Episodul 1 - Caderea

Aproape ora 20 si ploua torential. Nu imi vine sa cred. Ce bine! dar parca prea se intrece cu gluma. Astept in fata la Mac-ul de la Uniriii pe Carmen R. Cand incep sa imi spun ca mai bine ma duceam acasa, din analele metroului iese Carm sprintena si mai entuziasta ca oricand facand uz de un obiect magic numit umbrela.

Carm ma anunta ca trebuie sa mergem la bancomat sa scoatem bani. Traversam intersectia cea mai periculoasa din Bucuresti dupa parerea mea... degeaba e Palatul Patriarhiei in apropiere, soferii ating dementa diabolica maxima acolo si fiecare trebuie sa se teama pentru viata lui.

Ma ingramadesc sub umbrela cu Carm in fata unei icoane de pe altarul sistemului bancar. In 2 secunde imi aduc aminte cum am descoperit acum cativa ani cu o colega de facultate ca in sfarsit avem ceva in comun. Aparent eram singurele care ne curentam cand inchinam tastele izbavitorului de burse si abonamente decontate. Apoi am descoprit si al doilea lucru pe care il aveam in comun... amandurora ne intra apa in ghete. Se pare insa ca bancomatele BRD sunt legate la pamant, nu ascetice ca cele BANCPOST din Tei pentru ca prietena mea cu picioarele deja ude in sandale nu se plangea de nimic.

Ne continuam drumul catre statia de tramvai. Umbrela devenea un obiect malefic - impiedica lumina din ce in ce mai putina sa ne ajunga la ochii si noi tot eram depasite si lasam in urma un domn foarte vesel, imbracat sumar, cu o punga de plastic in cap si cu o fesa elastica asezata fatidic pe glezna stanga.

Drumul cu tramvaiul pana la Piata Traian a fost dominat de discutii din seria ,,asta este". De la Traian la Sf. Stefan, trotuarele s-au dovedit a fi prea inguste si pe langa asta si populate cu masini. Oricum asta nu a impiedicat celelalte masini aflate in miscare sa isi manifeste talentul artistic pe pantalonii nostrii uni. Oricum incepusem sa ne simtim si mai bine.

Imi plac ratele. Intr-un an tata a cumparat 80 micute si am convietuit cu ele 2 saptamani in bucatarie. Au supravietuit miraculos 77 dintre ele. Cel putin atatea au reusit sa iasa pe usa apartamentului nostru din Slobozia. Cate au ajuns la bunica mea in Otenia dupa o zi intreaga de mers cu trenul.. nu mai stiu. Cert este ca imi plac la nebunie. Eu cu Miha obisnuiam sa caram cu ligheanul cate 10 in cada din baie ca sa le invatam sa inoate. Stiau deja. Inotul pentru rate e default. Sper sa ma rencarnez intr-o rata. Sau am fost deja candva.. nu mai stiu. Si este foarte posibil ca prietena mea, Carm sa faca sau sa fii facut parte din stolul meu.

Lipaiam in continuare pe o straduta ingusta. Dupa spusele unui cetatean trebuia sa facem prima la dreapta si urma sa descoperim cu incantare strada Burghelea. Dupa cateva minute bune de mers, sesizez ca o casa alba de pe partea dreapta se pierde in perspectiva lasand loc unei stradute. Gata! Asta trebuie sa fie.. Oricum nu mai toleram tirania umbrelei si dau sa cobor de pe bordura. Nu am auzit decat ,,Vio, ce faci..?" Tronam pe jumatate intr-o balta cu tot cu continutul ranitei mele. Si nu reuseam sa ma desprind... repetam obsesiv.. fuck, fuck si Carm ma tragea anemic de mana.. Vio, ridica-te.. doar n-o sa ramai in balta... Nu puteam sa ma ridic, asta era clar. Cum nu aveam ce sa facem, incepem sa radem. Toata veselia a fost intrerupta brusc de un tanar care trece si intreaba: ,,plangeti?" Nu mai aveam cum sa ne detasam. Aveam acum o mare problema - chiar daca izbuteam sa ma ridic, cu apa siroind din pantaloni si geanta nu puteam sa intram in ceainarie. Ceainaria ramansese intr-o alta dimensiune. Of.

http://www.greentea.ro