Acum si fara titlu

Exista se pare in literatura cel putin doua carti despre un print care a vrut sa intre in istorie pentru faptul ca proiecta orase imaginare - orase proiectate pana in ultimul detaliu fara a fi vreodata construite. Cand citesc asemenea lucruri nu pot sa imi spun decat ca toate ideile mele, toate fanteziile mele au fost candva cartografiate. Ele exista. De cate ori nu mi-am imaginat si eu anumite lucruri ore in sir, in absolute detalii fara ca ele sa materializeze si pe care le-am abandonat intr-un sfarsit intr-un colt al mintii... Si daca tot ce mi-as putea imagina sau gandi deja exista sub o forma sau alta, inseamna ca eu cu siguranta exist. Pentru simplu fapt ca exist, inseamna ca nu mai trebuie sa imi bat capul daca exist sau nu, daca ma visez sau daca pur si simplu exist pentru ca cineva ma viseaza... Aceasta poate fi o concluzie izbavitoare in sensul ca ne putem elibera de noi insine din cand in cand.

Am un barometru cu care imi masor existenta. Stiu cand e ok sau nu. Bineinteles, nu este suficient. Este asemenea celor trei dimensiuni. Spun fiecare ceva, dar nu totul. Barometrul meu sunt visele atunci cand dorm. Daca mi se intampla, si mai ales cele frumoase, nu este bine... Inseamna ca eu ma tradez si nu traiesc in conformitate cu mine si ce vreau. Cred in acest lucru de cand ma straduiesc sa il rumeg pe Decartes.. el se intreba daca nu cumva noi acum dormim si ne visam asa. Nu are rost sa mai insir pe marginea acestei idei. E mai sugestiv sa va uitati la Matrix.

Asa ca, in cazul in care ati ajuns cu cititul pana aici, nu vreau sa va mai dau ocazia. Existam si nu are rost sa ne mai visam visandu-ne. Mai bine mergeti in parc. Am vazut azi cele mai frumoase frunze de cel mai viu galben, mai frumos decat in orice imagine photoshopuita... si mai rad si acum aducandu-mi aminte de o bancuta dosita dupa tufisuri pe langa care erau cativa nasturi micuti rupti..