Mi-e dor să scriu orice ce n-ar „trebui” să scriu ... numai că nu mai am inspirație; am alungat-o cu fiecare ”cu stimă”, cu fiecare „cu deosebită considerație”, cu fiecare căutare pe Google și cu fiecare efort de îmblânzire cu sălbăticie a vreunui fișier Excel sau Word..
Tot visez cu ochii deschiși că încep să scriu despre cei din jurul meu - bineînțeles că tot ce aș scrie ar fi nedrept pentru că multe ar rămâne nespuse, iar ce aș reuși să spun n-ar fi întocmai cum sunt ei de fapt.. Ceva s-ar rupe din fiecare și ar alerga în mintea mea fără ca ei să mai dețină de fapt controlul asupra .. lor. I-aș schilodi..
Tentația este însă mare și asta pentru că fie ai vrea să limitezi persoana respectivă la imaginea ta subcraniană și să o uiți repede, fie ... lipsește în varianta cu propriile terminațiunii nervoase și, pentru a nu pierde cea mai mare parte din sensurile cu care ai putea funcționa, îl altoieşti în crestăturile din mintea ta sau tu te altoieşti.. nu se mai ştie.
Pe de altă parte, a scrie nu mai îmi pare o soluţie foarte bună. Am ajuns aici din cauza diferenţei între modul intensiv de a gândi specific vorbirii şi cel extensiv specific scrierii pe care am încercat să le documentez cât de cât pentru dizertaţie.. Am rămas cu impresia că a scrie este ceva inferior chiar dacă acest fel de a gândi a generat spre salvarea lui ştiinţa şi filosofia în formele ei foarte sofisticate de azi.. dar câţi dintre noi le-ar împacheta pentru o arcă a lui Noe? Ce vreau să zic este că ele nu sunt totuşi esenţa noastră..
Apoi este experienţa recentă cu Y când grupurile de cuvinte pe care mi le adresa ajunseseră să înceapă şi să termine cu numele meu.. Ce text m-ar mai putea chema la fel? Cu ce fel de text aş putea chema asemenea..?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu