Daniel Cîrmaciu

fug de la birou să o recuperez pe mami din spital și să o aduc acasă. este cât de cât ok. nu știu exact ce i-au pus în perfuzie că nu ne mai putem înțelege cu ea să stea locului și ține să facă mâncare pentru toate lumile.. (în mintea mamei eu și miha suntem două lumi parelele...).

ile nu răspunde la telefon și simt că eu și ultimul om de pe pământ suntem același lucru... eu și ile nu suntem prietene funcționale. ile e ceva din ce ar fi trebuit să fie viața mea, iar relația nostră este ilustrarea lirică a modului condițional-optativ să zicem..

în ciuda tuturor chestiilor nașpa din această săptămână, mă gândesc să ies.. foștii colegi de la construcții se întâlnesc pe o terasă în centru și mă gândesc să merg până la urmă și fără ile.. cum am stabilit că oricum nimic nu mai contează, încerc să uit pentru totdeauna că eu din punct de vedere al construcțiilor nu am înfăptuit mai nimic... n-am un destin de poveste, gen adamclisi sau cernavodă sau măcar chirpici..
marius ne povestește că mâine se însoară, la biserică. milo spune ceva și starea de bine pe care o induce mă face să mă gândesc că ar fi trebuit să fie crainic la radio. dani.. the eternal prince :) pleacă prea repede pentru a prinde trenul către caraș severin. apoi este dumi.. cum spun englezii, a very loving and loveable creature, pasionat de genul fantasy... încercăm să dezbatem lord of the rings, harry potter, a song of fire and ice .. the imp, cersei.. eu încerc să spun că în a song of fire and ice este despre cum defectele fiecăruia devin principalele calități (și toate virtuțiile sunt puncte slabe..., fatalismul vieții adică), că toată seria harry potter este despre voldemort, nu despre harry potter și că acolo se exorcizează visele noastre, nu fricile, că de fapt nimic nu este și nu poate fi magic.. ci doar simplu omenesc.
rox - de mâine ar putea conduce lumea fără probleme.. . în lau, am simțit că pot să văd din nou:). diana e dovada vie că nu trebuie decât să fii tu și totul este perfect (ea e un fel de lady gaga mai faină decât lady gaga în persoană...). apoi, bogdan „pitic”, proaspăt repatriat de la rădăuți cum îi place să spună.. ce va face, probabil, posibile muuuulte nopți albe prin cluburi de acum încolo.. chear, pe care îmi place să îl supăr, dar nu reușesc niciodată.. a propos... ați simțit vreodată că trebuie neapărat să enervați o persoană și să fii furios pe tine că numai așa ești în stare să te bagi în seama? de aceea trebuia să fiu cu ile.. să nu spun tâmpenii..

răzvan mă întreabă de tipul din regie... dacă mai păstrez legătura cu el. încerc pentru început să mă fac că nu înțeleg.. apoi spun că nu am băut destulă bere pentru asta.. apoi spun că îl chema mihnea... ei îmi confirmă că așa îl chema.. mihnea.. și odată pronunțat numele lui, iar nu mă pot opri din a spune alte chestii pe care am să le regret.. dar lui răzvan îi plăcea de fapt și parcă ce spun eu nu face decât să îi confirme opinia.. mă dau bătută și recunosc că mihnea stă pentru tot ce este în neregulă cu mine.

ca o paranteză.. noroc că am acest blog ca să îmi aduc aminte de când nu mai suntem împreună (urăsc expresia asta, dar alta mai bună nu găsesc acum). am început să scriu aici pentru că nu mai puteam vorbi cu el.. poate că blogul ar fi trebuit să se subintituleze „scrisori pentru mihnea”.. dar nu e ca și cum le-ar citi vreodată...

să revin. plec către control fără să conving pe cineva să vină cu mine.. mă gândesc că sigur acolo îi voi găsi pe ceilalți colegi.. și poate și pe mihnea. îi scriu exact 3 litere într-un sms și îmi răspunde „vamă” :) încerc să vorbesc la telefon cu el până ajung în club, dar nu reușesc decât să mă enervez... pentru a infinita oară îmi spun că nu trebuie să mai vorbesc cu el niciodată și de nimic nu sunt mai sigură pe lumea asta.
dincolo de tipul de argument „nu are rost”, care niciodată nu funcționează pentru mine, mihnea nu poate rămâne decât ce mi-am dorit cel mai mult și nu am putut obține. a păstra o formă sau alta de contact este ca și cum a ajunge mereu la aceeași concluzie distrugătoare.. că nu am nimic. și cu tot ce am scris acum, aici, dacă viața mea ar depinde de a nu mai intra niciodată în contact cu el, nu cred că aș fi în stare să am o viață lungă.. nu există un scop pentru satelismul meu, este doar o bucată prea mare de memorie, fără de care nu știu cum să funcționez..

intru în club cu gândul că sunt jalnică. în sfârșit, deși nu sună bine, gândul acesta mă motivează mereu cel mai mult să fac ceva, să nu mai spun orice, oricum...
este multă lume.. mulți danseză și mi se par nefirești așa agitându-se.. hotărăsc să sprijin o vreme un perete și să ascult muzica.. pe vremuri era mai faină, dar e ok si acum.

titlul acestui post vine și se prezintă. un fost coleg de facultate m-a pus în legătură cu daniel:) în iarnă când luasem hotărărea să termin construcțiile odată... am vorbit la telefon și de câteva ori pe mess și nimic mai mult, n-aveam nici cea mai mică idee cum arată. acum că stau mai bine să mă gândesc am zis că poate ne vedem odată în control:) și iată-ne întâmplător.. acum era prea mult zgomot, de-abia puteam să mai gândesc, dar altminterea să mai și vorbesc.. îmi spunea că îmi citește blogul, pe lângă alte prostii :)) deci blogul meu este o prostie :)) a încercat apoi să îmi explice că și ziarele intră la categoria prostii, deci nu „prostii” în sensul de bază.. speram că o să fie copleșit de vină și o să spună că de fapt îi place blogul meu.. dar nu s-a întâmplat asta :)) eu și orgoliul meu neconsolat..
în schimb, a început să mă întrebe de cristi:) pe care l-am menționat în ultimele 2 posturi (colegul meu de serviciu).. și de ile, prietenă și cu adi, fostul lui coleg de facultate...
ca și cum daniel ar fi fost numai o plăsmuire în mintea mea, îl corectez spunându-i că de fapt e adi2. se prinde rapid că asta presupune existența unui adi1 pentru ordinea firească a lucrurilor.. și eu fug cu privirea pe peretele cu listele de băuturi și cu mintea de gândul că ile are din nou tot dreptul să mă strângă de gât și eu să nu mă zbat o secundă..

un martini dublu și dansez poate mai caraghios decât toți cei de care vă spuneam înainte.. este totuși cazul să plec și ies cu gândul că merg acasă să scriu despre faptul că haosul pe care îl trăiesc (și îl numesc astfel pentru că nu îl pot înțelege altfel) știe mai mult despre tehnica literară, momentul subiectului și regie decât orice pământean cu sau fără talent, dovadă tot cocktailul și contrastul de senzații pe parcursul unei seri sau felul în care l-am cunoscut personal pe daniel...
din același motiv, acest post nu are o structură deosebit de elaborată și poartă numele lui complet (ca marcă pentru lucrurile faine care se întâmplă dincolo de ce îți poți imagina și încerca să urzești ...).

culmea, trebuie să mărturisesc că nu pot ține pasul să scriu așa, cu un număr infinit de chei și detalii asemenea haosului predeterminat.. pierd poate esența și sentimentul că particip cu toată ființa mea și devine foooarte obositor. promit să nu mai fac niciodată..

In cautarea unei solutii

Cum amandoua inseamna masa raportata la volum, incercam sa imi aduc aminte care este diferenta intre solubilitatea si concentratia unei solutii. (Solubititatea reprezinta concentratia maxima a unei solutii - dincolo de ea nu mai poate dilua, este saturata.)
Autorul cartii din care imi strangeam explicatiile stipula riguros ca solutiile pot fi gazoase, lichide sau solide. In general, atunci cand entitatea solubilzata nu este in cantitate mult mai mica decat solventul, vorbim de amestecuri..

Si dintr-odata am inceput sa-mi doresc ca aerul sa nu fie atat de putin sau atat de saturat si sa ma dizolv in el si sa pot fi peste tot pe unde este si el.

Din pacate, nu sunt decat intr-un amestec.

Mind speed racer

Cladirea P+1 a Academiei Romane va fi una dintre primele cladiri din Bucuresti cu lift pentru ca multi membrii nu se mai pot pune cu scarile.

Curtea Academiei cred ca se inscrie in seria ,,prea mult PR strica" pentru ca toti pomi din curte au placuta cu denumirea obisnuita, cea stiintifica si cu stema Academiei in colt..

Alice

imi simt inima fix intre urechi. retraiesc azi the total bliss si asta pentru ca am izbutit sa beau un litru de pepsi si 2 energizante pentru ca nu mai era pepsi. a urmat firesc jumatate de pachet de seminte cu multa sare doar pentru ca imi place reclama. bucuria universala se datoreaza insa faptului ca dupa 2 zile sumbre, in sfarsit am apa calda si pot sa explorez in continuare cele 8 functii ale dusului; feluri de ploaie adica. este o minune a civilizatiei acest nou cap de dus, sunt atat de incantata incat probabil ca am sa cumpar fiecarei prietene de ziua ei cate un cap de dus din modelul respectiv. aceeasi febra cumplita m-a cuprins anul trecut cu o specie de burete natural foarte ingenios modelat. acum imi dau seama ca de fapt apucatura asta e ceva genetic - mama cumpara invariabil cu orice ocazie la toata lumea... pijamale.

viata mea in ultima vreme, de cand nu prea am mai scris pe blog, se desfasoara intre 2 poli: incerc sa scriu licenta ptr comunicare si sa imi pastrez relatiile cu oamenii. cu fetele, traim vremuri grele ptr ca avem impresia ca tipii ne manaca/apasa prea mult zilele. ba suntem prea fraiere, ba suntem gata sa le smulgem jugulara. si tot stresul asta pe zgomotul atator alte probleme... de unde veneau expresiile ptr rigiditate?... cu cat era egal tau?... azi am reusit sa scriu cuprinsul... oricum, cred ca am descoperit axa dintre cei doi poli, ce au relatia cu sexul opus si invatatul in comun - ambele nu sunt niciodata suficiente...

am ras cu lacrimi citind uitatul in cetate a lui florin biciusca - o carte foarte proprie si personala despre semiotica arhitecturii. cea mai delicioasa ipostaza a cartii in opinia mea este observatia asupra spagatului istoric executat de .... bucataria americana. Genul de bucatarie fara usi cu tot cu living si cu hol si cu orice altceva. Este o abordare primitiva se pare - colonizatorul american construia 4 pereti, punea un acoperis si atat. Intr-un colt se facea mancarea, in alt colt se dormea, in alt colt se facea baie. Poate ca readoptand acest stil de organizare nu redevenim primitivi ci exprimam ca am ramas la fel de nomanzi si conquistadori... In fond intr-o viata de om retraim istoria ideilor... eu mai nou am desoperit ca imi place sa ma cert, imi place sa insel asteptarile, imi place sa dezamagesc - asa ma simt al naibii de libera. am asa o placere nebuna ca nu ma mai inteleg si sper sa imi treaca. astept cu nerabdare urmatorul ev.

si am mai ras cumplit vazand un manifest pe peretii pasajului de la Universitate cum ca seismul de la 4 martie 1977 a fost provocat de Securitate ca sa infloreasca industria constructiilor si a asigurarilor, altfel nu se explica de ce ,,in vremurile noastre se construieste suspect de mult":)) si iata cum Securitatea a izbutit in zilele noastre sa substituie in mentalul multora ideea de Dumnezeu:) Securitatea este vinovata de orice bine sau rau care nu ni-l putem explica... una peste alta cred ca manifestul era lipit de cineva care a trebuit sa renunte la afacerea din pasaj ptr ca acum se reconditioneaza. din partea mea, as vrea sa mai vad in pasajul de la univ doar pe tanti care vinde iepurasi... daaaa... sa fie numai doamne care sa vanda iepurasi... ca si cum metroul ar fi vizuina iepurelui si noi am trai prea fantastic in tara minunilor...

Total bliss si despre cum am sa le sabotez eu la oamenii acestia cursul...

Am o stare de basm:) de cald, de luminos, de nisip umed.. Zilele acestea am descoperit ca intr-adevar totul trece - numai sa ai curajul sa traiesti totul pana la capat. Iar la capat esti tu, in sfarsit liber...

Teama mi se pare rezultatul unui mecanism ciudat. De ce ne temem ? Cred ca cel mai mult de lipsa ei ...

Carmen merge la niste cursuri de seductie pentru tipii care au impresia ca sunt hopeless. Are postura privilegiata de asistent. Acum cateva zile mi-a propus sa merg si eu si sa spun cateva cuvinte... nu ca as avea cine-stie ce veleitati sau experienta, dar sunt mai filozoafa si crede ca as putea spune lucruri originale.

Eu si seductia suntem 2 chestii paralele... Cam o data la 6 luni ma simt atat de bine incat sa privesc in ochii toti oamenii care trec pe strada. In vara, zadarnicind prea mult asupra unei cravate mov asortata unui tip din metrou, m-am impiedicat si mi-am rupt sandaua asa ca o zi am stat la birou in picioarele goale... Apoi, acum cateva zile m-am pierdut iar in ochii unui tip imbracat intr-o camasa alba si redingota (cel mai tare obiect de imbracaminte !) si am uitat ca tineam punga de hartie doar de o toarta, asa ca in cateva secunde tot continutul ei s-a imprastiat pe jos... Si eram la Unirii... Nu, nu m-a ajutat sa le strang de pe jos. Ana era cu mine si asa ca m-a ajutat ea...

Si pentru ca a venit vorba de Ana... ea are cea mai organizata si previzibila existenta si cu toate acestea, ei i se intampla cele mai spectaculoase chestii. Ana are si ea aproape 25 ani dar, fara sa exagerez, arata ca la 15... micuta, delicata si cu pistrui. Acum cateva zile a fost trimisa pe teren sa faca o drumuire. Cand fixasera statia pe o gura de canal in mijlocul drumului pentru ultimul punct, o doamna a dat peste ea cu masina si peste statia de 8000E. Ana nu a patit nimic, dar aparatul s-a imprastiat pe jos. S-au facut poze mai ceva ca in CSI... La sectie a fost intrebata .. ,,D-soara, si ce functie aveti dvs.?! Administrator de aparate?!"... ,,Nu, sunt inginer geodez...".. ,,Cum? Dvs.? O femeie?!" Se stricau de ras..

Mi se pare imposibil sa fii barbat... Adica mie mi-ar fi imposibil. Eu poate ca am curajul sa spun ca mi-ar placea sa seduc pe cutare sau cutare, dar nu mi-a iesit niciodata... De obicei nu reusesc sa ma iau in serios, sa fac un plan... sunt o drosophila ce mai.. Si cand imi pica cineva cu tronc, parca sunt beata.. este exact ca atunci... tie ti se pare ca totul este extraordinar, nu iti mai poti tine gura, simti ca trebuie sa spui la toata lumea tot ce iti trece prin cap.. si ceilalati se simt un pic jenati pentru tine pentru ca tu ai uitat total ce este jena...

Si uneori sunt asa lipsita de tact si diplomatie... exact ca pastaia din poezia geniala a lui Toparceanu, care de emotie ,,a facut explozie". Si cu toate aceastea, mi-e atat de bine.. :) In cazul in care imi pierd prietenii, va trebui sa imi gasesc niste procupari Zen...

Si Ile... mersi ca esti langa mine ca sa ma faci sa plang atunci cand am nevoie sa ma vindec si sa radem ca am nimerit in lumea aceasta care ne este mai mult decat suficienta:)

Marul uscat

In incercarea mea de a ma lamuri odata pentru totdeauna cum este cu tipurile de cutremure m-am trezit citind despre miturile cutremurelor. La greci cutremurele se intamplau pentru ca Atlas se tot fataia cu Pamantul pe umeri, in Extremul Orient Pamantul statea pe un peste (cea mai desteapta si intuitiva versiune, pentru ca in timpurile moderne consideram ca plutim pe o masa de roci mai putin dense), amerindieni pur si simplu stateau pe o broasca testoasa, iar japonezi isi imaginau niste viermi imensi care rascoleau Pamantul. Cand siberienii au descoperit prematur niste oase de dinozaur au crezut ca in sfarsit a murit monstrul provocator de cutremure...

Apoi urmeaza teoriile conform carora fierul si nichelul migreaza catre nucleul dens si dur al Pamantului lasand sa se ridice materia mai putin densa si formand relieful asemenea unui mar uscat. Pamantul ramane foarte viu insa... in plina metamorfoza numai daca ne gandim la faptul ca fiecare eruptie din dorsala atlantica face posibila inversarea polilor (Cutremure de pamant - Mandrulescu, Nicolae - Ed. Tehnica, 1991).

Ideea cum ca trebuie sa existe cladiri stabile si rezistente mi se pare dintr-o data absolut de basm. Noroc ca ne gandim ca le construim pentru maxim 500 ani... Acum visez la niste case din guma de mestecat, care guma sa fie numai din siliciu ca dupa spusele profei de chimie din anul II este cel mai stabil element si catre el evolueaza tot Universul... Asadar niste case moi si elastice pe care sa le modelam in fiecare zi altfel si in care sa ne cuibarim ca niste molii pufoase...

Acum cateva zile a trecut istoric prin existenta noastra ultimul examen de structurile metalice multietajate... Una dintre probleme presupunea sa propunem un sistem structural pentru o cladire de 20 etaje cu o suprafata a bazei de peste 1000 mp la Brasov. Cand am vazut Brasov, pentru noi toti a inghetat timpul... Tot ce presupune Transilvania este ca de pe alta planeta.. nu intra niciodata in discutie decat ca este mai simplu sau ca acolo se permit tot felul de nastrusnicii gen plansee din caramizi... Asistentul care era pus sa stea cu ochii pe noi ne-a zis sa ne calmam ca acolo este seismicitate moderata si ca nu conteaza unde este... ci mai degraba alte aspecte din datele de tema... Cateva ore mai tarziu cand discutam cu proful titular de curs lucrarea mea, se plangea ca nimeni nu a tinut cont ca este la Brasov si sa fi propus ceva anume pentru faptul ca ,, se construieste la Brasov si acolo este asa si pe dincolo". Asistentul care statea langa mine incepuse sa rada infundat... Deci... vreau sa fiu o molie pufoasa...