adapta se transforma invariabil intr-o tema comerciala. In ambele cazuri - capitalism si socialism - nu mai stii exact ce vroiai tu cu adevarat si cine esti. Inainte nu puteai visa, acum visezi vise care nu mai sunt ale tale.

Un fost coleg imi spunea ca iubirea aceea atat de des invocata, si datatoare de atata emulatie nu prea exista... La Rochefoucauld citat de A. Paleologul intr-o carte despre care planuiesc sa va povestesc, spunea ca putini oameni s-ar mai indragosti daca nu s-ar mai vorbi asa mult despre dragoste si ca mare dragoste nu este un fenomen natural ci unul cultural..

Natura omului ramane dupa secole de istorie cea mai teribila arma impotriva sa.

miercuri, 31 octombrie 2007

Ce inseamna sa iubesti ?

Acest post l-am inceput acum cateva zile... tot ce ma gandeam sa pun in el am discutat deja cu alte persoane asa ca din vechiul articol nu a mai ramas decat titlul si a devenit intre timp asemenea unui advertorial prost sau ca un articol din Libertatea in care una intelegi din titlu si despre alta este articolul. Asadar, cel putin deocamdata nu este vorba de iubire. Poate peste cateva fraze/ paragrafe...

Uneori stau si ma gandesc ca am pus la cale acest blog pentru ca simteam ca nu pot sa comunic sau ca nu aveam cu cine si refuzam sa ma adaptez. Sunt un material care refuza sa se croiasca dupa calapodul realitatii...insa nu este asa - exista oameni cu care se poate discuta, in care te poti epuiza sau incarca, important este sa nu iti fie somn si sa uiti ca mai ai si alte lucruri de facut.

Acum insa vroiam sa aduc insa vorba despre Omeni. Eu prin omeni inteleg mai mult decat un semn care prevesteste ceva - pentru mine sunt mai precis, acele puncte de inflexiune din viata cuiva care generaza schimbari mai mult sau mai putin permanente. Cand spun omnei, ma gandesc la oameni si la carti in al caror capat al razei lor de influnenta gravitezi tu de-a dreptul hipnotizat. Toata practica asta cu gravitatia mi se intampla atat de des ca am inceput sa cred ca eu nu am masa sau nu vreau sa am. Masa ratiunii mele este neglijabila. Cred ca nici macar un punct nu am. Nu e ceva tragic, nu ma plang. Gravitez pentru ca imi place. Omenii inspira, alteori sunt o sursa de tiranie sufleteasca si viata devine doar un sir de convulsii, de experimente pentru ca ne placem sa traim intr-o perpetua uitare de sine.

Cat despre iubire .. nu mai stiu. Sa nu mai spuna nimeni nimic despre ,,tineretul din ziua de azi". Traim in epoca in care bunica te roaga sa ii cumperi Viagra (intamplare adevarata:) ) si noi mai mult filozofam pe tema asta..

marți, 30 octombrie 2007

Economia de piata


- Alo, mami ? Am vazut niste cizme .. 3 milioane..
- Alo, mami ? Am vazut si un palton rosu.. mai bine pune 6 milioane si cand iau eu bani nu imi mai trimiti o vreme...
- Alo, mami ? Nu imi mai pune nimic ca nu merge una cu alta si cu nimic din ce am acasa. Am sa arat ca un semafor si oricum am vazut prea multe ca nu mai stiu ce vreau si ce imi place.



duminică, 28 octombrie 2007

Special pentru Irina

Am vazut in 2 zile 4 filme... si numai unul pentru ca vroiam in mod deosebit, restul erau alegerile prietenilor mei. Uneori ma straduiesc sa imi reprim dorintele mele si sa vad lumea cu entuziasmul celorlalti.

Hannibal rising este un film despre cum este sa traiesti raportandu-te la trecut, despre orori ce denatureaza in orori si mai pronuntate - ce nu te omoara, te face mai puternic.. sa omori. Gaspard Ulliel a fost votat in topul revistei Elle al celor mai sexi barbati in viata (prietenele stiu de ce:P). In ultima vreme, pana sa vad filmul acesta, ma trezeam regasindu-ma mai degraba in pielea personajelor negative. Traiam oarecum o spaima de mine. Ei, dupa filmul acesta m-am lamurit ca sunt inca pe o pista buna.

Ingerul necesar este un film romanesc.. si atat. Ma straduiesc sa nu scriu chestii naspa totusi. Daca vreti sa vedeti un alb mai curat si mai obsesiv ca in reclamele cu Ariel sau in cazul in care va enerva arhitectura de la modernism incoace si nu stiati de ce... go ahead. Si un ultim amendament: Grecia nu este Eforie Nord..

Jeux d'enfants este un film din cauza caruia poti face diabet asa cum spune Monica. Filmul exploateaza ideea ca unele momente in viata sunt mai deosebite decat altele si ca uneori ai vrea sa ramai capturat in secundele acelea de fericire sublima. Cei doi indragostiti s-au gandit sa ramana cantonati intr-un punct in timp zidindu-se pe masura ce se sarutau intr-un bloc de beton. Slava-Domnului ca in lumea reala oamenii nu se prea sinucid de prea multa dragoste. Sau poate ca, acum ca stau sa ma gandesc mai bine, filmul este o lectie pentru cei care se ,,sinucid" (uita sa traiasca cu entuziasm) in plan personal si social... Ei bine daca tot aveti de gand sa traiti degeaba de la un punct incolo pentru ca va imaginati ca o fericire mai mare ca cea pe care ati trait-o deja nu mai exista, atunci e cazul sa luati exemplul lor.

Crash este un film consacrat. Probabail toti l-ati vazut deja. Eu l-am numit aici doar ca sa specific faptul ca am intrat si eu in rand cu lumea. Este cel mai bun film pe care l-am vazut pana acum si asta pentru ca m-a facut sa apreciez ideea ca adevaratele probleme nu vin din afara ci din miezul mintii noastre. Asa ca... watch your mind!

miercuri, 24 octombrie 2007

Ce scriu cand stranut si am febra


Sunt racita cobza. De data aceasta am insa o scuza de menestrel. In ultimele doua zile s-a intamplat sa ma plimb in miezul noptii in Cismigiu prin ploaie halucinand in grup asupra lebedelor de pe beton sau am contribuit la batatorirea noroiului amestecat cu frunze de pe Romancierilor.

Bucurestiul este un oras in care te pierzi cu sufletul sau pur si simplu ti-l pierzi. Nu iti creeaza o stare ci mai multe, cat mai diverse si cat mai contradictorii. Te absoarbe, te dizolva, te seduce sau te sufoca cu masivitate desi este neincapator.

Bucurestiul este un oras cu oameni singuri. Uneori simti ca vor sa-ti vorbeasca asa din senin despre orice... si cand in sfarsit fac asta, sunt nefiresti. In Bucuresti majoritatea oamenilor se grabesc catre nicaieri. Sunt ca niste pelicule care se tem sa nu se voaleze in lumina soarelui. Aici e jenant si absurd sa nu te grabesti.

Probabil ca aici oamenii se simt mai aproape de visele lor. Sper sa ne creasca aripi tuturor ca semn de adaptare urbana.



marți, 23 octombrie 2007

Stardust - epopeea raului comic

In ultimele 24 de ore am vazut in cinematograf de 2 ori acelasi film... Ultima oara l-am vazut cu pensionari si cu batranele cu basma care vand la taraba in Piata Amzei. Imprejurarea asta m-a pus pe ganduri - poate e cazul sa-mi iau un job tipic totusi cat mai curand... sa nu ma mai amagesc cu ,,februarie"...

,,Pulbere de stele" este o poveste atipca in sensul ca Luceafarul este o Ea si Cenusareasa un El. De Niro este adorabil intr-un rol de pirat homosexual, Michelle Pfeiffer este diabolica dar cu siguranta superba... Chiar daca este o poveste altfel cu printi si printese, personajele centrale pozitive nu numai ca ajung sa fie feiriciti pana la adanci batraneti (domnesc 80 ani) ci ajung sa fie impreuna pentru totdeauna.

Mai exista asa ceva in realitatea zilelor noastre ? Uneori ma gandesc ca uneori nu ajungem sa ne asumam intr-un sfasit decat unul din doua roluri - unul mai ingrat decat celalalt: iubita inselata sau cel de tipa cu care el isi inseala iubita... Si daca existenta e numai asa, de ce ne mai plac atat de mult povestile ?


Am sa revin pe aceasta tema, astept insa comentariile voastre;)

Din coloana sonora face parte si o melodie Take That... suuuuper :



You light the skies, up above me
A star, so bright, you blind me, yeah
Don’t close your eyes
Don’t fade away, don’t fade away-

Oh

Yeah you and me we can ride on a star
If you stay with me girl
We can rule the world-
Yeah you and me we can light up the sky
If you stay by my side
We can rule the world-

If walls break down, I will comfort you
If angels cry, oh I’ll be there for you
You've saved my soul
Don’t leave me now, don’t leave me now

Oh

Yeah you and me we can ride on a star
If you stay with me girl
We can rule the world
Yeah you and me, we can light up the sky
If you stay by my side
We can rule the world-

Ooooooooh

All the stars are coming out tonight
They're lighting up the sky tonight
For you, for you
All the stars are coming out tonight
They’re lighting up the sky tonight
For you, for you-

Ooooooooh

Yeah you and me we can ride on a star
If you stay with me girl
We can rule the world
Yeah you and me, we can light up the sky
If you stay by my side
We can rule the world

All the stars are coming out tonight (oooooooh)
They’re lighting up the sky tonight
For you, for you-
All the stars are coming out tonight
They're lighting up the sky tonight
For you,for you-

All the stars, are coming out tonight
They're lighting up the sky tonight
For you, for you-
All the stars, are coming out tonight
They're lighting up the sky tonight
For you,for you-

luni, 22 octombrie 2007

Tired of Being Sorry - Enrique Iglesias



I don't know why
You want to follow me tonight
When in the rest of the world
With you whom I've crossed and I've quarreled
Let's me down so
For a thousand reasons that I know
To share forever the unrest
With all the demons I possess
Beneath the silver moon

Maybe you were right
But baby I was lonely
I don't want to fight
I'm tired of being sorry

8th and Ocean Drive
With all the vampires and their brides
We're all bloodless and blind
And longing for a life
Beyond the silver moon

Maybe you were right
But baby I was lonely
I don't want to fight
I'm tired of being sorry
I'm standing in the street

Crying out for you
No one sees me
But the silver moon

So far away – so outer space
I've trashed myself – I've lost my way
I've got to get to you got to get to you

Maybe you were right
But baby I was lonely
I don't want to fight
I'm tired of being sorry
I'm standing in the street yeah
Crying out for you
No one sees me
But the silver moon
(lalalala till end)
Maybe you were right
But baby I was lonely
I don't want to fight
I'm tired of being sorry
I'm standing in the street
Crying out for you
No one sees me
But the silver moon

duminică, 21 octombrie 2007

Volver

Ce este frapant la filmele lui Almodovar este faptul ca oamenii au suflete regenerabile. Este imposibil sa nu pici in afectiune pentru fiecare personaj atat de cald conturat, de duios uman... Nu conteaza ca este vorba de criminali, pedofili, persoane care isi insceneaza moartea, care ajung sa isi creasca copilul care ii este in acelasi timp si frate sau care locuiesc cu un cadavru in lada frigorifica din bucatarie.
Sufletul este o entitate intangibila, luminoasa, viata nu il altereaza.

vineri, 19 octombrie 2007

Faust


Pe 14 octombrie s-a redeschis stagiunea la Opera Romana cu Faust. Pana la acest spectacol ce imi placea cel mai mult la Opera era cladirea, in special foyer-ul. Spectacolele erau mai mereu epuizante - orchestra, intrepretarile celor de pe scena, supratitrarea, mai nou proiectii in plan secund - toate simultane rezultau intr-o solicitare maxima asemenea unei curse de Formula 1.

Ce a fost incredibil de frumos la acest spectacol a fost baletul adus pe scena in Actul IV pentru a reda Noaptea Walpurgiei. Multa volupate, mult erotism - uneori uitai ca era vorba despre petrecerile iadului. Am simtit insa nota ironica, malefica prin integrarea unor miscari din dansul modern, al zilelor noastre. Baletul a curs bine pana la un moment dat cand un solist a trebuit sa isi dea un slip jos lasand sa se vada un altul de culoarea pielii pe dedesubt. A intarziat cu aceasta miscare probabil pentru faptul ca era o tragetie daca prindea marginile ambelor piese de recuzita... Posibil ca solistii de balet nu sunt obsinuiti sa faca striptease:)

Faust si Margareta au fost interpretati de artisti consacrati - Nagy si Leonida Vaduva - insa neadecvati ca varsta personajelor - mult prea in varsta. Ca atare publicul a sanctionat acest lucru facand cadou ropotul maxim de aplauze tanarului interpret al personajului lui Valentin - Iordache Basilic, bufant, medaliat si cu muschi.

Cred ca in mare in Faust este vorba despre ocaziile in care ti se ofera a 2a sansa in viata. Despre cum nu esti in stare sa faci ce trebuie nici daca iei viata de la capat medic si filozof fiind. Despre cat de important este sa traiesti cu fruntea sus si sa mori demn sau macar atunci cand trebuie.

Aceasta este persepectiva clasica, exhaustiva, germanica. In postul urmator am sa va povestesc despre replica moderna, latina cu un exemplu din filmele lui Almodovar.

Profan - de la emotie la exprimare rationala

M-am gandit sa initiez o noua categorie de posturi. Despre spectacolele vazute - de teatru, de film, de muzica. Si nu pentru ca vreau sa va coplesesc cu talentul meu de critic. Ideea a pornit de la expresia specifica Masoneriei sau din literatura rusa - ,,a fi profan in ceva" - neinitiat.

Formele de arta provoaca emotii. Insa de aici la o idee coerenta despre ce se intampla de fapt este o cale lunga.

Va invit sa lasati cat mai multe comentarii.:)

miercuri, 17 octombrie 2007

Despre cum este sa fii o gaina cu creier mic

Momentul T1: ,,te iubesc", ,,de cate ori ai sa citesti randurile astea sa stii ca AZI te iubesc", ,,nu poti sa stai singura toata viata" etc.

Mometul T2: ,,am zis eu asa ceva?", ,,de ce m-ar mai interesa?", ,,asta e viata, hai nu fii suparata" , ,,du-te bea ceva si agata, ia niste antidepresive" si alte asemenea ,,nu imi pasa de tine, nu imi pasa ce se intampla cu tine, nimic nu mai conteaza, am o alta viata mai buna oricum".

Concluzia experimentului: Viata este un pariu pe care il pierzi inainte sa il faci. Pierdem tot - pierdem timpul, pierdem increderea si nimic nu dainuie macar o viata de om. Viata este o mama-miciuna cu mai multi copii-minciunei, o pauza publicitara si cu achizitiile determinate de ea. Viata este o teapa cu mai multe tepe pe ea. O abordare inteligenta este sa te tot strecori printre tepe. Insa... cu adevarat bine te simti cand vezi asa toate tepele de deasupra incantat fiind ca esti implinit, ca ai inteles despre ce era vorba de fapt cu lumea asta si cu lumescul ei. De fapt nu stai decat in varful unei tepe mai inalte si de larga perspectiva.

Topaitoare

Ma bucur ca am citititori de blog care citesc articol cu articol si atunci cand lipsesc mai mult ma intreaba cand am sa revin. Este o satisfactie foarte puternica si le multumesc. Azi am descoperit ca Ionut m-a pus in blogroll-ul lui:) - semn ca nu ma citesc numai prietenii din lista de messenger.

I rule!

joi, 11 octombrie 2007

Nevoia de a fi obisnuit

Am asistat azi printre altele la un curs la facultatea de filozofie si la un curs de structuri metalice multietajate. Daca ar fi fost dupa mine, pe cei 2 profesorii i-as fi pus sa predea exact invers. Filozofia abstractizeaza si generalizeaza puternic pe cand in tehnica este vorba numai de cazuri particulare cercetate in detaliu. Experienta cunoasterii ofera satisfactii, cel putin pentru mine, tocmai atunci cand incearca sa fie altfel decat sunt. Spre exemplu sunt incanata ca totusi s-a spus clar ca inductia este o propagare a adevarului si deductia o conservare a lui si pe de alta parte, ca dupa fenomenul WTC 9/11 s-a impus o regula generala de proiectare - caile de evacuare nu mai sunt grupate intr-un nucleu functional ci raspandite in plan ca lumea sa scape mai repede in caz de accident.

Acum mi-este clar de ce exista jurnalismul. De ce lumea citeste mai degraba ziarul si nu tratatul sau eseul. De ce eu in loc sa citesc mai repede Kant sau P100 ma trezesc citind cu placere bloguri in care oamenii isi povestesc discutiile de pe messenger, calatoria cu tramvaiul si remarca cum batranele din fata blocului au devenit mobilier urban. Jurnalismul nu pierde legatura cu viata, cu simtul comun, nu are pretentia ca transcende, nu vrea sa reziste timpului. In jurnalism omul ramane al naibii de obisnuit, asa precum fiecare dintre noi.

Alte descoperiri nebanuite pe ziua de azi:
1. Einstein se studiaza mai mult pentru filozofia sa decat pentru fizica sa. Aparent filozofia sa este mai usor de incaput in capetele obisnuite;
2. Milka a scos bomboane de ciocolata.

marți, 9 octombrie 2007

Despre renuntari in favoarea echilibrului

Am citit azi despre A. Einstein si Niels Bohr - laureati ai premiului Nobel pentru fizica in ani consecutivi. Apoi mai multe discursuri tinute de diversi laureati la decernarea aceluiasi premiu insa pentru literatura. Din 1901, 10 femei au primit prestigiosul premiu. Discursurile lor mi s-au parut foarte inteligente, pline de sens, dar mai ales angajate. Unele discursuri ale laureatilor de sex opus mi s-au parut mult mai ludice, mai personale, mai usor de placut.

Uneori mi se pare ca ne straduim prea mult. O matusa imi spunea acum cateva zile ca ,,noi, fetele, trebuie sa fim teroriste" reprimandu-ne sensibilitatea, ignorang suferinta. Brusc mi-am adus aminte de unde veneam si de ceea ce am incercat sa fug in ultimii ani. Terorism inseamna sa intorci impotriva prin teroare adeptii unei cauze, ai unei idei, ai unui sistem politic ales. Suntem atat de ocupate sa ne revendicam diverse pozitii, sa schimbam/salvam lumea ca uitam sa visam, sa fim noi insine si sa facem exact ceea ce vrem. Ultimul exemplu care imi vine in minte este ultimul congres international al femeilor arhitect organizat saptamana trecuta la Bucuresti. Pentru mine este clar ca un astfel de eveniment a fost creeat pentru a servi intereselor doamnelor in bransa si slava Domnului si alte profesii cu predilectie masculine ar avea nevoie de asa ceva.. Si totusi... Inca de pe vremea lui Platon, omenirea stie ca o societate care nu incurajeaza si trateaza egal femeile e ca si cum si-ar antrena numai bratul drept. Si cred ca este valabil pentru fiecare caz particular, pentru orice profesie, pentru orice indeletnicire. Nu se duce deja o lupta expirata ?

Mi-ar placea sa cred ca mai nou invatam sa fim noi insine o cauza pentru sine si sa nu ne mai subordonam altor cauze sau subminand altele.

Si eu nu am reusit acum decat sa vorbesc despre alte cauze... Nu imi place... Am sa revin cu un post despre mine, despre mine si numai despre mine:P Promit.

miercuri, 3 octombrie 2007

Screenshots

Este ceva vreme de cand nu am mai scris. In primul rand am fost acasa in Slobozia. Imi era teama ca 4-5 zile sunt prea multe si ca am sa ma plictisesc. In prima dimineata m-au trezit pompierii pentru ca unul dintre copii vecinului de deasupra ramansese blocat si sufocat - vroiau sa se suie din balconul nostru. Pana la urma au pus scara de la parter pana sus. Am constatat ca s-a urcat pe scara cel mai in varsta dintre ei - probabil comandantul lor - cu tot cu pantalonii lui la dunga si cu geaca de piele. In dreptul balconului meu s-a oprit sa spuna buna-ziua zambind - un adevarat trubadur. Cand tatal meu a ajuns acasa mai tarziu i-am povestiti cu entuziasm ce s-a intamplat si el a spus un pic blazat ,,Copiii astia... Asa ii trebuie lui Plostinaru daca si-a pus usa metalica - l-au umflat pompierii de bani. Amenda este 3-5 milioane daca chemi pompierii" Pompierii sunt bugetari - sunt platiti de contribuabili ca sa existe. Daca ii chemi sa intervina, platesti amenda.

Nu asta e important de spus insa. Ati simtit vreodata ca nu va recunoasteti in propia voastra existenta ? Ca viata se deruleaza mult prea rapid si fara sa poti pastra ceva ? Macar o stare, o senzatie. Vorba poetului: toate trec...

Ile a intrat la master. Si am zis ca trebuie sa sarbatorim. De-abia am gasit un club deschis in centru luni seara. Am ascultat la un loc macarena si lambada. O petarda de club. Dupa ce am baut pe rand teqiulla sunrise, martini si bere am decis ca e cazul sa o stergem - era aproape 2 noaptea. Numai ca Ile mi-a pierdut ochelarii si am sfarsit prin a socializa cu aproape toti din club cautandu-i. Am descoperit cu tristete ca media de varsta era sub a noastra - proaspat absolventi de liceu sau maxim anul I bis. Am sfarsit prin a sta pana la 4.30 dimineata cu un alt pusti student anul 2 la sociologie, fost Dj printr-un alt club care mi-a vorbit despre cat de mult vrea sa emigreze, despre naturalismul din alte literaturi fara sa fii citit Caragiale in ultima lui perioada de creatie sau Slavici. Cred si eu ca isi doreste un alt mediu din moment ce era in mare parte doar un produs media. Si apoi acele gesturi desprinse brutal din clipurile hip-hop; expresivitatea lor era atat de violenta ca nici nu mai stiu cum il cheama. Dupa un asa abuz degradant de distractie nu am reusit decat sa imi aduc aminte decat de toate cartile care mi-am promis ca le citesc si nu am reusit.. La 5.30 dimineata pe 2 octombrie 2007 asta regretam cel mai mult pe lumea asta... nu pe Mihnea, nu vremea frumoasa, nu tricoul meu de 700 mii compromis dupa prima spalare... In carti viata este asa cum trebuie, are scop si e inteligenta chiar daca e tragica si plina de sacrificiu. Inca mai astept ca viata mea sa bata celelalte forme de evadare in imaginar. Sau poate ca viata e si ea doar o forma de vis. Ma intreb cine ne viseaza.

marți, 18 septembrie 2007

Prietenele mele 2 - Evadand din sfera iubirii


Urma sa postez un articol despre fostele iubiri si despre puterea lor. Despre foste iubiri care au puterea sa te aduca printre cei vii dupa ce ai cazut 30 metri in gol noaptea intr-o prapastie in Austria asa cum i s-a intamplat Anei. Si despre fostele iubiri care te obliga la un exil dureros dupa ce el a sunat sa te intrebe cum ii faceai tu pastele ca sa ii faca si el actualei iubite.. Poate nu exilul era cel mai bun raspuns, ci sa il suni in timp ce erai si tu intr-un magazin de lenjerie intima pentru barbati si sa il intrebi cat purta el la slip - actualul tau iubit avand ,,chestii" de cateva ori mai mari si tu nestiind cum sa traduci asta in marimi..

Si totusi... ce daca nu ai spus decat o data ,,te iubesc" in viata ta si nu ai sa mai poti spune?! Ce daca sufletul tau a fost defrisat si ars si poate nu va mai creste nimic acolo?! Prea suferim din ,,dragoste" si uneori ma gandesc ca prea multe teme ale culturii s-au intoxicat de atata dragoste. Sunt atat de multe alte forme de a te bucura de oameni si viata... prietenia, forta de a cunoaste lumea prin idei si nu prin atingeri, empatia si magia fascinanta a tolerantei...

Teo a electrizat atmosfera micului nostru grup aseara. Este un coleg de facultate mult prea savuros si nu stiu daca am mai ras vreodata mai mult. Poate il conving sa isi faca si el blog si sa cititi in stilul lui incredibil despre cum e sa iti platesti datoriile la carti strecurand canapeaua pe geam sau vanzand aragazul. Despre cum este sa fii un zeu pe santier si sa visezi ca se scriu carti despre tine in timp ce tragi un pui de somn in baraca ta fara sa te deranjeze nimeni pentru ca oricum betonul se toarna in 30 minute... Despre pasiunea pentru limbile nordice si nu despre masini, despre 6 luni in Anglia la cules musetelul din salata si asparagus si despre cum numai un ungur l-a rugat cu mancare...

Viata este o aventura de-a dreptul superba...

vineri, 14 septembrie 2007

Agent al Mosadului.. sau uneori nu e bine sa innoti in apele propriei tale minti

Un prieten mi-a spus de curand ca este agent SIE. Nu stiam daca sa cred asta sau ca pur si simplu a citit prea multe carti de Pavel Corut... Acest prieten al meu a fost mereu un pic mai special.

Dupa multe povesti am indraznit sa il rog sa verifice pe cineva. Acum mai bine 6 ani am cunoscut un tip ... foarte misterios de altfel, foarte zgarcit cu detaliile priviind viata lui. Uneori credeam ca situatia asta mai mut decat misterioasa avea de-a face cu faptul ca el era cu 10 ani mai mare si ne cunoscusem si intr-o maniera neconventionala - chat room. Mailuri au curs timp de 2 ani, eu ma credeam indragostita si imi imaginam ca viata mea va incepe sa se dezvolte in jurul lui odata ajunsa in Bucuresti. Insa n-a fost asa.. nu s-a intamplat nimic. Si acum parea sa fie o ocazie buna sa strapung bariera... Sa aflu ce era cu viata lui mi se parea o datorie fata de mine si fata de ideea de mistere nerevelate pe Terra. Stiam ce lucreaza, ca nu este casatorit si nu are copii... si totusi...

Prietenul meu agent SIE mai mult sau mai putin sau deloc imaginar imi spune ca va dura cel putin 10 zile sa afle si ca nu va putea sa imi dezvaluie informatii in cazul in care este persoana publica sau agent la randul lui. Dupa 2 saptamani:
- Hei, ai aflat ceva?
- Nu... si mi s-a spus de sus sa o las mai moale. Eu cred ca este agent al Mosadului...

miercuri, 12 septembrie 2007

Momente nesuferite

- intelegi ca ce credeai ca iti place la nebuie nu iti place deloc. Si acum incotro ?

- intelegi ca ceva iti place prea mult si din pacate la un moment dat tot sa va consuma sau va expira. Din doua una;

- tu nu iti mai faci griji pentru tine si isi fac altii pentru tine.. ,,daca nu vii la mare cu noi, te bat", ,,daca nu vii la examen luni, te bat.. iti aduc eu maine conspectele mele si le citesti cu sfintenie", ,,e un post liber nou la noi la firma, nu vrei sa aplici?" etc. Grija altora uneori te maguleste.. alteori simti ca iti aduce atingere transformadu-se in lipsa de incredere in fortele tale - Am viata mea si ma descurc!

- tu iti faci griji pentru altii si te transformi intr-o persoana pe care nu o mai ai la suflet - ,,e un post care cred ca ti s-ar potrivi", ,,pune mana si mananca!", ,,cred ca e cazul sa-ti iei inima in dinti si sa iti urmezi visele"...

Xkcd.com




Am descoperit la Vivi pe blog xkcd.com. Teribil de amuzante... El a postat o favorita si ma gandeam sa va arat si eu preferatele mele.

Hartie japoneza

Stau si ma gandesc ca am postat adresa blogului meu pe siteuri asemenea unor repertoare de bloguri insinuand intr-o mica descriere cum ca al meu ar fi amuzant. Si ma uit la ultime posturi si nu par deloc saltarete, comice si exuberante.

Am avut ieri totusi un moment foarte placut. Cautam cu Ile prin centrul vechi tuburi de culoare pentru picturile ei. Intr-unul din magazinele dintr-o curte interioara am gasit un salon numai cu diferite tipuri de hartie.. o multime de culori, texturi, formate... inclusiv calc in cele mai puternice culori si hartie japoneza.

Hartia japoneza sau washi ramane dupa 1400 de ani un produs fabricat in mare parte manual din fibrele a trei arbusti. Este o hartie netratata chimic si, ca atare, itemuri cu inscrieri pe asemenea tipuri de hartie exista si dupa 1000 ani. Washi este folosita numai pentru arhivare, ci si pentru figurine, colaje, abajururi, paravane sau pur si simplu pentru pereti de hartie in casele de bambus. Este o hartie cu putere mare de absorbtie si are si flexibilitate (poate fi cusuta). Imprimarile pe anumite tipuri de hartie japoneza sunt alterate si materialul contribuie astfel artistic.

In salonul acela cred ma simteam ca vrabiutele care se balaceau acum cateva zile in apa stransa pe langa o cismea in parc. Cred ca sta in firea oamenilor sa se simta inspirati si satisfacuti nu numai de lucruri simple ci si de lucruri mai mult decat elaborate. Pur si simplu vine o vreme si pentru asta.

Segregarea

Azi am inteles ca oamenii cu care ajung sa interactionez se impart in 2 categorii.

Prima categorie este a oamenilor in fata carora te simti complet dezgolit. Iti induc o stare de infrigurare si te atrag ca un neon, tu fiind redus la ipostaza unui fluture. Simti ca viata se reduce la o plutire. Simti ca ai putea sa le spui atat de multe, ca in ei sau in toate actele legate de ei lasasluieste Sensul pe care tot il cautai. De atata infrigurare si emotie, fiecare bataie de aripi devine un spasm. Perceptiile devin halucinante pentru ca lumina neonului este rece si intunecata. De fapt nu mai intelegi nici ce intelegeai pana atunci si sfarsesti lamentabil prin a te repeta si a iti da seama cat de unilateral si subdezvoltat esti. Te-ai iluzionat ca toata comunicarea ar fi o inraurire si de fapt e doar un drenaj.

A doua categorie este a oamenilor in fata carora te simti camuflat si in siguranta si tu de fapt esti mai gol ca niciodata. Nu este insa cazul oamenilor in ochii carora vrei neaparat sa inscrii. Dar e atat de placut.. si nici macar nu te-ai dezvaluit in trepte. Nu plictisesti si nici nu ai putea vreodata. Fara regie si fara teama. Esti tu complet fara sa te epuizezi si renascandu-te in fiecare minut.

marți, 11 septembrie 2007

Cado

Azi mi-am dat telefonul mobil de bunavoie cu tot cu numar si cartela. Nu mai vreau sa stau sa astept sa sune sau sa raspunda cei cu care incerc sa comunic si sa ma caute oameni care nu as vrea sa ma caute. Oameni care vor ceva doar pentru binele lor propriu. Am obosit si nu mai am nimic de dat. Si nu mai vreau sa astept.

Mi-am pastrat totusi mp3 playerul... Ma simt ca o leguma fiarta, coapta pana la devitaminizare si pusa in borcanul de zacusa. Muzica e conservantul meu, aspirina.. cum vreti voi sa-i spuneti.

vineri, 7 septembrie 2007

Omul ca opera de arta

Exista oameni care comprima ce este si ce a fost mai frumos in existenta ta... Sunt simboluri umblatoare. Si sunt intangibili si revelatori. Cu mainile in buzunare, cu privirea curioasa, cu zambetele abia subintelese. Provoaca emotii mai puternice decat un cantec, o fotografie de arta sau cel mai spectaculos rasarit.

Nu este vorba de atractie fizica sau de inteligenta conversatiei..Sunt doar un dispozitiv de absorbtie al timpului. Si tu fara timpul tau esti in sfarsit deplin.

Din neputinta dam vina pe sistem

Nu conteaza ca este un sistem politic sau unul de prejudecati... noroc ca exista ele pentru a stramuta vina grea din spatele constiintei noastre. Ne place sa ne mintim frumos - cel putin din cand in cand.

Post-ul anterior este un abuz al abordarii feministe. Shame on me:)

joi, 6 septembrie 2007

Traim intr-o lume a barbatilor...

Situatia nr. 1: Sora mea ii spune unui tip ca in seara asta nu iese. Tipul se incapataneaza si intr-o ora o suna si ii spune ca e in fata blocului. Miha ca o fleata se simte flatata si iese...

Situatia nr. 2: Dupa mai bine de cateva luni ii povestesc unui tip cum am refacut drumul pana la el acasa, cum m-am ratacit si am intrat in panica, ca am stat un minut in fata ferestrei adulmecand lumina si apoi am plecat.. Ce imi zice el?! Ca sunt nebuna... nici macar un ,,imi pare rau ca nu ai indraznit sa urci"... si eu acum ma simt ca un monstru obsedat...

De ce noi fetele nu putem sa facem chestii ,,viteaze" care sa fie apreciate ?

Life is not fair...

miercuri, 5 septembrie 2007

Teama

De mai bine de cateva saptamani, in copacul din fata ferestrei atarna o punga. Noaptea cu umbrele si vantul ei o umplu de viata. Punga din spatele geamului incearca sa spuna ceva si eu nu mai inteleg. Nu inteleg.

Ma tot plimbam pe o bucata din peronul de la metrou si la un moment dat toti din jurul meu faceau acelasi lucru. Devenise un ritual pe ritmul din castile mele. Si eu nu eram nimeni aparte. Eu eram ei si ei erau eu.

Unii oameni par atat de tristi si incorsetati ca pur si simplu numai faptul ca respira ii axfiziaza.

Si mai mi-e teama de momentul in care intelegi ca ai gresit prea mult ca sa mai poti face ceva sa repari totul.

marți, 28 august 2007

de ce nu e bine sa fii sincer

Nu sunt o persoana de incredere. Nu de putine ori mi s-a reprosat ca sunt prea sincera, prea deschisa.. o gura sparta, ce mai... Inca mai cred insa ca a fi sinceri este cea mai buna cale catre o varianta mai buna a sinelui si o viata mai plina de semnificatii. Fara adevar nu poate exista toleranta. Si fara a crede in puterea lui inseamna sa nu crezi in puterea oamenilor de a evolua.

Multi ne straduim sa pastram niste aparente ocolind si neexprimand anumite lucruri. ,,Tainele" dar si retinerile noastre le proiectam apoi asupra altora facand si mai dificila comunicarea. Si timpul nostru moare.

Adevarul insa este bun sa il cauti, sa il haituiesti, nu sa il exprimi. Odata exprimat ceilalati isi pierd interesul pentru el. E asemenea senzatiei pe care o avea Levin atunci cand Arkadici impusca sitarul si el nu...

duminică, 26 august 2007

Ce detinem de fapt ?

Viata nu are sens. E doar o manifestare a absurdului si lucrurile care nu au scop sau nu se inscriu in plan sunt de fapt pretioase. Averea mea presupune cuburile de bazalt si soparlele negre cu pete aurii care cad pe umbrele.

vineri, 24 august 2007

Moama...

I-am luat azi de la Gara de Nord pe Miha si Cristi.. proaspat casatoriti de 5 zile. Alunecam noi usor cu metroul cand apare un domn cu un soi de karaoke pe carut si se apuca sa cante ceva cu ,,Amore, amore". Dupa 2 statii tot la noi in vagon era. Miha povestea mai mult despre ce a fost naspa cu nunta asta si eu ma straduiam sa imi pastrez entuziasmul.

La un moment dat, Cristi sare de langa noi, pune cateva bancnote ce 1 ron in petul ciopartit al cantaretului. Dupa ce ii spune cateva cuvinte la ureche, incepe sa rasune in tot vagonul: ,, De la Cristi pentru Mihaela cu multa dragoste" Cristi deja topaia fericit catre Mihaela si ajuns langa ea, incep sa se sarute de zor. Eu eram uluita. Dupa 5 secunde nu stiam cum sa imi bag mai bine nasul in albumul lor involanat de la nunta.

Am indraznit sa trag totusi cu ochiul la ceilalti din vagon. Spre si mai mare mea uluire nu erau consternati sau oripilati.. asa cum par bucurestenii cand vad gesturi pline de enfaza care nu sunt ale lor. Toti zambeau si omul cu karaoke sunt sigura ca a strans o suma record.

Episodul 4 - si am umblat azi pana am facut febra musculara

Mr. Lila Pants era azi demential... Se uita fix, fara sa clipeasca la mine cand vorbea. In consecinta nu am retinut mare lucru din spunea. Momentul apoteotic a fost atins cand s-a intors cu spatele si sprijinandu-se de un raft imi arata ce exercitii trebuie sa fac pentru recuperare. De azi imi plac oamenii care stau cu spatele.. poti sa ii observi nestingherit.. Za Doc, cum zice Ana, este cel putin azi pentru mine the sexiest man alive...

Sigur are prietena. Nu stiu cat succes a avut serialul Entorsa, dar sa speram ca nu va mai exista un sezon.

joi, 23 august 2007

Ce am stabilit eu cu Ana


Am purtat o conversatie lunga pe mess si am decretat urmatoarele:
Noi suferim dupa ,,nenumitii" pentru ca avem complexe si nu suntem suficient de independente. Ca atare trebuie sa devenim independente. Simbolul independentei noastre l-am decretat un Mercedes CLS visiniu. Fiecare o sa isi ia unul. Ea dupa ce isi ia statie totala, eu dupa ce imi fac business - inca nu stiu care. O sa fim prea cool.

E prea sanatos sa ne erijam un stil viata manelist - traim ca ,,sa moara dusmanii" de ciuda. Vero spunea ca nu vrea sa innebuneasca intr-o lume de nebuni. Eu zic ca oricum innebunim fie ca ne aruncam, fie ca stam pe margine.

Pe margine innebunim ca nu putem respira decat aerul sterp, insingurat si rarefiat al spiritului critic. Aruncati in valtoare nu mai putem respira spiritul critic si ne intoxicam cu alte gaze. Oamenii sunt niste extraterestii si pentru Pamantul asta si pentru mintea lor.

p.s. Ma gandeam ca ar fi super daca pana atunci va aparea oferta Mercedes cu oja asortata. Mi se para o crima ca pe volan sa apara degete in capatul carora sa nu rezoneze aceeasi culoare..

miercuri, 22 august 2007

Tori Amos - Siren

Nu am gasit un videoclip dar am gasit un montaj cu lucrari de arta mexicane. Nu stiu cine imprumuta mai mult din puterea de sugestie a celuilat - cantecul sau lucrarile de arta...




And you know you're gonna lie to you
In your own way
And you know you're gonna lie to you
In your own way

And I lie some other day
You do
And you say girl
Know too well
Know the chill
Know she breaks
My siren
Know teenage flesh
Know the chill
Know she breaks
My siren

Never was one for a prissy girl
Coquette call in for an ambulance
Reach high, doesn't mean she's holy
Just means she's got a cellular handy
Almost brave, almost pregnant
Almost in love
Vanilla
Vanilla

And you know you're gonna lie to you
In your own way
And you know you're gonna lie to you
In your own way

And you don't need the light on
To guide you through the southern lands
Go said go, yes

Know too well
Know the chill
Know she breaks
My siren
Know teenage flesh
Know the chill
Know she breaks
My siren

Never was one for a prissy girl
Coquette call in for an ambulance
Reach high, doesn't mean she's holy
Just means she's got a cellular handy
Almost brave, almost pregnant
Almost in love
Vanilla...

Brb - Harry Potter style

De mai bine de 2 zile lipsesc de pe blog pentru faptul ca m-am uitat la colectia Harry Potter... fiecare film de mai multe ori, multe secvente de si mai multe ori... Totul e mai plin de sens cand le vezi pe toate odata. Apoi am citit forumuri, fan-siteuri, wikipedia... timp de 2 nopti pana la 3 dimineata.

Daca la examenul de Beton care va urma in mai putin de 10 zile imi pica ceva de Stuplefy sau vraja de pietrificare - iau 10!

Cursul de Beton la Facultatea de Constructii e un fel Defention Against Dark Arts Course de la Hogwarts. Niciodata nu e suficiennt ce si cat inveti. Proiectele, itemuri simple si didactice cum le caracterizeaza profesorii, reusesc totusi sa atinga aproape 100 de pagini de calcule si 10 mp de planse. E ca si cum tainele betonului raman in mare parte nerevelate. Se studiaza aproape in fiecare semestru si mai mereu este vorba de alt profesor care preda - sunt mai multe tipuri de beton si mai multe tipuri de cladiri si fiecare profesor are o anumita competenta.

Nu pot insa sa nu il amintesc pe Ziby, profesorul nostru de seminar, cel mai apropiat studentilor si de la care cred ca am invatat cel mai mult - un fel de Remus Lupin iluminant din catedra de Beton Intunecat.

sâmbătă, 18 august 2007

M-am enervat

,,O femeie liberă este exact opusul unei femei uşoare." - Simone de Beauvoir


Eu am o problema cu tinuta obligatorie in Biserici si mai ales cu acoperirea capului atunci cand intrii. Si mai scandaloase mi se par femeile mai nou aparute in peisajul Bucurestilui care se imbraca ca niste semi-maicute, nu poti sa le privesti in ochii si citesc in metrou carti religioase. Genul de femei care au totusi tupeu sa iti reproseze cat se poate de rautacios in fata Bisericii cu privirea cat se poate de ridicata si tonul cat se poate de pronuntat ca TU nu esti imbracata cum trebuie si cum indraznesti sa intrii asa?! Unele lacase de cult au chiar afisate masuri obligatorii si daca nu te incadrezi, pur si simplu esti gonit cat se poate de brutal.

Lacasele de cult s-au transformat in niste localuri exclusiviste in care se intra cu greu. Nici vorba de toleranta, vocatie sau spirit pentru ajutorul aproapelui. Chiar se spune dispretuitor ca nu exista credinta in afara Bisericii.

Si cu toate acestea nu demult niste maicute cumparau cadou de ziua de nastere pentru Maica lor Stareta - o lenjerie intima rosie satinata cu dantela... Se pare ca adevaratul spirit feminin supravietuieste si in conditii vitreje. De ce sa il negam? !

Desi traim in secolul XXI, nu este simplu sa fii femeie, sunt o multime de handicapuri create de prejudecati pe care mai ales noi, femeile, le intretinem. Este greu sa spui ceea ce gandesti, ce simti si sa faci ce vrei fara a fi arata cu degetul.

Cred ca este timpul ca fiecare femeie sa inteleaga ca este in primul rand un om, atat ea cat si suratele ei. Si ca a fi femeie nu e un mister si viata ei nu este un sir de lung de abtineri si suplicii. Toate calitatile si alegerile ei trebuie sa tina de inteligenta, nu de impunere.

Asa cum semnala Simone de Beauvoir in Al doilea sex, faptul ca noi trebuie sa fim cat mai misterioase (cat mai acoperite atat la trup cat si la suflet) este doar o scuza pentru barbati pentru a nu catadicsi in a ne cunoaste si a ne intelege. Si in a ne privi ca pe niste parteneri egali. Ne straduim sa parem misterioase fara a ne dezvolta fondul. Si fondul il putem dezvolta doar expunandu-l si confruntandu-l.

La nunta la Moni

Ei sunt Moni si Cata. Foarte draguti, nu-i asa?

Aici se vad mai bine:)

Cei mai frumosi pantofi ever...

Mami-urile noastre


Moni si scufitele (Moi, Moni, Oana)


A se observa tipul cu camasa si cravata roz din spatele Monicai. A fost sigurul tip neinsotit. Noi mai eram alte 7-8 tipe singure. Initial mie si Catalinei ni s-a parut dragut. Apoi dupa ceva discutii am convenit ca nu e chiar asa. Moni mi-a spus insa acum ca are un frate geaman, tot politist si ca ,,acum e destul pentru amandoua":)) In alta ordine de idei, imi pare rau ca nu am si poze cu mascatii care ma rog, au venit demascati... Mai bine de atat nu se putea, nu-i asa? In fine, de ajuns cu frivolitatile pentru ziua de azi...;))


A, si o poza in care imi place cum arat:D

vineri, 17 august 2007

Episodul 3 - Ghips reloaded

Azi, asteptand in fata cabinetului de ortopedie de la Spitalul Sf. Pantelimon m-am reintalnit cu cavalerul de la Taxi 2000. Se pare ca dupa ce m-a dus pe mine in brate pana in fata casei s-a dus sa se dea cu ATV-ul si si-a rupt si el o mana... Noroc ca ma luase pe mine mai devreme din fata de la Urgente-Ortopedie, ca asa a stiut unde sa vina...

Ca sa recapitulam: eu in seara cand am facut entorsa, am vazut pe cineva cu asa ceva cu 30 minute inainte; apoi taximetristul m-a vazut pe mine cu ghipsul si a avut si el nevoie de unul mai tarziu. E clar ca se ia ! Oamenii cu entorse nu ar trebui lasati sa umble asa liberi pe strada... Incerc sa glumesc acum, facand ceea ce spun psihosociologii, o greseala de atribuire. Si din pacate multi dintre noi numai asa isi mai manifesta creativitatea sau mai degraba prejudecatiile. But let's not go there now.

17 august trebuia sa fie cea mai fericita zi. Urma sa imi scot ghipsul si nu stiam ce sa fac mai intai... cu cine sa ies mai intai si unde sa merg mai intai. Probleme ca nu am suficieti bani sa merg la nunta Mihaelei maine in creierii muntilor si apoi sa stau cat vrea sufletul meu in Vama sau de unde sa imprumut mai repede un sac de dormit - toate raman in stand by..

Intalnirea mea cu Mr. Lila Pants nu a decurs bine azi... Mi-a spus ca trebuie sa mai stau o saptamana, ca sunt niste ligamente rupte, ca tot este umflat. Cand mi-a spus am crezut ca glumeste, am inceput sa rad ... Si eu ziceam ca nu se poate... Probabil plecam pe propria raspundere daca nu era Zuzi cu mine.. aka, my sister...

Mr. Lila Pants azi parea trist... asa mi s-a parut. Sper sa nu fii citit blogul meu. Zuzi a observat si ea ca are ochii frumosi.. daca il mai vad o data, cred ca o sa incep sa dezvolt emotii... Sper totusi ca vinerea viitoare sa il vad pentru ultima oara, nu conteaza cat de dragut este !

In fata blocului apoi se vedeau pomii atat de verzi din Parcul Morarilor.. mai aveam un pic si plangeam. Ma pastram cuminte si decenta de dragul lui Bogdan, Zuzi's boyfriend.. s-a sculat cu noaptea in cap ca sa vina sa ma duca, m-a dus in brate sau cu caruciorul si a reusit si sa isi propteasca masina in gardul din fata parcarii.

Acum mi-am revenit. Am purtat o discutie lunga cu mama lui Bogdan, asistenta la Urgente-ortopedie la Ramnicu-Valcea si mi-a bagat mintile in cap, ce mai...

Urmeaza o sedinta de terapie prin telefon cu Mihaela. Ne confruntam cu eterna problema a nuntilor din ziua de azi. Se pare ca s-a certat cu parintii ei fix cu 2 zile inainte de nunta pentru ca vrea si DJ, nu numai lautari..

joi, 16 august 2007

Natasha Bedingfield-Soulmate



Incompatible, it don't matter though
'cos someone's bound to hear my cry
Speak out if you do
you're not easy to find

Is it possible Mr. Loveable
is already in my life?
right in front of me
or maybe you're in disguise

Who doesn't long for someone to hold
who knows how to love you without being told
somebody tell me why I'm on my own
if there's a soulmate for everyone

Here we are again, circles never end
how do I find the perfect fit
there's enough for everyone
but I'm still waiting in line

Who doesn't long for someone to hold
who knows how to love you without being told
somebody tell me why I'm on my own
if there's a soulmate for everyone

If there's a soulmate for everyone

Most relationships seem so transitory
They're all good but not the permanent one

Who doesn't long for someone to hold
who knows how to love you without being told
somebody tell me why I'm on my own
if there's a soulmate for everyone

Who doesn't long for someone to hold
who knows how to love you without being told
somebody tell me why I'm on my own
if there's a soulmate for everyone
If there's a soulmate for everyone

Petre Barbu, redactor-sef adjunct revista Capital

Tocmai am terminat de citit o colectie de articole publicate de Petre Barbu in revista Capital. La prima vedere articolele par autodinamitante pentru revista. Nu e bine ca exista targuri de carte unde se depasesc recordurile de vanzari, nu e bine ca exista agentii de publicitate puse in slujba politicienilor, nu e bine ca Romania se straduieste sa isi faca brand sau ca ziaristii se straduiesc sa incropeasca ,,stiri senzationale". Toate acestea de dragul maririi ,,capitalului".

Se pare totusi ca puterea de a genera cunoastere, responsabilitatea si onorabilitatea businissului raman vitale. Altfel, afacerea cade in derizoriu si nu te conduce nici pe tine, nici pe clienti ,,pana in varful piramidei".

www.capital.ro

Sochi

Sochi era din Miercurea-Ciuc si era cu un an mai mare decat noi. Dupa inca un an cand reusise sa se transfere de la Utilaj Tehnologic la Departament, a renuntat de tot la ideea cu constructiile si face acum studii culturale europene la Cluj. Cu ea am fost prima oara la un party in camin si la KFC. Ajungem in camera cu party si vine un tip si spune.. ,,Avem vodka, vodka si vodka. Ce vrei? Nu poti sa refuzi." N-am zis nimic si in mai putin de 15 secunde detineam propriul meu PET de Scandic. Am plecat rapid. Mult mai tarziu noaptea vine Sochi, cumplit de ametita si fiindu-i foarte rau. Celelalte colege de camere, obsedate de curatenie, se tineau cu ligheanul din dotare dupa ea ca nu care cumva sa se zburleasca Sochi pe covor.

In alta seara a venit la fel de ametita si nu reusea sa se suie in patul ei suprapus. Cum avea doar sacul de dormit direct peste saltea, si-a tras sacul jos si s-a culcat. La ora 4 dimineata ne-am trezit in fum si ea alergand in flacari afara. Vorbea si se misca in somn si ii luase foc sacul de la resou...
Apoi mai tarziu, insusi resoul a zburat efectiv pe fereasta. D-soara Directoare l-a observat fix cand il bagam inapoi in camera dupa o sesiune nevinovata de cartofi prajiti. Mi-a spus sa il arunc eu personal. Am incremenit, crezand ca ce aud e doar un vis. A vazut ca nu ma conformez si a cerut subalternului sau sa il arunce. Dupa inca un imperativ, eu personal, profund hipnotizata am deschis geamul si omul nostru a aruncat resoul...

Au si resourile pacatele lor.. le stiti... in camin in loc de sigurante erau puse cuie. Si de multe ori se lua atat de des curentul, ca un student, probabil gamer inrait, si-a aruncat si el monitorul pe geam impreuna cu cateva suluri de hartie ingenica... asa, pentru efect artistic....

Cu Sochi am fost si la primul party de Hallowen. A fost cred ca prima oara cand am fost in Fire. Atunci ne-am machiat cu ruj rosu pe la ochii. Acum nu mai inteleg cum am reusit sa umblam asa pe strada...

Mi-e dor de tine, Sochi..

miercuri, 15 august 2007

De ce se perpetueaza specia umana

Nu demult citeam despre ce spusese Socrate referitor la fericire - cel care stie ce este bine va face ce este bine.

Cu alte cuvinte, daca faci ceva contrar principiilor , a ceea ce este bine, nu ai cum sa fii fericit. Cand am citit acestea, mi s-a parut ca am aflat cel mai pretios lucru din toata existenta mea de pana acum.

Au trecut aproape 2500 ani de atunci. Oamenii l-au luat in serios pentru atat de multe lucruri pe Socrate. Civilizatia occidentala pana la faptul ca se acorda mai multa atentie pregatirii realiste in scoli ii sunt acum imputate.

Cu alte cuvinte, fericirea noastra este conditionata de cunoastere. Principiile inseamna valori. Si fiecaruia dintre noi ii este circumscrisa cel putin o valoare - unii traiesc ca sa faca bani, altii ca sa vada lucruri frumoase, pentru altii cel mai important este ca lucrurile sa fie drepte, pentru altii morale. Acum stau si ma gandesc daca mai face cineva lucruri morale pe lumea asta... mi-e greu sa gasesc un exemplu.

Mi-e teama ca ajungi sa fii fericit abia atunci cand actul tau corespunde tuturor valorilor si cum abia ne reveinim dupa dezbinarea lor... mi se pare imposibil... Ma intreb daca ne ajunge o viata de om pentru a face macar un lucru care sa corespunda tuturor exigentelor ? Singura chestie simpla care imi vine in minte e sa te apuci sa faci un copil. Doar pe el mai poti sa il faci sa fie destept, frumos, sa creada in Dumnezeu, sa faca bani, sa fie drept s.a.m.d. Si cand el va obtine toate acestea cel putin mai mult decat tine, poti sa fii fericit.

Parintii mei nu cred ca au descoperit smecheria asta - m-au lasat de-a dreptul de capul meu sau pur si simplu nu se mai inteleg cu mine... ce e ciudat ca atunci cand ma gandesc la ei, chiar ma simt fericita.

luni, 13 august 2007

Prietenele mele...

Ena, Ile, Laura G., Ana, Carmen.. am pomenit de ele, sau mi-au lasat cuvinte frumoase pe blog. Ele si alte pritene care inca nu le numesc sunt de-a dreptul formidabile. Ma simt norocoasa ca le cunosc si fiecare dintre ele simt ca mi-au oferit mai mult decat mi-as fi dorit sau m-as fi asteptat de la cineva - multa caldura si multa energie. De multe ori simti ca e .. Game Over si ele ma trimit inapoi. Dar cel mai mult cred ca trebuie sa le multumesc pentru intelegere si rabdare.. de multe ori sunt cel putin... teribila.

Ma intrebam ce ne uneste si ce ne facem sa interactionam atat de puternic ? Uneori ma tem ca liantul de baza al relatiilor noastre sunt de fapt tipul de interactiuni cu sexul opus. Cu toate ca sunt lipsite de profunzime discutiile de acest gen, sunt fara-ndoiala cele mai amuzante si efervescente.

Tipul nr. 1 de discutie - Un nou orizont
Se cunoaste un nou tip. Exista 2 posibilitati. Prima - tipul este prea marfa si tu ca o prietena grijulie te interesezi de ce si care ii sunt totusi defectele... si sa le scoti in evidenta, ca na... barbatii sunt periculosi prin definitie - una-doua iti zmulg inima si fug cu ea de nu il mai prinzi din urma nici daca ai avut norocul sa castigi cursa cu Fernando Alonso...
A doua posibilitate - tipul nu a dat-o pe prietena ta pe spate. Se cam plictiseste totusi, parca vrea totusi sa se intample ceva si sa simta ca isi traieste viata. Tu din nou ca o prietena grijulie ii faci tipului galerie. Oricum, prietena ta trebuie sa treaca peste o poveste trista - intotdeauna exista o poveste trista de care trebuie sa uite. Si oricum, tipi ahtiati dupa prietenele tale, par ok. Asta le trebuie pritenelor tale - cineva care sa le venereze si care in sfarist sunt pregatiti sa le aprecieze, nu ca altii....

Tipul nr.2 de discutie - Already gone steady
De fapt nu mai este o discutie.. Tu doar iti faci griji ca nu mai dai de ea. Ea a disparut subit cu el la munte sau la mare sau ca sa faca cununia civila. Nu mai mergem la cumparaturi, la suc sau la film... esti anuntata ca esti totusi invitata la nunta. Alteori faci parte din grupul pentru pregatirea evenimentului. Ce pantofi, ce cercei, ce rochie de mireasa... Totul ca lui sa ii cada fata cand o vede... Apoi prietena se intoarce si dupa ce ati discutat detalii de ordin tehnic - de genul am facut scuba diving, am zburat cu parasuta - si dupa ce v-ati coplesit cu cateva pahare de martini, vin sau pur si simplu coplesite de emotia reintalnirii, finalizam prin a da premii.. In mare exista 2 categorii de premii - ,,premiul intai cu coronita" sau premiul ,,mmmmmh". Ultimul dintre ele pecetluieste soarta nefericita a individului... A, si mai exista si categotria trista a motanului incaltat sau ,,a ramas cu sosetele in picioare"...

Tipul nr. 3 de discutie - Tu nu ma vrei, dar eu totusi te vreau...
Ti-a cazut cu troc... Poti sa juri ca el este barbatul pe care tu il asteptai si cel care te face complet fericita, care te va salva de banal. Exista totusi o mare problema - el nu crede la fel. Vrea sa experimenteze, nu mai faci parte din lista lui de prioritati...etc. Cea mai cronica varianta este atunci cand el te cauta sa iti povesteasca cum a cunoscut altele si tot ce a facut cu ele... cadru cu cadru... de parca ai fi tu blogul lui.
Aceste discutii sunt cele mai lungi.. la inceput ai o parere clara si obiectiva. Stii ce trebuie sa faca prietena ta si ce trebuie sa faci si tu. Sa ii prezinti adevarul absolut pe care ea nu are cum sa il vada si sa o desprinzi de aceasta nenorocire care s-a abatut asupra sufletului ei. Dar el tot revine in discutie si capitulezi ajungand sa tremuri pana si tu cand suna telefonul ei...



Marketing personal sau cum m-am apucat din nou de licenta

Draga Ile, imi pare rau ca te-am corupt cu muzica si noptile prin cluburi, cu poeziile citite pe terase, cu discutii interminabile despre ,,celalata specie", ,,masculul" sau mai nou, ,,nenumitul". Azi am impresia ca e formidabil sa fii inginer. Ca asta e raspunsul tuturor intrebarilor si problemelor mele. E o meserie onorabila, nu mori de foame si iti pastreaza creierul sanatos.

In clasa a 12a cand incepusem sa iau mediatii, am descoperit proprietatile miraculoase ale matematicii. Ecuatiile sunt mai simple ca oamenii. Ecuatiile sau probleme tehnice rezolvate dau cele mai mari satisfactii. De fapt ecuatiile au solutii, oamenii nu. Oamenii sufera in timpurile noastre de maladia marketingului personal. Trebuie sa fii coerent, sa ai un mesaj, sa te ajustezi nevoilor celorlati sau sa le creezi una. Si desi teoria brandului ar trebui sa ne rezolve pe toti, sa ne fac fericiti, nu e asa.

Mi se pare ca ne confruntam de fapt o dilema de genul ,,ce a fost mai intai - oul sau gaina?"Cine trebuie sa satisfaca mai intai nevoile celuilalt ca totul sa fie bine ? Si faptul ca tu ma apreciezi acum intr-adevar facandu-ti pe plac, ma face 100% ,,fericit" si ma face sa ma simt implinit ?

Ceilalti de fapt nici nu vor sa auda solutiile tale. In fond avem cu toti aceeleasi probleme ce tin de sufletul nostru. Si pentru ele cred ca se gasesc solutii mai greu decat pentru cancer. Ce le poti spune tu si ei nu stiu...? In fond nu faci decat sa inmultesti sirul neintrerupt de intrebari. Si ei vor ca tu doar sa ii faci sa uite. Sa ii amuzi. Si eventual sa fii de succes. Sa nu cazi in capcana in care au cazut si ei. Ei vor doar sa isi vada suferinta si problemele dispretuite si luate in gluma.

E clar... nu trebuie sa fii numai un brand, trebuie sa fii un entertainer...

Cum eu simt ca am esuat cu raspunsul pentru intrebari, talent artistic nu am, desi asta cred ca mi-as fi dorit cel mai mult... ar fi mai bine sa incetez cu arsul gazului de pomana si sa fac si eu bine lumii. Sa ma fac inginer odata... Nu vreau sa las oamenii sa moara sub daramaturi:)

sâmbătă, 11 august 2007

Episodul 2 - Spitalul

A doua de dimineata. Glezna mea incepea sa catepe dimensiuni si culori ciudate, plus ca durerea se intetise. Intru pe mess. O alta Carm, colega de liceu si studenta la medicina imi povesteste ca trebuie sa merg la spital.. da, da, sectia de ortopedie de la Sf. Pantelimon e foarte buna; du-te! Intru in antecamera de la urgenta cu groaza... Doamne, cat nu imi place. Medicii de la noi si sistemul cu totul... they all suck!

Ma asez si astept sa se ia cineva de mine. Nici o sansa. Mai vin 2 persoane si merg si spun care este problema lor. Am observat ca indiferent ce discutie incerci sa porti cu un doctor, nu poti sa nu ai sentimentul ridicolului. Cineva trebuie sa zambeasca, cineva trebuie sa spuna ceva nepotrivit, cineva trebuie sa se simta fastacit. Fac o radiogarfie dupa ce am dat cu subsemnatul ca nu sunt insarcinata si revin jos. Ma lamuresc cine este medicul de garda.. inalt, tanar, rezident, care sa fataia sprinten in toate directiile parca numai asa sa ne faca in ciuda ca el poate si noi, exploratori de balti si sosele cu scutere nu mai eram in stare.

Avea un anume tic cred... peretii opusi ai incaperii aveau 2 oglinzi. Se posta cu spatele la cei care asteptau pe scaune, isi punea mainile in sold ridicandu-si camasa si de sub pantalonii lui lila ieseau marginile slipului. Parca vedeam un videoclip cu 50 Cent si fara-ndoiala.. lila devenise culoarea mea preferata. In oglinda se vedeau probabil fetele noastre vopsite cu incantare..

Intr-un sfarsit, indraznesc sa ma duc la el...
- De ce nu mi-ai spus ca ai o problema? credeam ca astepti pe cineva.
- Pai, stiti, credeam ca aveti treaba ( nu te chema nimeni, plus ca pe usa continuau sa intre oameni cu probleme parca mai grave ) .
In fine, se uita si imi spune ca imi trebuie atela. In timp ce precipitatul de sulf se intarea pe piciorul meu, vine si imi aduce o reteta cu recomandari si programare. Cum incep sa ma ridic, incepe sa critice:
- Ti-am zis sa nu pui picorul in pamant! In gandul meu... fuck off, asta mi-e reflexul.
- Are cine sa te duca acasa?
- Nu.. toti sunt la servici, spun eu cu un aerului omului abandonat in fata naturii dezlantuite.

Sora mea, Laura de peste parc la fel, Artur e si el le servici, ar putea sa plece, dar e prea departe, e cu duba si oricum si imi spune ca de ce nu il sun pe Mihnea. Oficial sunt in depresie. Trebuia sa fie vorba despre Mihnea ca suferinta mea sa aiba sens si profunzime. Ma sprijin de o targa pe hol si incerc sa mai sun prieteni. Mr. Lila Pants mai trece pe langa mine:
- Ce faci, chiar pleci? Nu vezi ca ploua torential?! Si ti-am zis sa stai cu piciorul in sus.. de 3 ori!
Ok, deci eram si enervanta.. E clar ca a visat doar, nu imi aduceam aminte... scrisese in reteta dar oricum, eu abia acasa , o zi mai tarziu cu DEX-ul in fata, aveam sa aflu ce inseamna pozitie procliva...

Taximetristii de la Taxi 2000 sunt cavaleri. Bietul baiat m-a dus in brate pana in fata usii. Desi stau la parter si nu trebuia sa urc decat 2 trepte... asta a fost de-a dreptul imposibil mai ales cand nu sunt dublate de mana curenta. Experinta aceasta este pentru mine mai sugestiva decat 1000 de expuneri la spoturile pentru persoanele cu handicap. E bine sa nu uitam de problemele celorlalti cand noi insine am scapat de ele, nu?

Episodul 1 - Caderea

Aproape ora 20 si ploua torential. Nu imi vine sa cred. Ce bine! dar parca prea se intrece cu gluma. Astept in fata la Mac-ul de la Uniriii pe Carmen R. Cand incep sa imi spun ca mai bine ma duceam acasa, din analele metroului iese Carm sprintena si mai entuziasta ca oricand facand uz de un obiect magic numit umbrela.

Carm ma anunta ca trebuie sa mergem la bancomat sa scoatem bani. Traversam intersectia cea mai periculoasa din Bucuresti dupa parerea mea... degeaba e Palatul Patriarhiei in apropiere, soferii ating dementa diabolica maxima acolo si fiecare trebuie sa se teama pentru viata lui.

Ma ingramadesc sub umbrela cu Carm in fata unei icoane de pe altarul sistemului bancar. In 2 secunde imi aduc aminte cum am descoperit acum cativa ani cu o colega de facultate ca in sfarsit avem ceva in comun. Aparent eram singurele care ne curentam cand inchinam tastele izbavitorului de burse si abonamente decontate. Apoi am descoprit si al doilea lucru pe care il aveam in comun... amandurora ne intra apa in ghete. Se pare insa ca bancomatele BRD sunt legate la pamant, nu ascetice ca cele BANCPOST din Tei pentru ca prietena mea cu picioarele deja ude in sandale nu se plangea de nimic.

Ne continuam drumul catre statia de tramvai. Umbrela devenea un obiect malefic - impiedica lumina din ce in ce mai putina sa ne ajunga la ochii si noi tot eram depasite si lasam in urma un domn foarte vesel, imbracat sumar, cu o punga de plastic in cap si cu o fesa elastica asezata fatidic pe glezna stanga.

Drumul cu tramvaiul pana la Piata Traian a fost dominat de discutii din seria ,,asta este". De la Traian la Sf. Stefan, trotuarele s-au dovedit a fi prea inguste si pe langa asta si populate cu masini. Oricum asta nu a impiedicat celelalte masini aflate in miscare sa isi manifeste talentul artistic pe pantalonii nostrii uni. Oricum incepusem sa ne simtim si mai bine.

Imi plac ratele. Intr-un an tata a cumparat 80 micute si am convietuit cu ele 2 saptamani in bucatarie. Au supravietuit miraculos 77 dintre ele. Cel putin atatea au reusit sa iasa pe usa apartamentului nostru din Slobozia. Cate au ajuns la bunica mea in Otenia dupa o zi intreaga de mers cu trenul.. nu mai stiu. Cert este ca imi plac la nebunie. Eu cu Miha obisnuiam sa caram cu ligheanul cate 10 in cada din baie ca sa le invatam sa inoate. Stiau deja. Inotul pentru rate e default. Sper sa ma rencarnez intr-o rata. Sau am fost deja candva.. nu mai stiu. Si este foarte posibil ca prietena mea, Carm sa faca sau sa fii facut parte din stolul meu.

Lipaiam in continuare pe o straduta ingusta. Dupa spusele unui cetatean trebuia sa facem prima la dreapta si urma sa descoperim cu incantare strada Burghelea. Dupa cateva minute bune de mers, sesizez ca o casa alba de pe partea dreapta se pierde in perspectiva lasand loc unei stradute. Gata! Asta trebuie sa fie.. Oricum nu mai toleram tirania umbrelei si dau sa cobor de pe bordura. Nu am auzit decat ,,Vio, ce faci..?" Tronam pe jumatate intr-o balta cu tot cu continutul ranitei mele. Si nu reuseam sa ma desprind... repetam obsesiv.. fuck, fuck si Carm ma tragea anemic de mana.. Vio, ridica-te.. doar n-o sa ramai in balta... Nu puteam sa ma ridic, asta era clar. Cum nu aveam ce sa facem, incepem sa radem. Toata veselia a fost intrerupta brusc de un tanar care trece si intreaba: ,,plangeti?" Nu mai aveam cum sa ne detasam. Aveam acum o mare problema - chiar daca izbuteam sa ma ridic, cu apa siroind din pantaloni si geanta nu puteam sa intram in ceainarie. Ceainaria ramansese intr-o alta dimensiune. Of.

http://www.greentea.ro