luni, 12 septembrie 2011

Cum să îţi pierzi sufletul sau despre amestecarea minţilor

Este luni şi, din nefericire, mă simt foarte obosită.. m-am plictist de cât de mult îmi vine chestia asta în minte sau sunt tentată să o spun. Aş vrea să fiu închisă într-o cameră fără uşi, numai cu ferestre... şi în care toţi pereţi şi obiectele de mobilă să fie îmbrăcate în perne şi cearceafuri.. şi nu în sensul camerelor din spitalele de nebuni :)

Recitesc o conversaţie purtată de curând şi mă suprinde câte lucruri îmi scapă pe moment, câte nu reuşesc să înţeleg.. 

Nu ştiu de unde am obsesia că toţi în jurul meu trebuie să fie ca nişte boabe de porumb şi că trebuie să explodeze în floricele pufoase datorită mie.. să îşi piardă firea, pe sine, să renunţe la ideile lor şi să treacă de cealaltă parte a lor, cea la care renunţă ori de câte ori aleg ceva.. 

"eu cred că a uita de tine înseamnă să uiţi şi de ce îţi place deja, de felul tău programat şi controlat de a fi, mă rog, să îţi pierzi mintea, în mod figurativ..."
"crede-mă că dacă vrei să mă faci să îmi pierd minţile, trebuie să îţi pierzi tu oarecum puţin sufletul"..

Mă opresc aici .. m-am lansat într-o speculaţie nerealistă, dar cumplit de amuzantă cu Ana, despre proaspăta ei invenţie.. the constant law of nastiness.. şi apoi este Cristi, o clătită cu ciocolată pe care trebuie să o îmbucătăţim şi, din nou, ceva muncă de lămurire din partea lui în ceea ce priveşte existenţa extratereştrilor. Acum explorăm argumentele de ordin istoric.. deocamdată n-am acoperit decât intervalul de la egipteni la Columb. Sunt convinsă că există:) .. adevărata întrebare care mă umple de spaimă este .. de ce suntem singuri ? De ce nu ieşim la cafea sau la clătite cu ei ? Ce este în neregulă cu noi ? Una peste alta mă bucur pentru Cristi că lucrăm la o firmă din domeniul ecologiei - aşa are ocazia să vadă suficient de multe chestii verzi toata ziua.. Şi aşa.. dintrodată mi se pare firesc că există toată perdeaua de artificialitate care foarte greu se ridică de pe lucruri, de pe ce mi se întâmplă, ca şi cum aş trăi în visul altcuiva şi numai uneori reuşesc să evadez în propriile mele vise.. :) şi îmi pierd sufletul încercând să înlocuiesc visul cuiva cu al meu...

7 comentarii:

Anonim spunea...

Vio, I found your obsession for fluffy popcorn entertaining, but somewhat worrisome. I think the continuous uncut public exposure of your thoughts and feelings have made you in part oblivious to the fact that actually, in reality most of everybody else are too afraid to show and let others share in to their intimacy. I believe everyone has their own mask to hide behind and only allow a chosen few to just glance at an angle behind the appearance and expose their true nature and what makes them tick. Bottom line, perhaps you should either attempt a change of your own perspective on life (but this change is soooo difficult and you would need to find the right looking glass :)), or increase the comfort of your state of mind by lowering your expectations of others' perspective towards you (to achieve this you could really benefit from treatment and some strong prescription :))

Viorelia spunea...

Mulţumesc pentru comentariu şi sfat.. până la un punct cred că este unul practic foarte bun, dar, ca majoritatea sfaturilor vehiculate, consider că este unul nerealist, neaplicabil nici măcar pentru tine;) şi fără să fie în suficientă (că "totală" nu există) cunoştinşă de cauză. Ce scriu aici rămâne o mască, ca oricare altă formă de exprimare.. nu e nici pe departe "uncut public exposure"...
Dacă ai fi judecat textul în întregime şi nu pe mine în baza, bănuiesc, a unei aversiuni:P şi a unei comparaţii extrase, ai fi observat că am înţeles prea bine că unii nu vor să se "arate" şi că sunt cât de cât împăcată cu chestia asta ... cel puţin pentru asta am adus vorba despre extratereştrii lui Cristi. Şi apoi că înţeleg prea bine cât de pe culmile răului poţi să fii încercând să-i scoţi pe alţii la lumina ta fără ca ei să iasă de bunăvoie. Crezi că mie nu mi s-a întâmplat să fiu scoasă cu forţa? Să vrei binele, să ţi se vrea binele, dar să nu fie acelaşi bine şi să se dovedească că ne vrem răul.. ? Dar am preferat aici să vorbesc despre "my monster moments", nu ale altora...
Şi totuşi, dincolo de toate accidentele nefericite, de microdetaliile fiecărei relaţii, poţi să îmi spui cu mâna pe inimă că nu ţi-ar plăcea să contribui la starea de popcorn a fiecăruia?

Anonim spunea...

ouch! thanks for the reply comment... and if I may, the earlier bottom line advice was understandably (or so I meant it) in part a comic - maybe a little ironic - ending to an otherwise pertinent remark. I'm really not trying to be a meanie... and I sincerely enjoy reading your posts which I read as excerpts of your real life experiences, thoughts and feelings.
"Adevaratii prieteni te injunghie din fata." Oscar Wilde

Viorelia spunea...

Cred că nu reacţionez bine când mi se spune că am nevoie de tratament.. Am obosit să mă simt neadecvată şi să vreau să fiu altfel (chiar dacă nu am făcut poate suficiente pentru a remedia ceva..).
Poate nu eram aşa dură dacă primul comentariu nu era anonim.. aveam 3 bănuieli şi m-am gândit la ce era mai rău:D.. acum îmi dua seama cât de mult contează o persoană sau alta sau contextul..; acum la al doilea, deşi e tot anonim.., ştiu cine eşti..:)
Din păcate, chiar dacă e vorba de mine, NU pot influenţa modul în care văd lucrurile.. nu mă pot impune mie.. e o totală debandată în capul meu.. sunt ca un avion pe pilot automat.. sunt totodată şi pilotul uman care a blocat în toaletă (de teamă, din greşeală sau are alte probleme) şi un mecanic care tot adaugă butoane, dar nici unul la baie ci numai pe panoul pilotului automat.. de aici am zis "nerealist" în primul reply..
Cât despre prieteni:) am şi eu un citat preferat.. nu mai ştiu acum al cui.. "prietenii sunt duşmani pe care îi cunoşti foarte bine", adică oricine poate fi prieten atâta timp cât te lasă să îl conoşti, să faci parte din viaţa lui. Cu prietenii depăşeşti duşmănia sua diferenţele.., mereu e ceva mai interesant decât astea la ei ..

AW ERT spunea...

vio, postul l-am citit prima data pe tel si cand am scris prima varianta a comment'ului (in ro.) s-a blocat la log-in pe gmail... de aici si postarea ulterioara ca anonim (in eng de data asta pt ca mi-am gasit mai repede cuvintele); la al doilea comment recunosc ca m-am complacut cu sentimentul de anonimitate.

ana@.fotografnunti.org spunea...

Trebuie sa invatam cum sa fim cei mai buni prieteni ai noştri, pentru ca prea uşor cădem in capcana de a fi cei mai aprigi duşmani ai noştri. Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totuşi sa-ti meargă mintea.Nimeni nu este atat de gol ca cei care sunt plini de sine.Sentimentul ca sunt mic si nesemnificativ mi-a ţinut mereu buna companie.

Viorelia spunea...

Ana, mulţumesc pentru comentariu.. mi se pare o observaţie f preţioasă ca să spun altfel decât inteligentă :)atât de preţioasă că am recitit comentariul de mai multe ori..