Block-Bach este un spectacol de dans care se joaca la Teatru Odeon. Cred ca s-au scris multe despre acest spectacol. Prima oara am citit in Evenimentul zilei o cronica scrisa foarte entuziast de Bucurenci. Trebuia vazut.
Nu imi plac adjectivele pentru ca in fond nu exprima nimic. In general, cand nu stii ce sa spui, trantesti un epitet pentru a masca vacuumul din mintea ta. Acum insa e altfel. Block-Back este un spectacol foarte bun si foarte emotionant. Atat de hipnotizant ca intreaga ora de spectacol pare un interval de cateva minute. Discutam dupa spectacol cu Carm ca biletul ar trebui sa vina cu un dictionar de intrepretare a miscarilor. Desi arta presupune co-participare, tema spectacolului este atat de surprinzator-actuala ca esti preocupat sa vezi doar ce crampeie din existenta ta urbana au fost stilizate si imortalizate acolo.
Civilizatia pastreaza in continuare codurile, implicit pasiunea pentru ele si interesul pentru consumul de arta la fel ca pentru consumul de iaurt sau de talk-show-uri.
In alta ordine de idei, Carm remarca faptul ca i-ar fi placut ca CRBL sa fi fost mai mult folosit in economia spectacolului. Si mie :) Iata inca un argument pentru faptul ca dincolo de interesul pentru a intelege lumea cu ce este si ce a fost, nu putem sa nu ne lasam dominati de dorinta de a ne aseza si noi in ordinea firescului, a artei, a lumii. Mai presus de orice vrem sa fim intelesi si apoi sa intelegem (ceva mai mult si mai elocvent despre cum comunica artele in timp, click aici).
Sau poate ca viata urbana presupune dobandirea reflexului de a apasa nebun pedala timpului - traim incercand sa ajungem viitorul consumand prezentul si lasandu-l in urma sub forma de trecut..
Cat despre imagini cu impact puternic din spectacol, nu pot sa nu ingramadesc aici cateva cuvinte despre expresiva Coca Bloos care se lasa purtata pe scena de geanta ca si cum toate grijile noastre ar sta numai acolo ... sau despre dansul prelung sarutandu-se in timp ce urcau si coboarau scarile al celor doi protagonisti (Razvan Mazilu si Monica Petrica). Da.. iubirea te urca si te coboara si probabil ca ar trebui sa insemne doar un sarut de la un capat la altul. Cum ar fi o viata de om numai sarutandu-te ? Nu cred ca ar fi rea :)
Civilizatia pastreaza in continuare codurile, implicit pasiunea pentru ele si interesul pentru consumul de arta la fel ca pentru consumul de iaurt sau de talk-show-uri.
In alta ordine de idei, Carm remarca faptul ca i-ar fi placut ca CRBL sa fi fost mai mult folosit in economia spectacolului. Si mie :) Iata inca un argument pentru faptul ca dincolo de interesul pentru a intelege lumea cu ce este si ce a fost, nu putem sa nu ne lasam dominati de dorinta de a ne aseza si noi in ordinea firescului, a artei, a lumii. Mai presus de orice vrem sa fim intelesi si apoi sa intelegem (ceva mai mult si mai elocvent despre cum comunica artele in timp, click aici).
Sau poate ca viata urbana presupune dobandirea reflexului de a apasa nebun pedala timpului - traim incercand sa ajungem viitorul consumand prezentul si lasandu-l in urma sub forma de trecut..
Cat despre imagini cu impact puternic din spectacol, nu pot sa nu ingramadesc aici cateva cuvinte despre expresiva Coca Bloos care se lasa purtata pe scena de geanta ca si cum toate grijile noastre ar sta numai acolo ... sau despre dansul prelung sarutandu-se in timp ce urcau si coboarau scarile al celor doi protagonisti (Razvan Mazilu si Monica Petrica). Da.. iubirea te urca si te coboara si probabil ca ar trebui sa insemne doar un sarut de la un capat la altul. Cum ar fi o viata de om numai sarutandu-te ? Nu cred ca ar fi rea :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu