Urmeaza statia Nicolae Grigorescu. Telefonul incepe sa imi vibreze in buzunar. Reusesc sa ma asez pe un scaun proaspat eliberat, apuc sa imi arunc foile peste plasa, din telefon deja incepe sa cante Duffy. Am un sentiment de goliciune de cate ori incepe sa imi cante telefonul pentru ca imi imaginez ca toti inteleg ce simt din muzica care imi place...
Vio, unde esti?
La metrou...
A, naspa, cand ajungi acasa? Am plecat in graba si am lasat geamul deschis si mi-e teama sa nu loveasca sau sa ploua monitorul.
Nu cred ca ploua sau bate vantul atat de tare, Mi..
Vio, tu nu stii.. aici la Iancului am vazut rupandu-se banere electorale !
Ma gandesc sa ii povestesc cum viteza vantului creste aproximativ liniar odata cu inaltimea si cum noi stand la parter, numai hotii sunt un pericol, dar mai bine tac sa nu iau aerul oamenilor. Bine, Mi - te sun cand ajung acasa.. maxim 20 min...
[M-am oprit aici din scris pentru ca am inceput sa dezbat cu Ana necazurile noastre mundane pe messenger. In planul tragic al conversatiilor noastre am trecut de la cat de logica e sinuciderea la ,,am obosit, nu mai vreau decat sa uit". In planul comic am inceput sa ii povestesc cum azi , manata de o foame incredibila si la sugestia Mihaelei, am fost sa mananc la cantina celor de la Teologie. De jur-imprejurul Facultatii numai teologi cu altfel de priviri decat ale oamenilor obisnuiti, altfel imbracati si mai luminosi.. asa ca mi-a fost rusine sa intreb exact unde este cantina si am nimerit peste niste teologi care dadeau examen. Ana se tavaleste de ras. In sfarsit o femeie. Parea obisnuita. Mi-am facut curaj si, slava-Domnului, tot la cantina mergea si ea... Ca o impresie tehnica... Facultatea de Teologie arata ca dupa bombardament. Fatadele nu cred ca au fost vreodata refacute, strada din fata este pavata cu corpuri de trotuar, trotuarele sunt mult prea inguste si nu se poate pietona pe ele pentru ca sunt banci... Exista niste porti verzi si atat, fara gard adica, tamplaria este din lemn si cu toate acestea sunt sisteme de aer conditionat punctuale si neeconomice si... culmea culmilor... un corp inalt de cladire, cel mai inalt din complex, nefinalizat si din caramida ! Betonul armat sau structurile metalice probabil nu intra in curicula obligatorie a mesterilor bisericesti.. Nu pot sa nu imi aduc aminte de tata care facea aproape gratuit proiectarea ce tinea de specialitatea lui atunci cand venea vorba de lacasurile de cult, era insa cautat numai de reprezentanti ai unor culte marginale. Pentru Biserica Ortodoxa cred ca a facut totusi instalatia de paratraznet pentru Catedrala din Slobozia... Revenind la Facultatea de Teologie, interiorul este ingrijit - probabil varuiesc de 2 ori pe an si nimeni nu fumeaza. Mancarea este foarte buna si eu am revelatia ca trebuie sa imi gasesc un tip care a terminat Teologia.. sigur ei au acele valori, acele apucaturi si acele asteptari numai potrivite... Ana se tavaleste de ras bis si imi zice Vio, preoteasa.]
Ajung in capatul scarilor rulante de la metrou si cobor din nou. O furtuna teribila, nu gluma. Un cuplu de rockarasi stau inlantuiti, uzi pe scari si se pupa de zor. Miha suna din nou si ma sfatuieste sa raman acolo. Iau Adevarul de seara si il rasfoiesc rapid. Nu pot sa inteleg cum poate sa existe aceasta categorie a ziarelor care nu spun nimic. Ma rog, nu mai ramane decat sa imi citesc horoscopul. Asta este - trebuie sa imi inving teama pe care o incerc de cate ori il citesc si nu pot sa inteleg cum stiu ei atat de bine ce este cu mine... Si pana la urma.. horoscopul din Adevarul de seara este pentru noapte sau cum?! Of, scrie ca imi este dor de o persoana pe care o vad din ce in ce mai rar. Clar... Mihnea. Cum chiar nu mai este nimic de facut si trebuie sa mai persist in subteran, il sun... Imi spune ca este bine, ca observa ploaia din masina si ca spera, malitios de altfel, ca eu sa fiu afara. Ma gandesc ca si eu ii doresc toate cele rele si apoi de cate ori nu am visat ca eu propovaduiesc acele rele asupra lui... Dar nu, nu este decat o eroare de atribuire.. nu as vrea sa scap decat de amintiri si de remuscari cu care nu stiu si nu mai pot sa traiesc. Da, nu mai pot sa traiesc asa... dorindu-mi de la viata numai pe el si stiind in acelasi timp ca nu merit. Nu apuc sa spun nimic din toate acestea, doar ca as vrea sa ne vedem sa mai stam de vorba. In totala disonanta, imi spune ca nu are chef, altadata... Da, deci este prea rau ca sa imi mai permit si eu sa fiu asemenea si sa adaug ca intrebam in principiu, nu acum...
Ies in ploaie, oricum acum nu mai simt nimic.. as putea sa mor si sigur nu as simti nimic.
Un tip merge cam in acelasi ritm cu mine. Dupa ce intru in parc se opreste si ma intreaba ceva de raceala... Nu pare genul care sa fuga cu geanta mea si ii spun ca imi este mai degraba teama sa nu fiu traznita decat de raceala. In graba ajungem la capatul podului unde o salcie rupta profetic bloca drumul. El incepe sa spuna ca nu avem cum sa trecem si sa ne intoarcem sa ocolim tot lacul. Nu pot sa nu rad... Ii spun ca eu cred ca putem trece pe sub ea... Si trecem si imediat apoi imi pune geaca lui in spate. Si incep din nou sa simt telefonul... 4 apeluri.. Miha se hotarase sa se intoarca si sa treaca cu masina sa ma ia de la metrou. Dupa ce inchid ii explic omului ca e sora mea si el intreaba de ce nu prietenul sau sotul... Ii spun ca nu am nici unul, nici .. altul... Si el spune ,,foarte bine" dar cu cea mai mare urma de regret in glas si in momentul acela as fi putut sa jur ca el are ori una, ori alta... si zambind il intreb daca el.. si spune ca nu si atunci spun si eu foarte bine... Pe alee grabeste pasul si se departeaza de mine. Dupa 2 secunde de respirat aerul in urma lui, imi dau seama, dupa cum spunea Mihnea, ca omul cu geaca fusese nepoliticos. :) Hmm, daca era inteligent ramanea putin in urma... In fata blocului, ii returnez geaca, ne zambim si buna seara... Parafrazand un testimonial trist de pe peretele de la Teatrul Act - inca un om pe care nu am sa il mai vad niciodata...
