Ieri m-am înscris la un examen care va avea loc mâine.. nu am recitit mai nimic. Aseară sună Ile şi mă întreabă ce fac.. îi spun că beau un pahar de vin. Urmează o pauză scurtă şi cu un râs reţinut mă întreabă: "sărbătoreşti înscrierea?" Acum după un esspreso dublu cu suficient zahăr cât să-mi explodeze toate vasele de sânge, mi-e şi mai somn şi mi-e teamă că va trebui să inventez mâine sărbătoarea pentru picatul examenului

De fapt nu mi-e teamă de nimic.. sunt neînfricată. Iap

Traversez o perioadă în care sunt fericită indiferent ce se întâmplă şi nu e ok, adică nu e productiv deloc.. să nu mai vrei nimic altceva, să nu te zbaţi, să nu fii nemulţumită... sunt fericită şi încă nu s-a dus totul de râpă :))

Update 23.09.2011: am luat 9. acum pot să dorm şi să mă uit la multe filmeee...  multe multe multeee.. nu există atâtea filme câte aş putea să văd, dar mai întâi mergem la tenis ;;) este bun pentru spatele încordat chiar dacă stai în tribune:D

Cum să îţi pierzi sufletul sau despre amestecarea minţilor

Este luni şi, din nefericire, mă simt foarte obosită.. m-am plictist de cât de mult îmi vine chestia asta în minte sau sunt tentată să o spun. Aş vrea să fiu închisă într-o cameră fără uşi, numai cu ferestre... şi în care toţi pereţi şi obiectele de mobilă să fie îmbrăcate în perne şi cearceafuri.. şi nu în sensul camerelor din spitalele de nebuni :)

Recitesc o conversaţie purtată de curând şi mă suprinde câte lucruri îmi scapă pe moment, câte nu reuşesc să înţeleg.. 

Nu ştiu de unde am obsesia că toţi în jurul meu trebuie să fie ca nişte boabe de porumb şi că trebuie să explodeze în floricele pufoase datorită mie.. să îşi piardă firea, pe sine, să renunţe la ideile lor şi să treacă de cealaltă parte a lor, cea la care renunţă ori de câte ori aleg ceva.. 

"eu cred că a uita de tine înseamnă să uiţi şi de ce îţi place deja, de felul tău programat şi controlat de a fi, mă rog, să îţi pierzi mintea, în mod figurativ..."

"crede-mă că dacă vrei să mă faci să îmi pierd minţile, trebuie să îţi pierzi tu oarecum puţin sufletul"..

Mă opresc aici .. m-am lansat într-o speculaţie nerealistă, dar cumplit de amuzantă cu Ana, despre proaspăta ei invenţie.. the constant law of nastiness.. şi apoi este Cristi, o clătită cu ciocolată pe care trebuie să o îmbucătăţim şi, din nou, ceva muncă de lămurire din partea lui în ceea ce priveşte existenţa extratereştrilor. Acum explorăm argumentele de ordin istoric.. deocamdată n-am acoperit decât intervalul de la egipteni la Columb. Sunt convinsă că există:) .. adevărata întrebare care mă umple de spaimă este .. de ce suntem singuri ? De ce nu ieşim la cafea sau la clătite cu ei ? Ce este în neregulă cu noi ? Una peste alta mă bucur pentru Cristi că lucrăm la o firmă din domeniul ecologiei - aşa are ocazia să vadă suficient de multe chestii verzi toata ziua.. Şi aşa.. dintrodată mi se pare firesc că există toată perdeaua de artificialitate care foarte greu se ridică de pe lucruri, de pe ce mi se întâmplă, ca şi cum aş trăi în visul altcuiva şi numai uneori reuşesc să evadez în propriile mele vise.. :) şi îmi pierd sufletul încercând să înlocuiesc visul cuiva cu al meu...

Daniel Cîrmaciu

fug de la birou să o recuperez pe mami din spital și să o aduc acasă. este cât de cât ok. nu știu exact ce i-au pus în perfuzie că nu ne mai putem înțelege cu ea să stea locului și ține să facă mâncare pentru toate lumile.. (în mintea mamei eu și miha suntem două lumi parelele...).

ile nu răspunde la telefon și simt că eu și ultimul om de pe pământ suntem același lucru... eu și ile nu suntem prietene funcționale. ile e ceva din ce ar fi trebuit să fie viața mea, iar relația nostră este ilustrarea lirică a modului condițional-optativ să zicem..

în ciuda tuturor chestiilor nașpa din această săptămână, mă gândesc să ies.. foștii colegi de la construcții se întâlnesc pe o terasă în centru și mă gândesc să merg până la urmă și fără ile.. cum am stabilit că oricum nimic nu mai contează, încerc să uit pentru totdeauna că eu din punct de vedere al construcțiilor nu am înfăptuit mai nimic... n-am un destin de poveste, gen adamclisi sau cernavodă sau măcar chirpici..
marius ne povestește că mâine se însoară, la biserică. milo spune ceva și starea de bine pe care o induce mă face să mă gândesc că ar fi trebuit să fie crainic la radio. dani.. the eternal prince :) pleacă prea repede pentru a prinde trenul către caraș severin. apoi este dumi.. cum spun englezii, a very loving and loveable creature, pasionat de genul fantasy... încercăm să dezbatem lord of the rings, harry potter, a song of fire and ice .. the imp, cersei.. eu încerc să spun că în a song of fire and ice este despre cum defectele fiecăruia devin principalele calități (și toate virtuțiile sunt puncte slabe..., fatalismul vieții adică), că toată seria harry potter este despre voldemort, nu despre harry potter și că acolo se exorcizează visele noastre, nu fricile, că de fapt nimic nu este și nu poate fi magic.. ci doar simplu omenesc.
rox - de mâine ar putea conduce lumea fără probleme.. . în lau, am simțit că pot să văd din nou:). diana e dovada vie că nu trebuie decât să fii tu și totul este perfect (ea e un fel de lady gaga mai faină decât lady gaga în persoană...). apoi, bogdan „pitic”, proaspăt repatriat de la rădăuți cum îi place să spună.. ce va face, probabil, posibile muuuulte nopți albe prin cluburi de acum încolo.. chear, pe care îmi place să îl supăr, dar nu reușesc niciodată.. a propos... ați simțit vreodată că trebuie neapărat să enervați o persoană și să fii furios pe tine că numai așa ești în stare să te bagi în seama? de aceea trebuia să fiu cu ile.. să nu spun tâmpenii..

răzvan mă întreabă de tipul din regie... dacă mai păstrez legătura cu el. încerc pentru început să mă fac că nu înțeleg.. apoi spun că nu am băut destulă bere pentru asta.. apoi spun că îl chema mihnea... ei îmi confirmă că așa îl chema.. mihnea.. și odată pronunțat numele lui, iar nu mă pot opri din a spune alte chestii pe care am să le regret.. dar lui răzvan îi plăcea de fapt și parcă ce spun eu nu face decât să îi confirme opinia.. mă dau bătută și recunosc că mihnea stă pentru tot ce este în neregulă cu mine.

ca o paranteză.. noroc că am acest blog ca să îmi aduc aminte de când nu mai suntem împreună (urăsc expresia asta, dar alta mai bună nu găsesc acum). am început să scriu aici pentru că nu mai puteam vorbi cu el.. poate că blogul ar fi trebuit să se subintituleze „scrisori pentru mihnea”.. dar nu e ca și cum le-ar citi vreodată...

să revin. plec către control fără să conving pe cineva să vină cu mine.. mă gândesc că sigur acolo îi voi găsi pe ceilalți colegi.. și poate și pe mihnea. îi scriu exact 3 litere într-un sms și îmi răspunde „vamă” :) încerc să vorbesc la telefon cu el până ajung în club, dar nu reușesc decât să mă enervez... pentru a infinita oară îmi spun că nu trebuie să mai vorbesc cu el niciodată și de nimic nu sunt mai sigură pe lumea asta.
dincolo de tipul de argument „nu are rost”, care niciodată nu funcționează pentru mine, mihnea nu poate rămâne decât ce mi-am dorit cel mai mult și nu am putut obține. a păstra o formă sau alta de contact este ca și cum a ajunge mereu la aceeași concluzie distrugătoare.. că nu am nimic. și cu tot ce am scris acum, aici, dacă viața mea ar depinde de a nu mai intra niciodată în contact cu el, nu cred că aș fi în stare să am o viață lungă.. nu există un scop pentru satelismul meu, este doar o bucată prea mare de memorie, fără de care nu știu cum să funcționez..

intru în club cu gândul că sunt jalnică. în sfârșit, deși nu sună bine, gândul acesta mă motivează mereu cel mai mult să fac ceva, să nu mai spun orice, oricum...
este multă lume.. mulți danseză și mi se par nefirești așa agitându-se.. hotărăsc să sprijin o vreme un perete și să ascult muzica.. pe vremuri era mai faină, dar e ok si acum.

titlul acestui post vine și se prezintă. un fost coleg de facultate m-a pus în legătură cu daniel:) în iarnă când luasem hotărărea să termin construcțiile odată... am vorbit la telefon și de câteva ori pe mess și nimic mai mult, n-aveam nici cea mai mică idee cum arată. acum că stau mai bine să mă gândesc am zis că poate ne vedem odată în control:) și iată-ne întâmplător.. acum era prea mult zgomot, de-abia puteam să mai gândesc, dar altminterea să mai și vorbesc.. îmi spunea că îmi citește blogul, pe lângă alte prostii :)) deci blogul meu este o prostie :)) a încercat apoi să îmi explice că și ziarele intră la categoria prostii, deci nu „prostii” în sensul de bază.. speram că o să fie copleșit de vină și o să spună că de fapt îi place blogul meu.. dar nu s-a întâmplat asta :)) eu și orgoliul meu neconsolat..
în schimb, a început să mă întrebe de cristi:) pe care l-am menționat în ultimele 2 posturi (colegul meu de serviciu).. și de ile, prietenă și cu adi, fostul lui coleg de facultate...
ca și cum daniel ar fi fost numai o plăsmuire în mintea mea, îl corectez spunându-i că de fapt e adi2. se prinde rapid că asta presupune existența unui adi1 pentru ordinea firească a lucrurilor.. și eu fug cu privirea pe peretele cu listele de băuturi și cu mintea de gândul că ile are din nou tot dreptul să mă strângă de gât și eu să nu mă zbat o secundă..

un martini dublu și dansez poate mai caraghios decât toți cei de care vă spuneam înainte.. este totuși cazul să plec și ies cu gândul că merg acasă să scriu despre faptul că haosul pe care îl trăiesc (și îl numesc astfel pentru că nu îl pot înțelege altfel) știe mai mult despre tehnica literară, momentul subiectului și regie decât orice pământean cu sau fără talent, dovadă tot cocktailul și contrastul de senzații pe parcursul unei seri sau felul în care l-am cunoscut personal pe daniel...
din același motiv, acest post nu are o structură deosebit de elaborată și poartă numele lui complet (ca marcă pentru lucrurile faine care se întâmplă dincolo de ce îți poți imagina și încerca să urzești ...).

culmea, trebuie să mărturisesc că nu pot ține pasul să scriu așa, cu un număr infinit de chei și detalii asemenea haosului predeterminat.. pierd poate esența și sentimentul că particip cu toată ființa mea și devine foooarte obositor. promit să nu mai fac niciodată..