darling stop confusing me with you wishfull thinking hopeful embraces.. [Bjork, Play dead]

Am văzut acum căteva seri cu Irina One Day după cartea cu acelaşi nume a lui David Nicholls ... şi mi-a adus aminte de momentele când aş fi vrut să spun te iubesc, dar cuvintele rămâneau prinse de buze şi de dinţi. Tot încercam apoi să le dezlipesc cu săruturi sau să le sparg cu zâmbete care nu mai erau de fapt ale mele.. Şi toate cuvintele nerostite rămâneau acolo şi deveneau atât de grele şi era din ce în ce mai greu să respir..

                                           

După o vreme, am ieşit din cercul unor astfel de gânduri, mi-am recăpătat stomacul şi am început din nou să mă întreb dacă poţi dezvolta o conştiinţă fără să fii iubit nebuneşte măcăr la un moment dat.. sau dacă poţi avea încredere într-un om care nu a înnebunit în felul acesta cândva. Întrebările mele şi-au conţinut mereu răspunsul, dar niciodată nu mi-am luat răgaz să le ticluiesc răspunsuri formale cu argumente pentru a justifica ce cred. Demersul mi se pare şi acum prea delicat şi pretenţios, dacă mă gândesc numai la nivelul definiţiilor.. şi ca ne mai fiind de actualitate având în vedere starea mea curentă de spirit, post conştiinţă, post îndrăgostire, când toate reperele nu sunt decât aminitiri şi este greu să te ţii de ele..

Ce am spus aici, acum .. este doar un intermezzo pentru versurile cântecului din titlu ce mă obsedază de ceva timp.. Bjork e genială.. nu credeţi?

I belong to here [...] a place called hate, the city of fear ... I play dead / it stops the hurting [...] It's sometimes just like sleeping / Curling up inside my privite tortures ..