miercuri, 30 ianuarie 2008

A iti pune problema este sursa tuturor problemelor: dihotomia


Nu imi place sa fac diferentieri intre femei si barbati. Mereu cred ca apucaturile de genul acesta sunt o falsa problema si ca de fapt suntem toti oameni. Asta conteaza. Omul din noi e numitorul nostru comun. Puterile sunt diferite. Atat.

Azi insa mi se pare ca intr-o anumita privinta nu numai ca suntem diferiti ci ca suntem fundamental pe dos. Anume - maniera in care ne indragostim. Noi incepem sa ii iubim atunci cand sunt bolnavi, cand au probleme, cand au slabiciuni, cand isi pierd firea.. Noi fetele suntem macabre, avem un gust pentru cadavre... sau poate pur si simplu suferim de complexul ca Mesia nu a fost femeie si trebuie si noi sa ne inviem dar mai ales pe ei...

Ei - dimpotriva...

Realitatea cu totul este pe dos fata de poveste azi... fetele trebuie sa poarte armuri, sa lupte, sa salveze... Am sa ma opresc aici pentru ca articolul va deveni prea personal altfel si nu vreau. Stiu ca poate multora dintre voi tocmai asta nu va place... prea scurt, prea cifrat. Insa, cred in puterea inzecita a ideilor fara exemple. Este de o mie de ori mai bine cand gasesti tu singur exemplul... si de fapt, numai asa ideea capata adevarata valoare.

2 comentarii:

Anonim spunea...

vio... f frumos articolul, si iti dau dreptate in intregime... am iubit si eu un cadavru candva tocmai pentru faptul ca era cadavru... si ma credeam salvatoare si datatoare de viata si bineinteles ca nu era asa. nu stiu de ce ne atrag mai mult barbatii "neajutorati" si "muritori", poate pentru ca e in natura femeii sa dea viata, sa fie intelegatoare si sa aline toate durerile. cine stie? cert este insa ca lumea e plina de barbati care cersesc ingijire, nu pentru ca nu sunt capabili sa si-o ofere singuri, ci pur si simplu din comoditate... si noua ne place sa fim utile.
ile

Viorelia spunea...

Da, Ile :) Luceferii apun (in cazul in care au existant si altundeva decat in mintea noastra) but will always have Catalin-ii:))

miss u