Cred ca am facut cel mai de poveste gest din toata viata mea si am dat la master la filozofie. Pentru ca am inceput sa iau in serios aceasta poveste de cand citisem transcrierea unei conferinte a lui Gabriel Liiceanu pentru studentii de la arhitectura despre cartea Fiinta si timp a lui Heidegger, m-am hotarat ca eseul meu pentru admitere sa fie despre postmodernism.
Postmodernismul este despre ceea ce traim si ni se intampla azi si poate deveni o tema de cercetare foarte personala. Acum lumea nu se mai subintinde unui singur sistem, legitimeaza un fapt precum si contrariul ei, nu dispune de o ordine si, mai mult, uneori am sentimentul ca traiesc toata istoria terminata si condesata intr-un singur moment. Pura stare de spirit postmodernista...
Dupa 4 carti (!) pe tema postmodernismului si cateva eseuri aveam deja impresia ca am o teorie foarte personala si originala asupra fenomenului si ardeam de nerabdare sa o prezint comisiei. In dimineata examinarii era timpul sa devin realista... Bibliografia mea era de 3 ori mai mica decat bibliografia pe care intentionam sa o citesc de acum incolo si urma sa port o discutie cu un academician... Dupa o oarecare introducere, cu vocea clinetului din reclama mezelurilor Matache macelarul care vrea muschi tiganesc pentru ,,de dimineata" incep sa povestesc viziunea mea.
Pentru mine viata omenirii se imparte in 3 perioade. Prima cea a vietii dominata si orientata de credinta (pana la Iluminism), apoi cea dominata de ratiune (pana la sfarsitul modernismului) si acum cea dominata de estetica. Sub auspiciile capitalismului fiecare forma de dominare a avut accidentele ei nefericite. Credinta a provocat crime prin instrumentul Inchizitiei, ratiunea prin doua razboaie mondiale si bomba atomica plus nefericirea de a trai rational si cred ca acum in plina epoca a vizualului se intampla alte accidente nefericite - fotomodele care mor de inanitie, persoane obeze carora li se refuza emigrarea in anunite state, studii care arata ca exista salarii mai mari si cariere fulminanate pentru cei mai frumosi etc.
Nu am apucat decat sa povestesc despre Inchizitie pentru ca am fost inrerupta fiind asigurata ca este vorba despre o prejudecata. In Spania chiar a existat un fenomen de persecutare a denuntatorilor Inchizitie.. un soi de anti-anti-Inchizitie... Apoi, nu stiu prin ce insiruire a discursului, profii au inceput sa imi povesteasca despre Revolutii... Eu ascultam socata, fara sa inteleg nimic bineinteles... Intr-un final se uita la mine, zambesc a rade.. probabil bucurosi ca au avut ocazia de a se auzi vorbind, vorba profei mele de fizica din liceu atunci cand il apostrofa pe directorul nostru filozof ...
In fine, am intrat. Am observat ca atunci cand e vorba de disciplinele umaniste, notele sunt absolut astronomice. E greu de apreciat obiectiv cumva ce spui si cred ca se recompenseaza stradania cu care incerci sa iti pastrezi emotiile si sensibilitatea. In fond, marele pariu este sa ramanem umani, fara sa fi fost asa vreodata pe bune.
Postmodernismul este despre ceea ce traim si ni se intampla azi si poate deveni o tema de cercetare foarte personala. Acum lumea nu se mai subintinde unui singur sistem, legitimeaza un fapt precum si contrariul ei, nu dispune de o ordine si, mai mult, uneori am sentimentul ca traiesc toata istoria terminata si condesata intr-un singur moment. Pura stare de spirit postmodernista...
Dupa 4 carti (!) pe tema postmodernismului si cateva eseuri aveam deja impresia ca am o teorie foarte personala si originala asupra fenomenului si ardeam de nerabdare sa o prezint comisiei. In dimineata examinarii era timpul sa devin realista... Bibliografia mea era de 3 ori mai mica decat bibliografia pe care intentionam sa o citesc de acum incolo si urma sa port o discutie cu un academician... Dupa o oarecare introducere, cu vocea clinetului din reclama mezelurilor Matache macelarul care vrea muschi tiganesc pentru ,,de dimineata" incep sa povestesc viziunea mea.
Pentru mine viata omenirii se imparte in 3 perioade. Prima cea a vietii dominata si orientata de credinta (pana la Iluminism), apoi cea dominata de ratiune (pana la sfarsitul modernismului) si acum cea dominata de estetica. Sub auspiciile capitalismului fiecare forma de dominare a avut accidentele ei nefericite. Credinta a provocat crime prin instrumentul Inchizitiei, ratiunea prin doua razboaie mondiale si bomba atomica plus nefericirea de a trai rational si cred ca acum in plina epoca a vizualului se intampla alte accidente nefericite - fotomodele care mor de inanitie, persoane obeze carora li se refuza emigrarea in anunite state, studii care arata ca exista salarii mai mari si cariere fulminanate pentru cei mai frumosi etc.
Nu am apucat decat sa povestesc despre Inchizitie pentru ca am fost inrerupta fiind asigurata ca este vorba despre o prejudecata. In Spania chiar a existat un fenomen de persecutare a denuntatorilor Inchizitie.. un soi de anti-anti-Inchizitie... Apoi, nu stiu prin ce insiruire a discursului, profii au inceput sa imi povesteasca despre Revolutii... Eu ascultam socata, fara sa inteleg nimic bineinteles... Intr-un final se uita la mine, zambesc a rade.. probabil bucurosi ca au avut ocazia de a se auzi vorbind, vorba profei mele de fizica din liceu atunci cand il apostrofa pe directorul nostru filozof ...
In fine, am intrat. Am observat ca atunci cand e vorba de disciplinele umaniste, notele sunt absolut astronomice. E greu de apreciat obiectiv cumva ce spui si cred ca se recompenseaza stradania cu care incerci sa iti pastrezi emotiile si sensibilitatea. In fond, marele pariu este sa ramanem umani, fara sa fi fost asa vreodata pe bune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu