Sunt unele intrebari care mi le pun de ani si nu gasesc raspuns. Una dintre ele este daca intr-adevar este bine sa stim. Spre exemplu daca este bine sa stii genul de cauze care provoaca schizofrenia, poti sa controlezi gandurile in asa fel incat tu sau altii sa nu ajungeti acolo ? Ce faci atunci cand ai impresia ca toata lumea are ceva cu tine ? Sau atunci cand nu reusesti sa iti consumi dramele, banale de altfel pentru altii, dar pe care tu nu le intelegi decat uitandu-le ?
Daca ar fi spus altcineva ce am spus eu mai sus, m-as fi simitit deja coplesita. As aprecia daca ar tace si ar face ceva. Nu stiu in miezul carei culturi ma aflu, dar aici oamenii se apreciaza dupa fapte, nu dupa vorbe. Reciteam azi cursul de Semiotica pentru a face felul licentei odata, si la un moment dat se spune ca daca Renasterea a pus fizica deasupra metafizicii, atunci epoca moderna a pus discursul (cuvantul) deasupra a orice - mai precis stiinta, arta sunt doar tipuri diferite de discursuri, filozofia - analiza discursului.. si apoi erau enumerate in ordinea evolutiei conceptiile asupra limbajului. Forma incipienta a fost cea cuvantului-semnal, menit sa provoace declansarea unei actiuni, apoi conceptia demiurgica - cuvantul creator de realitate, simbolurile cu realitatile lor paralele... OARE ? Eu cred ca suntem in acelasi punct al inceputului, al cuvantului-semnal. Toata preocuparea noastra pentru discurs, pentru ,,ce vrea sa spuna" ne-a dus pe pista in care decodificam rapid si luam o pozitie. In fiecare dintre noi zace un mic psiholog care se congratuleaza zilnic ca a reusit sa inteleaga precis ce vrea celalalt cu ce spune. Iar cei carora li se intampla sa aiba vocatia discursului sunt compatimiti ca altceva nu mai stiu sa faca.
Sa zicem ca sunt multe motive pentru care se poate spune ca lumea aceasta este inechitabila (nedreapta este prea grav spus).. si eu sunt la fel - tot in paranteza; azi stiu ca este asa pentru ca am observat ca ne place fiecaruia sa fim noi insine, sa spunem ce gandim, sa eradicam cenzura si cu formele ei benefice, dar nu suntem in stare sa apreciem aceasta in ceilalati, ci mai degraba ii apreciem pentru gradul inalt de retineri, de prezenta prin absenta, de spectator, de civilizare.
Daca ar fi spus altcineva ce am spus eu mai sus, m-as fi simitit deja coplesita. As aprecia daca ar tace si ar face ceva. Nu stiu in miezul carei culturi ma aflu, dar aici oamenii se apreciaza dupa fapte, nu dupa vorbe. Reciteam azi cursul de Semiotica pentru a face felul licentei odata, si la un moment dat se spune ca daca Renasterea a pus fizica deasupra metafizicii, atunci epoca moderna a pus discursul (cuvantul) deasupra a orice - mai precis stiinta, arta sunt doar tipuri diferite de discursuri, filozofia - analiza discursului.. si apoi erau enumerate in ordinea evolutiei conceptiile asupra limbajului. Forma incipienta a fost cea cuvantului-semnal, menit sa provoace declansarea unei actiuni, apoi conceptia demiurgica - cuvantul creator de realitate, simbolurile cu realitatile lor paralele... OARE ? Eu cred ca suntem in acelasi punct al inceputului, al cuvantului-semnal. Toata preocuparea noastra pentru discurs, pentru ,,ce vrea sa spuna" ne-a dus pe pista in care decodificam rapid si luam o pozitie. In fiecare dintre noi zace un mic psiholog care se congratuleaza zilnic ca a reusit sa inteleaga precis ce vrea celalalt cu ce spune. Iar cei carora li se intampla sa aiba vocatia discursului sunt compatimiti ca altceva nu mai stiu sa faca.
Sa zicem ca sunt multe motive pentru care se poate spune ca lumea aceasta este inechitabila (nedreapta este prea grav spus).. si eu sunt la fel - tot in paranteza; azi stiu ca este asa pentru ca am observat ca ne place fiecaruia sa fim noi insine, sa spunem ce gandim, sa eradicam cenzura si cu formele ei benefice, dar nu suntem in stare sa apreciem aceasta in ceilalati, ci mai degraba ii apreciem pentru gradul inalt de retineri, de prezenta prin absenta, de spectator, de civilizare.
2 comentarii:
Eu ma ghidez dupa cate intelege un om si nu dupa spusele, faptele sau experientele lui.
eu cred ca intelgerea se bazeaza in mare parte pe experienta care de cele mai multe ori este exprimata prin cuvinte. cat despre cei ce au vocatia discursului, mie mi se par a fi mai degraba magicieni decat oameni ce trebuie compatimiti.
Trimiteți un comentariu