joi, 21 august 2008

Banii sau linistea pe care nu o vom avea niciodata

Coruptia inseamna 4 lucruri: dare de mita, primire de mita (ori ca dai ori ca primesti tot corupt esti), trafic de influenta si foloase necuvenite. Romania pare sa aiba pe langa coruptie si o alta maladie: prezenta fostilor securisti in Parlament. Mona Musca a fost indepartata pe seama faptului ca ar fi dat note la Securitate si acum se pare ca va reveni odata cu urmatoarele alegeri in Parlament. Eu nu am nici un dubiu ca asa se va intampla. In mare pentru ca suntem un popor de amarati ai carui indivizi savarsesc oricum ilegatati si care oricum ar da note la Securitate. Faptul ca vedem demnitatea sau imaginea publica a cuiva terfelite in ziare sau la televizor in baza unor principii care oricum ne sunt straine si care oricum nu se subintind existentei noastre mici, nu ajuta decat la a empatiza cu cel aparent hulit. Oamenii incep sa aiba reactii emotionale pentru cei schingiuti pe sticla si in fond acestea sunt cele care ne conduc cel mai repede la vot sau macar la o opinie.

M-a impresionat teribil drama lui Marian Dragulescu care spera sa castige o medalie de aur si cei 50000 E aferenti pentru a putea plati operatia fiicei sale. A introdus elemente in gimnastica, a muncit probabil mai mult decat foarte multi altii, are o valoare dovedita, numai ca de data aceasta nu a obtinut nimic. Viata este foarte dura… Nici nu stii daca mai e bine sa dezvolti o constiinta sau pasiuni in baza unui talent. Este greu sa fii om in sensul ca pentru a iti consacra natura ta proprie este nevoie de multe sacrificii si de a face din existenta ta un paradox, o unitate a contrariilor.

Nu cred ca banii sau realitatile economice care determina in fond si politicul, au ceva de a face cu faptul ca suntem oameni.. Banii semnifica lupta omului pentru supravietuire ca specie, nicidecum eforturile ei de evolutie.

Niciun comentariu: