vineri, 28 ianuarie 2011

Trezirea din poveste


Vi s-a întâmplat să cunoaşteţi o persoană atât de faină încât să facă din relaţiile cu ceilalţi oameni cele mai penibile şi absurde eforturi ?! Este ca un semnal de avertizare că ai făcut prea multe compromisuri şi, din şirul lor interminabil, tu însăţi eşti cel mai mare dintre ele. Ai uitat să visezi, să speri, să iei atitudine.. pe scurt, ai uitat de tine şi te-ai dedublat în Regina cea Rea pe care o proiectezi asupra lumii şi o Albă-ca-Zapada un pic cam prostuţă, împăcată cu sine şi cu faptul că Regina este mai urâtă. Alba ca Zapada nu poate rămâne decât astfel pentru a putea supravieţui cu Eul intact conştiinţei care o vânează şi care până la urmă o lasă să îi scape sau Albă ca Zăpada scapă de ea...
Toţi ceilalţi par nişte pitici caraghioşi care trăiesc numai pentru a coborî metodic în mină şi nu mai e de mirare că tu ai dezvoltat OCD, te mai pasionează numai mâncarea şi simţi mereu că trebuie să faci curat...

Cred că ar trebui să ne supărăm mai des, să avem curajul să spunem ce gândim întotdeauna şi cu vehemenţă pentru că numai astfel am descoperi în final cele mai potrivite, loiale cuvinte... acele cele mai frumoase urâte cuvinte... Mi-e groază că am trăit totuşi ceva timp şi încă nu am găsit măcar un cuvânt potrivit, numai cuvinte frumoase, dar trădătoare, mincinoase. Fără să pot justifica, cuvintele potrivite mi se par să fii fost cel mai important lucru.

Zilele acestea încetez să mai cred în prietenie.. în afară de faptul că nu m-am lămurit exact ce presupune, prefer francheţea invidiei cu variaţiunea ei mai afectuoasă - admiraţia, şi coincidenţa bucuriilor, a durerilor sau a câtorva pahare de tequilla..

Ce se întâmplă după ce flăcăul înalt în aspiraţii te sărută, te muscă de braţ sau întârzie cu sfecla roşie pe buzele tale..? Îţi iei la revedere de la pitici şi apoi, Nimic.. - atât în poveste, cât şi în zona soluţiilor de existenţă. Eşti înscris mai târziu fără voia ta în filele altei poveşti, rămând cu nostalgia că ai reuşit cândva şi pentru puţin timp să stai pe marginea hârtiei, în marginea vieţii tale, cu picioarele în gol şi să atingi propriile vise.

5 comentarii:

cpt. Burcea spunea...

da asa trebuie!

Luc spunea...

Nu este o trezire din poveste... cred eu. Tu stii doar unde te situezi si mimetismul unei prostute Alba ca Zapada nu te scapa de puterea constiintei de a sesiza inadaptarea launtrica la corvoada pe care ceilalti o traiesc cu seninatatea piticului caragios.
Trebuie sa recunosc ca, pana acum nu am cunoscut acea persoana faina despr ecare vorbesti :), care sa ma trezeasca la realitatea launtrica...

Anonim spunea...

Ti s-a intamplat vreodata ca din Alba ca Zapada sa devii Regina cea rea numai din cauza unei persoane? O persoana care nu merita atentie si totusi am adorat-o.
Acea persoana e doar o iluzie pe care o creem in mintea noastra sau doar ne prefacem ca este fara cusur, perfecta daca reducem totul la un cuvant.

Luc spunea...

Fiecare isi alege iluziile proprii in care crede, fie ca e vorba de persoana de langa sine fara cusur, sau cariera potrivita, sau prietenul apropiat, sau multe alte iluzii marunte ce ne tin pe linia de plutire, intre diafan si imbecilitate...
Mi s-a intmplat sa dau mai multa importanta unor persoane care nu au meritat-o. As vrea sa spun ca sunt deasupra acestor lucruri. Dar nimeni nu este, ingurgitam imaginile asa cum ni se prezinta, ca painea proaspata. Mai tarziu apoi, incepe sa se decojeasca vopseaua si sa vedem sa acolo e riginit, dincolo realitatea sta stramba...

Viorelia spunea...

@Luc multumesc pentru comentarii:) ma bucur ca am reusit sa le provoc si ca ai inteles atat de bine ce am vrut sa spun. Ultimul tau comentariu.. este completarea fireasca :) Am ajuns si eu sa imi spun ca imi plac oamenii atata timp cat nu ii cunosc de fapt, atata timp cat ei sunt tot ce imi pot imagina despre ei:) si nimic altceva..
Si totusi.. ramane acel tremur interior, teama ca nu esti suficient de bun, nebunia cu care divinizezi fie si pentru scurta vreme o persoana.. cred ca fiecare dintre noi o simte :) cel putin o data.. ce conteaza ca la un moment dat spiritul nu mai lumineaza din spatele mastii celuilalt? ca totul nu a fost decat o minciuna?:) minciuna are adevarul ei:), minciuna nu poate nega totul, ii scapa ceva si anume, senzatia de autentic, forta cu care acea senzatie te ridica deasupra lucrurilor si cu care incepi sa vezi mai multe, dar nu neaparat mai bine.. :)
>:d<