Este luni şi, din nefericire, mă simt foarte obosită.. m-am plictist de cât de mult îmi vine chestia asta în minte sau sunt tentată să o spun. Aş vrea să fiu închisă într-o cameră fără uşi, numai cu ferestre... şi în care toţi pereţi şi obiectele de mobilă să fie îmbrăcate în perne şi cearceafuri.. şi nu în sensul camerelor din spitalele de nebuni :)
Recitesc o conversaţie purtată de curând şi mă suprinde câte lucruri îmi scapă pe moment, câte nu reuşesc să înţeleg..
Nu ştiu de unde am obsesia că toţi în jurul meu trebuie să fie ca nişte boabe de porumb şi că trebuie să explodeze în floricele pufoase datorită mie.. să îşi piardă firea, pe sine, să renunţe la ideile lor şi să treacă de cealaltă parte a lor, cea la care renunţă ori de câte ori aleg ceva..
"eu cred că a uita de tine înseamnă să uiţi şi de ce îţi place deja, de felul tău programat şi controlat de a fi, mă rog, să îţi pierzi mintea, în mod figurativ..."
"crede-mă că dacă vrei să mă faci să îmi pierd minţile, trebuie să îţi pierzi tu oarecum puţin sufletul"..
Mă opresc aici .. m-am lansat într-o speculaţie nerealistă, dar cumplit de amuzantă cu Ana, despre proaspăta ei invenţie.. the constant law of nastiness.. şi apoi este Cristi, o clătită cu ciocolată pe care trebuie să o îmbucătăţim şi, din nou, ceva muncă de lămurire din partea lui în ceea ce priveşte existenţa extratereştrilor. Acum explorăm argumentele de ordin istoric.. deocamdată n-am acoperit decât intervalul de la egipteni la Columb. Sunt convinsă că există:) .. adevărata întrebare care mă umple de spaimă este .. de ce suntem singuri ? De ce nu ieşim la cafea sau la clătite cu ei ? Ce este în neregulă cu noi ? Una peste alta mă bucur pentru Cristi că lucrăm la o firmă din domeniul ecologiei - aşa are ocazia să vadă suficient de multe chestii verzi toata ziua.. Şi aşa.. dintrodată mi se pare firesc că există toată perdeaua de artificialitate care foarte greu se ridică de pe lucruri, de pe ce mi se întâmplă, ca şi cum aş trăi în visul altcuiva şi numai uneori reuşesc să evadez în propriile mele vise.. :) şi îmi pierd sufletul încercând să înlocuiesc visul cuiva cu al meu...