Este ceva vreme de cand nu am mai scris. In primul rand am fost acasa in Slobozia. Imi era teama ca 4-5 zile sunt prea multe si ca am sa ma plictisesc. In prima dimineata m-au trezit pompierii pentru ca unul dintre copii vecinului de deasupra ramansese blocat si sufocat - vroiau sa se suie din balconul nostru. Pana la urma au pus scara de la parter pana sus. Am constatat ca s-a urcat pe scara cel mai in varsta dintre ei - probabil comandantul lor - cu tot cu pantalonii lui la dunga si cu geaca de piele. In dreptul balconului meu s-a oprit sa spuna buna-ziua zambind - un adevarat trubadur. Cand tatal meu a ajuns acasa mai tarziu i-am povestiti cu entuziasm ce s-a intamplat si el a spus un pic blazat ,,Copiii astia... Asa ii trebuie lui Plostinaru daca si-a pus usa metalica - l-au umflat pompierii de bani. Amenda este 3-5 milioane daca chemi pompierii" Pompierii sunt bugetari - sunt platiti de contribuabili ca sa existe. Daca ii chemi sa intervina, platesti amenda.
Nu asta e important de spus insa. Ati simtit vreodata ca nu va recunoasteti in propia voastra existenta ? Ca viata se deruleaza mult prea rapid si fara sa poti pastra ceva ? Macar o stare, o senzatie. Vorba poetului: toate trec...
Ile a intrat la master. Si am zis ca trebuie sa sarbatorim. De-abia am gasit un club deschis in centru luni seara. Am ascultat la un loc macarena si lambada. O petarda de club. Dupa ce am baut pe rand teqiulla sunrise, martini si bere am decis ca e cazul sa o stergem - era aproape 2 noaptea. Numai ca Ile mi-a pierdut ochelarii si am sfarsit prin a socializa cu aproape toti din club cautandu-i. Am descoperit cu tristete ca media de varsta era sub a noastra - proaspat absolventi de liceu sau maxim anul I bis. Am sfarsit prin a sta pana la 4.30 dimineata cu un alt pusti student anul 2 la sociologie, fost Dj printr-un alt club care mi-a vorbit despre cat de mult vrea sa emigreze, despre naturalismul din alte literaturi fara sa fii citit Caragiale in ultima lui perioada de creatie sau Slavici. Cred si eu ca isi doreste un alt mediu din moment ce era in mare parte doar un produs media. Si apoi acele gesturi desprinse brutal din clipurile hip-hop; expresivitatea lor era atat de violenta ca nici nu mai stiu cum il cheama. Dupa un asa abuz degradant de distractie nu am reusit decat sa imi aduc aminte decat de toate cartile care mi-am promis ca le citesc si nu am reusit.. La 5.30 dimineata pe 2 octombrie 2007 asta regretam cel mai mult pe lumea asta... nu pe Mihnea, nu vremea frumoasa, nu tricoul meu de 700 mii compromis dupa prima spalare... In carti viata este asa cum trebuie, are scop si e inteligenta chiar daca e tragica si plina de sacrificiu. Inca mai astept ca viata mea sa bata celelalte forme de evadare in imaginar. Sau poate ca viata e si ea doar o forma de vis. Ma intreb cine ne viseaza.
Nu asta e important de spus insa. Ati simtit vreodata ca nu va recunoasteti in propia voastra existenta ? Ca viata se deruleaza mult prea rapid si fara sa poti pastra ceva ? Macar o stare, o senzatie. Vorba poetului: toate trec...
Ile a intrat la master. Si am zis ca trebuie sa sarbatorim. De-abia am gasit un club deschis in centru luni seara. Am ascultat la un loc macarena si lambada. O petarda de club. Dupa ce am baut pe rand teqiulla sunrise, martini si bere am decis ca e cazul sa o stergem - era aproape 2 noaptea. Numai ca Ile mi-a pierdut ochelarii si am sfarsit prin a socializa cu aproape toti din club cautandu-i. Am descoperit cu tristete ca media de varsta era sub a noastra - proaspat absolventi de liceu sau maxim anul I bis. Am sfarsit prin a sta pana la 4.30 dimineata cu un alt pusti student anul 2 la sociologie, fost Dj printr-un alt club care mi-a vorbit despre cat de mult vrea sa emigreze, despre naturalismul din alte literaturi fara sa fii citit Caragiale in ultima lui perioada de creatie sau Slavici. Cred si eu ca isi doreste un alt mediu din moment ce era in mare parte doar un produs media. Si apoi acele gesturi desprinse brutal din clipurile hip-hop; expresivitatea lor era atat de violenta ca nici nu mai stiu cum il cheama. Dupa un asa abuz degradant de distractie nu am reusit decat sa imi aduc aminte decat de toate cartile care mi-am promis ca le citesc si nu am reusit.. La 5.30 dimineata pe 2 octombrie 2007 asta regretam cel mai mult pe lumea asta... nu pe Mihnea, nu vremea frumoasa, nu tricoul meu de 700 mii compromis dupa prima spalare... In carti viata este asa cum trebuie, are scop si e inteligenta chiar daca e tragica si plina de sacrificiu. Inca mai astept ca viata mea sa bata celelalte forme de evadare in imaginar. Sau poate ca viata e si ea doar o forma de vis. Ma intreb cine ne viseaza.
Un comentariu:
Vio, e super! Imi place mult cum pornesti de la viata sociala si intri in filosofie; trecand prin literatura, psihologie, etc! Bravo! Umorul tau ironic ma binedispune!
Trimiteți un comentariu